Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:33 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Axiopolis Cernavodă dispută în această săptămână două meciuri oficiale cu Agricola Borcea!

ro

21 Aug, 2017 00:00 2531 Marime text
Echipa de fotbal din Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă va disputa în această săptămână două partide oficiale cu formaţia călărăşeană Agricola Borcea, nou-promovată în eşalonul trei. Ambele dispute se vor disputa la Borcea. 
 
Marţi, 22 august, de la ora 17.30, cele două formaţii se întâlnesc în faza a doua naţională a Cupei României, ediţia 2017/2018, iar sâmbătă, 26 august, de la ora 18.00, este programată partida din etapa întâi de campionat. Având în vedere această situaţie, cele două echipe au convenit ca meciul amical pe care îl fixaseră sâmbătă, 19 august, la Borcea, să nu se mai dispute, Axiopolis efectuând un antrenament.
 
Vicecampioana ediţiei 2016/2017 a Ligii a 4-a a judeţului Constanţa şi câştigătoare a fazei locale a Cupei, Viitorul Fântânele, va întâlni în etapa a doua naţională a Cupei României, pe teren propriu, Delta Dobrogea Tulcea (Liga a 3-a), tot marţi, 22 august, de la ora 17.30. În această etapă, au intrat în competiţie cele 26 de câştigătoare ale primei runde a fazei naţionale şi 32 de formaţii care au evoluat în ediţia precedentă a Ligii a 3-a. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri şi, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.
 
Celelalte runde ale ediţiei 2017 / 2018 a Cupei României, faza naţională, se vor disputa la următoarele date: faza a III-a - 13 septembrie 2017; faza a IV-a - 4 octombrie 2017; „16“-imi - 25 octombrie 2017; optimi - 29 noiembrie 2017; sferturi - 28 februarie 2018; semifinale - 18 aprilie 2018 (turul) / 9 mai 2018 (returul); finala - 27 mai 2018.
 
Sursa foto: Facebook (Axiopolis Cernavodă)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii