Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:35 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Internaţională a Navigatorilor, serbată la Constanţa (Galerie foto)

ro

25 Jun, 2012 21:51 2993 Marime text
nav.jpgPentru al treilea an consecutiv, marinarii serbează Ziua Internaţională a Navigatorilor. În acest sens, ieri, la sediul Seamen's Club din Constanţa, Sindicatul Liber al Navigatorilor a lansat campania împotriva navelor sub standard şi care nu respectă reglementările internaţionale în vigoareprivind Marea Neagră. Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat Adrian Mihălciou, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Decebal Şerban, noul director al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA, Laurenţiu Lazăr, general manager la SC Barklav Romania SRL şi consulul onorific al Norvegiei la Constanţa, Liviu Grigore, director Direcţia de Certificare şi Examinare Personal Navigant. Reamintim că în anul 2010, la conferinţa Organizaţiei Maritime Internaţionale (IMO) de la Manila, a fost instituită Ziua Internaţională a Navigatorilor, care se celebrează pe 25 iulie.

„Începând de azi (n.r. ieri), sindicatele din Bulgaria, Georgia, Rusia, România, Turcia şi Ucraina, în colaborare cu ITF (Federaţia Internaţională a Transportatorilor), au pornit o campania pe Marea Neagră, menită să ajute guvernele în demararea unor acţiuni împotriva condiţiilor şocante de navigaţie. Începând de azi, de Ziua Internaţională a Navigatorului, organizaţiile legitime şi reprezentative ale navigatorilor vor suna alarma pentru a arăta starea cumplită a afacerilor în zona bazată pe navigaţia învechită, pentru dezastrele marine, pentru salariile neplătite, pentru atacurile şi corupţie larg răspândite", a declarat liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor şi inspector ITF, Adrian Mihălcioiu. Potrivit acestuia, problema marinarilor care navighează pe Marea Neagră a fost mult timp ignorată. „Mult timp, această problemă a fost ignorată, dar azi vom da la o parte vălul de pe acest subiect tabu, vom arunca în lumina reflectoarelor această problemă. În acest sens, facem apel către autorităţile noastre să acţioneze împreună cu noi pentru a stopa această situaţie îngrozitoare. Acesta este începutul unui drum lung, care ştim că va dura ani pentru a reforma aceasta stare de lucruri ruşinoasă. Vom începe prin a merge la guverne, pentru a le convinge că nu mai pot permite aceste condiţii groaznice, mai ales odată cu adoptarea Convenţiei Maritime de Muncă, convenţie care promovează modelul cadru la care aceştia vor trebui să aspire", a mai adăugat Adrian Mihălcioiu.

Epave plutitoare, pe Marea Neagră

Conform ITF, transportul maritim în Marea Neagră, care totalizează aproximativ 2.400 de nave, este dominat de nave cu o vârstă de peste 25 de ani, 800 dintre ele având o vârstă chiar şi de peste 40 de ani. Utilizarea navelor vechi, mici, care se află dincolo de viaţa lor economică şi transportând bunuri de mică valoare, se reflectă în accidente serioase şi repetate abuzuri asupra navigatorilor. Inspectorii ITF au semnalat şi mai multe cazuri ale echipajelor blocate şi abandonate cum ar fi cel al navei Vera sub pavilion Cambodgia. Vasul care s-a scufundat în februarie 2012 a curmat viaţa a opt persoane. Un alt exemplu concludent este cel al navei Ogan Bey, sub pavilion Panama. Acesta s-a scufundat în decembrie 2009 şi a dus cu sine la fundul mării patru vieţi. Nava Ogan Bey nu avea asigurare P&I şi a lăsat familiile celor morţi fără nicio şansă la vreo compensaţie de sprijin.

Salarii întârziate sau neplătite, o practică pe Marea Neagră

Neplata sau întârzierea plăţii salariilor a devenit o practică a industriei maritime la Marea Neagră. Acest lucru demonstrează o lipsă de respect total pentru drepturile fundamentale ale omului. În astfel de condiţii, marinarii sunt forţaţi să intre în grevă pentru câştigarea drepturilor legale. „Una dintre măsurile concrete pe care le vom lua va fi contractul colectiv de muncă pe Marea Neagră. Acest contract va corespunde reglementărilor Convenţiei Maritime", a mai spus liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii