Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:08 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alţii reuşesc ce nu putem noi Cum fac americanii heliport pentru spital (galerie foto)

ro

10 Sep, 2011 01:43 1644 Marime text

IMG_0231.jpgDe ieri, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa are un heliport pe care pot ateriza în siguranţă atât elicopterele SMURD, cât şi cele militare, care cântăresc câteva tone. Platforma de aterizare pentru elicoptere a fost realizată de către un detaşament de zece infanterişti marini din cadrul Detaşamentului de Ingineri Combatanţi ai Black Sea Rotational Force - 11, care aparţine Corpului Puşcaşilor Marini ai SUA. În cadrul lucrărilor, au fost îndepărtaţi 249 metri cubi de pământ, beton şi asfalt s-au amplasat 50 de metri cubi de beton şi 426 de metri liniari de armatură. Costul noului heliport se ridică la suma de 50.000 de dolari.

IMG_0232.jpgLa ceremonia de inaugurare, care a avut loc ieri, au participat membri din conducerea Spitalului Judeţean, contraamiralul Alexandru Mârşu de la Comandamentul Flotei, precum şi Detaşamentul de Ingineri Combatanţi ai Black Sea Rotational Force - 11. „Le mulţumim militarilor americani pentru acest heliport, care va salva zeci de vieţi. Sperăm totuşi să-l folosim cât mai puţin", a declarat Dănuţ Căpăţînă, managerul SCJU Constanţa. „Acest proiect este un simbol al colaborării dintre România şi Forţele Armate Americane. Deşi am stat în Constanţa doar cinci luni, lăsăm în urmă o amintire durabilă şi frumoasă, care va contribui la întărirea prieteniei", a precizat locotenentul Nelson Cardella, comandantul Puşcaşilor Marini ai SUA. De la inaugurarea heliportului a lipsit ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Mark Gittenstein, care fusese invitat. Reamintim că, până ieri, forţele aeriene, atât cele române, cât şi cele ale NATO, precum şi elicopterele SMURD au folosit heliportul SC RAJA SA, care permite aterizarea şi decolarea aparatelor de zbor în deplină siguranţă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii