Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
15:31 25 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Alexandru Vitali Bârlădeanu, practician în insolvenţă, acuzat de luare de mită. Tribunalul se pronunţă azi

ro

11 Jul, 2017 00:00 750 Marime text
Tribunalul Constanţa se va pronunţa azi în dosarul în care Alexandru Vitali Bârlădeanu, practician în insolvenţă, a fost deferit Justiţiei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa pentru luare de mită.
 
Oricare va fi decizia de azi, aceasta va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Conform rechizitoriului întocmit, „la data de 5 iunie 2015, inculpatul Bârlădeanu Alexandru Vitali, în calitate de practician în insolvenţă, a pretins de la un om de afaceri, denunţător în cauză, suma de 25.000 de lei şi aproximativ 6.000 de euro, pentru a face acte contrare atribuţiilor de serviciu, în legătură cu procedura lichidării, ce urma să se declanşeze în legătură cu firma acestuia din urmă“.
„Concret, inculpatul trebuia să conducă procedura astfel încât datoriile societăţii comerciale către creditori şi către bugetul de stat să nu mai fie plătite, iar bunurile ei să fie transferate şi ascunse, cu scopul evitării unei eventuale executări silite. La data de 11 iunie 2015, inculpatul Bârlădeanu Alexandru Vitali a primit de la denunţător suma de 25.000 de lei din totalul mitei pretinse, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante“, potrivit rechizitoriului. În cauză, procurorii DNA au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii