Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:12 24 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Investiţie la ferma de păsări Avicola Corbu. Nicolae Matei a cerut acord de mediu pentru un incinerator (galerie foto + document)

ro

25 May, 2017 00:00 1942 Marime text
Societatea Top Vision SRL a înaintat Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul de prezentare a proiectului „Montare incinerator Inciner 150“, în vederea obţinerii acordului de mediu.
 
Beneficiarul, SC Top Vision SRL, are ca principală activitate creşterea intensivă a păsărilor, realizată în cadrul unei ferme din localitatea Corbu. În urma desfăşurării activităţii fermei de păsări Avicola Corbu, rezultă deşeuri provenite din procesul de producţie: deşeuri de origine animala - cadavre de păsări. Proiectul prevede montarea unei instalaţii de incinerare „Inciner 150“, având o capacitate de procesare de 50 kg deşeu/oră, în vederea eliminării şi neutralizării deşeurilor menţionate, în concordanţă cu prevederile legale.
 
Pentru achiziţionarea incineratorului „Inciner 150“ s-a procedat la consultarea Direcţiei Sanitar-Veterinare Constanţa, în vederea stabilirii amplasamentului incineratorului în cadrul fermei, cu respectarea strictă a normelor sanitar-veterinare. Ca urmare a solicitării şi a depunerii documentaţiei tehnice şi a certificatului constatator, a fost eliberată Autorizaţia sanitar-veterinară nr. ROCT-027-INCP 2/3 1.04.2014.
 
Incineratorul poate procesa circa 50 kg cadavre păsări/oră. Acesta va funcţiona cel mult o zi/săptămână. Spaţiul destinat montării este în suprafaţă totală de 24,75 mp, fiind compartimentat astfel: spaţiu destinat stocării deşeurilor de origine animală - lăzi frigorifice, camera incineratorului, rezervor de combustibil (motorină) capacitate 220 l, montat în afara incintei destinate incineratorului, container metalic pentru cenuşă, dispus în afara incintei destinate incineratorului, chiuvetă, uşă de acces, împrejmuire exterioară. Incineratorul este construit din tablă de oţel sudată, cu o grosime de 5-12 mm, placată la interior cu ciment refractar cu izolaţie pentru temperaturi înalte de 1.600 grade Celsius, şi este compus din două camere de ardere, unde au loc combustia primară (principală) şi post-combustia (secundară).
 
Evacuarea incineratorului va fi racordată la coşul de fum al centralei termice existente, acesta având o înălţime de aproximativ 30 m, fiind realizat din materiale specifice. Rata de ardere a incineratorului este de 50 kg/oră şi este influenţată de natura deşeurilor, modul de încărcare, starea tehnică a arzătoarelor. Combustibilul utilizat pentru funcţionarea incineratorului este motorina. În urma incinerării, va rezulta cenuşă, ca deşeu, ce va fi stocată temporară într-un recipient metalic, în afara camerei incineratorului.
 
Incineratorul va fi o construcţie prefabricată, ce va fi montată pe platforma existentă. Investiţia nu implică utilizarea resurselor naturale. Ca urmare a Adresei nr. 133 din 22.06.2015, înregistrată cu nr. 4656 din 22.06.2015, nu este necesara eliberarea unui certificat de urbanism pentru montarea unui incinerator in incinta centralei termice din cadrul Fermei Avicola Corbu în vederea eliminării deşeurilor organice de origine animală. Cenuşa rezultată din arderea deşeurilor animale şi a ambalajelor va fi depozitată temporar într-un recipient metalic de stocare dispus în afara incintei. În funcţie de rezultatele unei analize complexe privind conţinutul, inclusiv, al unui test de levigare, se va stabili modul de eliminare/valorificare, după caz.

Top Vision SRL, în datele Registrului Comerţului

Firma a fost înfiinţată în anul 1992 şi are sediul social în Năvodari. Capitalul social subscris, de 5.632.000 de lei, integral vărsat, este compus din 563.200 de părţi sociale. Asociat unic este Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari. Administratorul firmei, care se ocupă de creşterea păsărilor, este Maria Matei.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta memoriul de prezentare a proiectului „Montare incinerator Inciner 150“, depus la APM Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii