Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:19 24 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Telefonul 2 în 1. Al doilea modul GSM este integrat în baterie Capabil să înregistreze în orice condiţii. Iată cât costă şi cine îl cumpără

ro

29 Jul, 2013 00:00 1962 Marime text
Ofiţerii de la Anticorupţie cumpără şi sistem digital de transmisie audio/video cu înregistrator încorporat, la o valoare estimată de 16.300 de euro

Direcţia Generală Anticorupţie va intra în posesia unor telefoane mobile capabile să transmită informaţii chiar dacă le sunt îndepărtate acumulatoarele. Şi asta pentru că în bateria respectivului telefon se află un alt dispozitiv GSM. Telefonul „minune” costă aproximativ 8.000 de euro şi nu este singurul produs care urmează a fi achiziţionat de ofiţerii Anticorupţie. DGA nu achiziţionează doar acest telefon, pe lista cumpărăturilor se mai află sistem de transmisie şi înregistrare audio-video 3G, sistem de supraveghere audio digital, sistem de localizare şi urmărire prin GPS şi înregistrator audio miniatural.

Direcţia Generală Anticorupţie, instituţie specializată în derularea activităţilor de prevenire a faptelor de corupţie, are în plan achiziţionarea mai multor echipamente speciale. Astfel, potrivit datelor oficiale, cei de la Anticorupţie vor să cumpere, prin licitaţie, sistem de transmisie şi înregistrare audio-video 3G, valoare estimată 7.400 de euro, sistem de monitorizare audio şi video - 5.700 de euro, sistem de supraveghere audio digital - 17.230 de euro, sistem digital de transmisie audio/video cu înregistrator încorporat - 16.300 de euro şi înregistrator audio-video miniatural - tip 1 - valoare estimată 17.880 de euro. Direcţia Generală Anticorupţie mai vrea un sistem de localizare şi urmărire prin GPS - 1.330 euro, un înregistrator audio miniatural - 850 euro, înregistrator audio-video miniatural - tip 2 - 23.520 de euro, înregistrator audio-video cu recepţie la distanţă - 1.580 de euro, cameră de luat vederi - 5.420 de euro şi sistem de vedere pe timp de noapte cu magnificaţie - valoarea estimată a acestui ultim bun fiind de 580 de euro. Poate cea mai interesantă achiziţie pe care urmează să o facă DGA reprezintă un telefon mobil. Acesta nu este unul oarecare şi nu este la îndemâna oricui. Telefonul valorează 8.000 de euro, iar Direcţia Generală Anticorupţie este dispusă să achite pentru el 8.100 de euro.

Ce-l face atât de special? Telefonul are capacităţi de monitorizare 2 în 1. Al doilea modul GSM este integrat în baterie. Altfel spus, telefonul în cauză mai are un telefon în acumulator, ceea ce-l face să fie o „armă” foarte utilă. Nu este de trecut cu vederea faptul că, potrivit datelor oficiale, DGA a mai cumpărat, anul trecut, şi alte echipamente cu valoarea estimată totală la 727.010 lei, cum ar fi: sistem portabil digital wireless de supraveghere audio, kit repetor pentru sistem digital wireless de supraveghere audio, sistem compact digital pentru înregistrare audio/video, modul compact digital pentru înregistrare audio, înregistrator audio/video disimulat, sistem de înregistrare şi transmisie audio la distanţă şi înregistrator audio/video cu kit de transmisie şi recepţie la distanţă. În camera cu „jucării” a celor de la Anticorupţie au mai fost aduse aparate foto „pentru probarea faptelor infracţionale”. Anul trecut, Direcţia Generală Anticorupţie a fost la un pas de achiziţionarea a şase autospeciale pentru munca specifică, a căror valoare estimată era de 556.200 de lei, banii urmând să fie viraţi din bugetul de stat. Fondurile alocate pentru achiziţia maşinilor au fost anulate de Ministerului Finanţelor Publice, autoritatea contractantă aflându-se în imposibilitatea încheierii unui contract legal de angajare a unei cheltuieli.

Ti-a placut articolul?

Comentarii