Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:40 18 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cinci ani cu executare Vicepeşedintele de la Farul, condamnat la închisoare de Tribunalul Bucureşti

ro

27 Apr, 2012 00:00 1217 Marime text
Fostul portar Cristi Marian Munteanu, vicepreşedintele echipei de fotbal Farul Constanţa, a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Bucureşti la cinci ani de închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Vicepreşedintele de la Farul Constanţa a intrat în colimatorul organelor de anchetă după ce ar fi avut în folosinţă un Nissan Pathfinder, furat din Croaţia.

Cristi Marian Munteanu a fost trimis în judecată pe data 15 iunie 2011, în dosarul cu numărul unic 48102/3/2011, având ca obiect „înşelăciunea". Potrivit datelor puse la dispoziţie de Portalul instanţelor de judecată, lista inculpaţilor este deschisă de Cosmin David Rotundu, şi continuă cu Valentin Vasile Manole, Andrei Silviu Mărgăritescu, Mircea Cristian Alexandru Magherescu, Antonio Cristinel Enache, Mihai Adrian Radu, Teodor Cătălin Baleanu, Bogdan Treveleanu, Marian Cristian Munteanu, Loredana Bianca Radu şi Ioana Berca. De partea cealaltă, părţi vătămate s-au constituit SC Allianz Tiriac Asigurari SA, SC Porche Leasing Romania IFN SA, Cosmin David Rotundu, Emilian Dumitrache, Marian Sergiu, iar Attila Likacs a fost parte civilă. În şedinţa de ieri, magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis condamnarea „inculpatului Munteanu Cristian Marian, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave". „(...) Dispune achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 221 alin. 1 Cod penal (nr. Tăinuirea: primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea, pentru sine ori pentru altul, a unui folos material. Se pedepsesc cu închisoare de la trei luni la şapte ani, fără ca sancţiunea aplicată să poată depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea din care provine bunul tăinuit) În baza art. 191 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 5.000 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat", conform minutei judecătoreşti. Potrivit Adevărul.ro, Munteanu a fost cercetat pentru modul în care a intrat în posesia unui Nissan Pathfinder, furat din Croaţia. De menţionat că decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel, la Curtea de Apel.

Ti-a placut articolul?

Comentarii