Patriotism şi campanii electorale

În vremuri colorate, de campanie electorală, când toţi îşi trâmbiţează cu voioşie patriotismul ce renaşte subit la fiecare scrutin de alegeri, zvonul potrivit căruia bărbaţii români vor fi chemaţi la instruire, pentru un eventual război, umbreşte acest concept al cărui înţeles oricum prea puţini îl mai cunosc astăzi.
Câţi dintre cei prezenţi la întâlnirile candidaţilor cu alegătorii se află acolo din convingere? Câţi cred cu tărie că platforma electorală a partidului pe care îl susţin, indiferent de culoarea acestuia, va fi pusă în aplicare? Câţi sunt acolo pentru că îşi doresc un viitor mai bun pentru România, nu doar pentru ei?
Patriotismul nu se rezumă la campanie, scandări şi, în cel mai bun caz, la un vot favorabil partidului care ţi-a oferit o şapcă, o pelerină sau un pix. Patriotismul românesc l-au descris perfect românii care, atunci când au auzit că, pe fondul tensiunilor dintre Ucraina şi Rusia, trebuie să meargă să-şi apere ţara, au numit acest apel al statului un abuz.
Dar oare este vina românilor? Cum ar putea ei să se mai identifice cu naţiunea ca un întreg, atunci când oamenii care ne conduc sunt, ei înşişi, indecişi în ceea ce priveşte ţara şi siguranţa acesteia? Ne pregătim de război, dar trebuie să fim liniştiţi, deoarece nu va urma nicio confruntare, ne asigură aceştia. Panica ce s-a creat în rândul cetăţenilor, odată cu adoptarea acestor măsuri, nu este conştientizată de mai-marii ţării noastre. Sunt mai preocupaţi să se certe în direct la toate posturile TV, în timp ce românii nu fac altceva decât să alimenteze aceste scandaluri prin aviditatea cu care le urmăresc.
Patriotismul nostru, al tuturor românilor, conducători de stat sau cetăţeni de rând, se mai rezumă doar la limba pe care o avem în comun şi la spaţiul teritorial pe care nu noi am ales să ne naştem...