Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:29 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Editorial Despre lucrurile cu adevărat importante!

ro

18 Nov, 2017 00:00 427 Marime text
Ieri, o ştire la radio mi-a atras atenţia din primele momente ale zilei. Până la ora respectivă (8.30 dimineaţa), românii cumpăraseră produse în valoare de circa 27 de milioane de dolari de la unul dintre cele mai mari magazine online din ţară, de Black Friday. Repet, asta era dimineaţa, fiind vorba doar despre unul dintre numeroasele magazine online. Nu ştiu vânzările finale şi nici nu ţin să le aflu. Pentru că m-am întristat, oarecum. Ştiam că trăim într-o societate de consum. Suntem „exponatele“ consumerismului. Dar parcă astfel de sume te sperie.
 
Stai şi te gândeşti de câte lucruri am ajuns să avem nevoie pentru a fi fericiţi, pentru a ne simţi împliniţi. Gadgeturi, telefoane ultimul răcnet (să le pozăm şi să le punem pe Fb cu mesajul „mulţumesc, Iubi!“, să rupem gura târgului virtual), maşini, haine, jucării, ceasuri, încălţăminte de fiţe - toate construiesc azi universul nostru, iar gândul că le putem avea pe toate ne face fericiţi, nu? Surpriza şi amărăciunea vin însă abia după ce le achiziţionăm (indiferent dacă o facem de Black Friday sau în altă zi): nope, nu suntem mai fericiţi. Nu suntem împliniţi şi nici nu am atins Nirvana cu noul uscător de păr luat la reducere. De unde ştiu? Păi, simplu: la anul facem la fel. Sau la primele reduceri semnificative. O luăm de la capăt cu „coşul de cumpărături“ virtual şi wish list-uri.
 
Iar cel mai trist este faptul că, în toată această goană după bunuri, am uitat să ne bucurăm de ceea ce avem şi de ceea ce contează cu adevărat. Ajungem acasă şi îi trântim copilului o tabletă de milioane de lei (vechi) şi suntem mulţumiţi că se joacă liniştit cu ochii în ea, în timp ce noi ne vedem de ale noastre - nereuşind să vedem, de fapt, esenţialul: că cel mic poate nu voia sau nu avea nevoie de tabletă, ci avea nevoie de noi, de atenţia noastră exclusivă, să ne povestească pătruns de propria-i importanţă cum şi-a legat singur şiretul, de pildă.
 
Ieşim cu iubirea vieţii în oraş, la o cafea sau la o cină romantică, dar nu avem timp să stăm de vorbă sau să ne ţinem de mâini, căci mâinile noastre sunt ocupate cu smartphone-urile de pe care verificăm câte like-uri am primit la check-in-ul de la restaurant şi la poza cu mâncarea / cafeaua pe care o avem în faţă. Suntem aşa de aproape şi totuşi aşa de departe unii de alţii…
 
Suntem liceeni şi avem colegi de clasă pe care poate îi dispreţuim sau nu îi băgăm în seamă cu lunile, dar, Doamne fereşte, la vreo tragedie, le umplem pagina de Fb cu mesaje sfâşietoare, în timp ce „ne simţim heartbroken“ - că doar ne întreabă Facebook-ul şi cum ne simţim, nu?
 
Nu mai menţionez că femeile aproape că nu mai nasc fără să îşi dea mai întâi check-in la maternitate.
 
Nu sunt ipocrit, şi eu am cont de Facebook, de pildă, şi eu postez diferite lucruri, şi eu primesc sau dau like. Şi eu îmi cumpăr electrocasnice sau telefoane sau mai ştiu eu ce. Dar ştiu să mă bucur şi să fiu recunoscător pentru tot ce am şi adevărata împlinire, sincer, o simt când îmi sar în cap cele două moţate sau când se joacă între ele şi râd în hohote sau chiar şi când fac haos în casă. Şi nu aş da asta pe toate reducerile din lume!

Ti-a placut articolul?

Comentarii