Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
20:12 23 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Editorial De ce ne împiedicăm de performanţă?

ro

05 Jun, 2015 00:00 1307 Marime text
România, indiferent de regim sau de perioadă, a reuşit să furnizeze competiţiilor internaţionale performeri în majoritatea domeniilor, dar astăzi voi restrânge discuţia doar la sport.
Încercând să amintesc câte un campion la fiecare ramură sportivă, îi regăsesc în memorie pe iluştrii Cristian Gaţu, Gheorghe Hagi, Ivan Patzaichin, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Elisabeta Lipă, Marius Urzică, Camelia Potec, Mihai Covaliu şi, mai recent, Simona Halep. Am îndrăznit să dublez la categoria tenis pentru că este sportul meu de suflet, pe care l-am practicat, iniţial, la încurajarea părinţilor, mai târziu, din pură pasiune, iar în urmă cu câţiva ani, am devenit mentorul începătorilor sau amatorilor sportului alb.
Întrucât păstrez confidenţialitatea numelor persoanelor care m-au asaltat cu întrebări zornice, nu cred că o să fiu lipsit de respect dacă vă prezint cea mai mare curiozitate a unora dintre părinţii care îşi dau copiii la sport: „Ce ziceţi? Are şanse? Facem ceva sau venim degeaba?“
O să răspund public, în scris, sperând să am răsunet şi să mă fac înţeles, iar grăbiţii să fie împăcaţi cu ideea drumului anevoios pe care apucă.
Cu siguranţă nici copilul care practică un sport, indiferent care ar fi el, şi nici părintele care îl conduce consecvent şi încurajator spre mişcare nu îşi pierd timpul. După umila mea părere, sportul are un rol esenţial în dezvoltarea oricui. Mintea şi trupul funcţionează într-o interdependenţă despre care este inutil să vorbesc, pentru că a fost confirmată într-o multitudine de modalităţi, iar socializarea prin joc a celor mici pe terenul de sport este o comoară în zilele noastre, făcând orice altă tentaţie să pălească.
Dacă am stabilit că nu vine nimeni zadarnic la sport, e cazul să trec la altă întrebare care ne „omoară“: „Are şanse?“ Ochiul format al unui antrenor poate intui dacă un elev nou este motric sau amotric, pe româneşte… este făcut pentru sport sau „dă cu stângul în dreptul“. La prima vedere, avem de a face cu un „ diagnostic“ favorabil şi unul dezamăgitor, însă ce ne facem dacă „talentatul“ se pierde pe parcurs la un eveniment nefast sau la cunoaşterea unui viciu, iar cel „stângaci“ adoptă o conduită profesionistă şi compensează prin ambiţie şi sudoare toate lipsurile iniţiale? Orice evaluare grăbită este neînsemnată, pentru că factorii care declanşează, favorizează şi susţin performanţa sunt complecşi şi infiniţi.
Părinţii care n-au practicat la momentul potrivit un sport într-un cadru organizat nu conştientizează că doar după ani de muncă şi antrenamente zilnice se poate năzui către medalii şi cupe, dar îi lămuresc şi îi ajut şi pe ei, atât cât îmi permit scurtele întâlniri, pentru că orice individ care încurajează un altul să facă mişcare devine coechipierul meu în lupta împotriva sedentarismului.

Ti-a placut articolul?

Comentarii