Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:11 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vezi de la cine şi pentru ce a primit o firmă din Constanţa peste 9.000.000 de lei

ro

30 Aug, 2012 01:00 3600 Marime text
Domeniul Public şi Privat Judeţean, SRL-ul Consiliului Judeţean Constanţa, a bătut palma cu SC Tehno Romconstruct SRL pentru executarea mai multor lucrări de construcţii şi reabilitare în comunele din judeţ.

În urma unei licitaţii publice, SC Tehno Romconstruct SRL a câştigat de la Domeniul Public şi Privat Judeţean Constanţa un contract în valoare de 9.366.208 lei fără TVA. Pentru adjudecarea contractului s-au bătut trei societăţi, câştigătoare fiind desemnată SC Tehno Romconstruct SRL. Contractul a fost atribuit societăţii în data de 26 iulie şi prevede realizarea unor lucrări de construcţii şi reabilitări imobile în localităţile Lipniţa, Pantelimon, Comana, Cobadin şi Cerchezu. La Lipniţa se are în vedere construcţia grădiniţei din satul Carvăn şi reabilitarea şi modernizarea căminului din aceeaşi localitate. Grădiniţa din Pantelimonul de Jos va fi şi ea reabilitată şi modernizată. La Comana va fi construit un dispensar, în timp ce la Cobadin se va lucra la reabilitarea şi modernizarea Căminului Cultural din satul Conacu. O altă lucrare ce va fi realizată de SC Tehno Romconstruct SRL este cea privind reabilitarea şi modernizarea Căminului Cultural din satul Măgura, comuna Cerchezu.

Potrivit Registrului Comerţului, SC Tehno Romconstruct SRL are din anul 2006 sediul social în strada Trandafirului numărul 34, Constanţa. De asemenea, societatea a deschis în anul 2011 Restaurantul Sibosio din piaţa Tomis III. Administratorul societăţii este Cristian Peltecu, asociatul său fiind Mihai Dragoş Peltecu. Cristian Peltecu este implicat şi în societatea Cielle Couture SRL, alături de Cristina Trandafir. De asemenea, administratorul SC Tehno Romconstruct SRL a înfiinţat în anul 2007 societatea Eye Media Management Bucureşti, împreună cu Viorel Emil Sima şi Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei Române de Box. Cristian Peltecu s-a retras însă din SC Eye Media Romconstruct SRL în anul 2008.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii