Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:17 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Tanti" Marcela de la Financiar, cuscra lui Puşcaşi de la Flora (documente)

ro

25 Feb, 2011 02:34 4885 Marime text
greva_functionari_Marcela_F.jpgAngajata lui Radu Mazăre nu deţine casă, maşină, conturi în bănci sau bijuterii

Marcela Frigioiu, directoarea Direcţiei Financiare din cadrul Primăriei Constanţa, căreia primarul Radu Mazăre îi mai spune în diverse ocazii „tanti Marcela", a putut fi văzută anul trecut protestând din cauza reducerii salariilor.

A mărşăluit, a scandat şi a stat în frig, lucru nu tocmai obişnuit pentru o femeie cu statutul său. Pentru că, „tanti" Marcela este ceea ce se cheamă în popor „piua-ntâia". Mâna dreaptă a primarului de Constanţa, şefa Financiarului face şi desface cam tot ce se poate, este om de încredere şi găseşte rezolvare la problemele financiare ale municipalităţii. Sau, atunci când este cazul, iar situaţia o impune şi şeful se revoltă în faţa presei, Marcela Frigioiu vine pentru a întări spusele lui Mazăre, cu teancul de hârtii în braţe şi cu părul mereu într-o altă culoare. Aşa cum ZIUA de Constanţa vă prezenta săptămâna trecută în materialul „Cine e în top: Iată ce salarii au angajaţii Primăriei Constanţa" (//www.ziuaconstanta.ro/rubrici/deschidere-editie/cine-e-in-topiata-ce-salarii-au-angajatii-primariei-constanta-42364.html), în ianuarie 2010 Marcela Frigioiu a câştigat 5.317 lei, faţă de 4.093 lei în luna iulie a aceluiaşi an. Adică o scădere de 1.224 lei. Totuşi, banii pe care îi duce acasă nu-s puţini. Dar nu se regăsesc în declaraţia de avere. Oare cheltuielile cotidiene ale angajatei lui Mazăre sunt atât de mari încât nu-i mai rămâne nimic de agonisit?!

Familia handbalului constănţean

Declaraţiile de avere din 2009 şi 2010 spun cam acelaşi lucru. Marcela Frigioiu deţine un teren în Costineşti, împreună cu George şi Corina Buricea. Cei doi sunt ginerele şi fiica sa, care, potrivit presei locale, au fost cununaţi în 2006 de Carmen şi Marius Puşcaşi, ambii inculpaţi în dosarul retrocedărilor la capitolul „cesionari cumpărători de drepturi succesorale". El, Marius, naşul cel mare, se ocupă de Hotelul Flora, ce aparţine firmei Xenoti SRL, în care sunt asociaţi Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu şi Sorin-Gabriel Strutinsky. Ea, angajată a Primăriei, referent la Centrul de informare Cetăţeni. Soacra mică a declarat, atât în 2009 cât şi în 2010, că nu are casă, maşină, bijuterii, credite sau conturi în bancă. În anul fiscal anterior completării actului declarativ din 2009 câştiga, din salariu şi indemnizaţii de la Primărie, 114.524 lei (aproximativ 9.543 lei), plus indemnizaţia de membru în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA. Din declaraţia completată în 2010 lipseşte însă pagina cu salariul. Singurul venit pe care Marcela Frigioiu nu l-a arătat a fost de 424 de lei, reprezentând indemnizaţia de la CN APMC. De asemenea, şefa Financiarului mai este şi membru în Consiliul de Administraţie al Handbal Club Municipal, echipă la care activează ginerele George Buricea. Naşul cel mare, Marius Puşcaşi, este preşedintele Asociaţiei Judeţene de Handbal şi membru fondator al Fundaţiei pentru Promovarea Sportului Constănţean. Dar şi, aşa cum am mai menţionat, inculpat în dosarul retrocedărilor alături de Radu-Ştefan Mazăre, Nicuşor-Daniel Constantinescu (preşedintele HCM) şi alţii.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii