Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
07:47 21 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Licitaţia pentru rechizite a Primăriei Constanţa, contestată de firma înfiinţată de soţia vicepreşedintelui CJC Daniel Learciu

ro

27 Jun, 2016 00:00 1297 Marime text


Încă din lună martie, Primăria Constanţa începea pregătirile de Paşte. Pe care însă nu le-a terminat nici până astăzi. Darurile pe care municipalitatea avea să le ofere copiilor din unităţile şcolare şi preşcolare cu ocazia sărbătorilor pascale nu au ajuns nici până astăzi, când deja şcolarii se bucură de vacanţa mare.
 
Peste 30.000 de pachete cu rechizite ar fi trebuit să ajungă la cei mici din partea municipalităţii. Valoarea estimată fără TVA a contractului „Achiziţia de rechizite pentru copii, oferite cu prilejul sărbătorilor de Paşti (30.480 de pachete)“ a fost de 1.667.043 de lei (2.000.451,6 lei cu TVA). Numai că procedura a fost îngreunată şi de contestaţii.
 
Firma Black Sea Euro Investments SRL, din Constanţa, a depus, la începutul acestei luni, o contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), în care a cerut anularea deciziei autorităţii contractante privind rezultatul procedurii de atribuire şi, în consecinţă, modificarea raportului procedurii şi a actelor subsecvente şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor. CNSC a respins solicitarea firmei constănţene, aceasta din urmă având însă posibilitatea de a se adresa instanţelor de judecată.
 
Cine este firma nemulţumită de rezultatul la care a ajuns municipalitatea? Potrivit datelor la zi de la Registrul Comerţului, unicul asociat şi administrator al firmei este Mihai Cantaragiu, născut în ianuarie 1978, la Constanţa. Firma înfiinţată în 2007, la Constanţa, se ocupă de „activităţi de ambalare“. La înfiinţare însă, administratori erau Leonard Cristian Nedelcu şi Sabina Cristiana Learciu, nimeni alta decât soţia noului vicepreşedinte al CJC Daniel Learciu - care însă a ieşit din firmă un an mai târziu.

Citeşte şi S-au retras doi asociaţi din firma Black Sea Euro Investments SRL

Afacerile noului vice al CJC

De altfel, Sabina Cristiana Learciu a avut legături cu mai multe societăţi comerciale, chiar şi alături de consortul său. Numele actualului vicepreşedinte CJC din partea ALDE a fost asociat, de-a lungul timpului, şi cu firme precum SC Sabina Construct SRL. În 2006, Eurojobs Management era înfiinţată de Alexandru Pârvu şi Daniel Dumitru Learciu. Administratorul afacerii era Sabina Cristiana Learciu. Un an mai târziu, ea figura în Black Sea Euro Investments, iar în 2008, în Best Eurojobs, firmă pe care a preluat-o de la Mihai Valeriu şi Răzvan Tapangea. Atunci, Sabina Learciu este primită în Aviz Expert de către tatăl său vitreg, Adrian Olteanu, şi de sora sa, Andreea Corina Olteanu. Cea din urmă s-a şi retras din afacere cu această ocazie.
 
În 2010, Sabina Cristina Learciu a trecut rapid prin Gof Automarket. În 2007, Dragoş Adrian Piţu (35%), Leonard Cristian Nedelcu (35%) şi Dumitru Daniel Learciu (30%) au pus bazele firmei Euro Investments & Management SRL, din care toţi trei s-au retras un an mai târziu, totodată fiind schimbată şi denumirea firmei, în Regep Trading SRL. Nu mai puţin important este şi că soţia lui Learciu a fost numită în 2013 la conducerea Mamaia SA.

Caiete şi creioane colorate, „pierdute pe drum“

Revenind însă la cumpărăturile Primăriei Constanţa, firma care trebuia să furnizeze rechizitele trebuia să ţină cont de anumite cerinţe. Pentru copiii cu vârste cuprinse între trei şi şapte ani, sunt necesare 7.890 de pachete, care constau în: ghiozdan cu fermoar din material poliester 300 D, caiet desen 16 file, în format 17x24 cm, set de cinci caiete tip I, 24 de file, set de cinci caiete tip II, 24 de file, set de 12 creioane colorate din lemn, în cutie de carton, lucioasă, dimensiuni creion minimum 17,5 cm, set de 12 creioane tip carioca de diverse culori, cu un capăt, cu specificaţia „lavabil“ - pe cutie sau blister, cu lungimea de minimum 14 cm, set zece batoane ţiplate de plastilină non-toxică, în diverse culori.
 
Pentru copiii cu vârste cuprinse între opt şi 11 ani, sunt necesare 13.000 de pachete care conţin: ghiozdane cu fermoar din material poliester 300 D, bloc desen 16 file tip A4, set de cinci caiete A5 tip dictando cu 48 de file, set de cinci caiete A5 tip matematică cu 48 de file, acuarele cu 18 culori în cutie de plastic cu capac, dimensiuni minime - 22x9x0,12 cm, penar de diverse modele cu un fermoar, două extensii rabatabile, complet echipat, cu pereţi rigizi din material textil, cusături rigidizate, dimensiuni minime - 19,5x13x3,5 cm.
 
Pentru copii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, sunt necesare 9.590 de pachete care conţin: ghiozdane cu fermoar din material poliester 300 D, set de cinci caiete A4 tip dictando, cu 60 de file fiecare, set de cinci caiete A4 tip matematică, cu 60 de file fiecare, penar etui tubular sau triunghiular, din material poliester rezistent, cu fermoar, diverse imprimeuri, dimensiuni minime de 21x6,5x9,5 cm, trusă geometrie care să conţină linie, două echere, raportor, ambalate în etui de plastic.

Ti-a placut articolul?

Comentarii