Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
14:46 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

În aşteptarea unei mângâieri Copiii nimănui - „secretul" Spitalului Judeţean (Galerie foto)

ro

29 Oct, 2012 21:00 6924 Marime text

spital.jpgExistă, îşi duc primele zile ale vieţii într-o lume rece. Lumină rece, aşternuturi reci, mâini reci, zâmbete fade. Toate-s reci. În loc de afecţiunea de care ar avea nevoie orice copil primesc nepăsare.

Ca o palmă invizibilă, care în loc să-i tragă înspre căldură îi îndepărtează şi mai mult, aruncându-i cu răceală. Sunt ei, copiii nimănui. Abandonaţi de părinţi în spital, unii chiar şi la câteva ore după ce au văzut lumina zilei, sunt consideraţi poverile unei societăţi care urlă din rărunchi că îmbătrâneşte, dar nu-şi îngrijeşte copiii. Nu contează de ce sunt abandonaţi. Ştim cu toţii prea bine păcatele României, ale lumii în care trăim, ale oraşului nostru. Preferăm să închidem ochii. Nu ne interesează că draga noastră Constanţă se află pe primele locuri în nefericitul top al abandonului de copii nou-născuţi. Nu ne pasă... Iar ei îşi duc viaţa la limita. La limita supravieţuirii, la limita răbdării. Dar ei rabdă aşa cum un adult nu ar putea şi primesc cu un zâmbet forţat, neexersat, orice mângâiere din partea unui străin. Simt, după atâta timp, căldura. Văzând cazuri din alte părţi ale ţării, un grup de mămici constănţene au decis să se îngrijească, pe cât posibil, de aceşti copii ai nimănui, „locatari" fără voie ai unui salon al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. La etajul 8, într-un loc care aduce nefericire. Stau acolo de când se ştiu, însă acum cineva se interesează de ei. Firesc, tarele sistemului sanitar românesc lovesc din nou. Grupul de mămici s-a întâlnit cu conducerea unităţii sanitare, a discutat cu medicii, cu asistentele, a strâns scutece, alifii şi toate cele necesare unor copilaşi abia veniţi pe lume. Numai că, aşa cum se întâmplă de obicei, s-au pus şi piedici. Cu ajutorul unei reţele de socializare, femeile, sfâşiate de durere, povestesc experienţele lor în „spitalul groazei". Casa copiilor nimănui. Nu trebuie decât să citim şi vom înţelege. Şi trebuie să acceptăm că nu mai putem închide ochii, că aceşti copiii nu sunt ruşinea viitorului nostru, că sunt suflete ce merită iubire. Sunt vinovaţii fără vină.

Condamnaţii fără vină

Mămicile îşi încep povestirile. Cutremurătoare.

„Am văzut copiii. Fuseseră spălaţi şi schimbaţi. Aveau pamperşi pe ei. Am ajuns exact la ora mesei... Acesta, pentru mine, a fost cel mai mare şoc, pentru că aceşti copii, care sunt sugari, repet cu vârste între o lună şi un an, SUNT LĂSAŢI SĂ SE HRĂNEASCĂ SINGURI... I-am luat în braţe şi i-am dus în faţa geamului şi se uitau afară de parcă era prima oară când au văzut cerul... Şi cred că era printre puţinele dăţi când au putut vedea afară... Le-am cântat, însă mie îmi şiroiau lacrimile, în timp ce ei erau uimiţi... Nu auziseră un cântec poate niciodată... STAU SINGURI TOATĂ ZIUA ÎNTR-UN PAT... un bebe, băieţel, de câteva luni, pare că deja a început să se legene pentru a se alina singur... Este atât de trist, că ţi se rupe inima!", spune una dintre mămici.

Poveştile continuă: „Sper să fiu coerentă, deoarece sunt extraordinar de supărată şi dezamăgită. (...) Azi li s-a făcut un scandal monstru, erau foarte afectate şi mi-au spus că nu avem ce căuta acolo deoarece este IZOLATOR. Acolo este un IZOLATOR CONTINUU.
1) Noi AM ÎMBOLNAVIT COPIII deoarece am venit la ei. Faptul că este îngrozitor de frig le prieşte. Erau bolnavi, plini de muci şi cu branule de multă vreme, aşa i-am găsit vineri. Sunt răciţi de FRIG, nu din cauza unui virus adus de noi.
2) Aveam un halat scurt şi concluzia a fost ce caut cu hainele de afară. Am spus că nu am vrut să iau halat de unică folosinţă deoarece este ca o pelerină, mai bun este ăsta. Mă rog, suntem nişte bolnave, împuţite şi jegoase care îmbolnăvim copiii. Este adevărat că nu aveam mască. La câte antibiotice am primit (...) cred că nu o să reuşească să se lipească un microb de mine vreo 100 de ani de acum încolo. (...)
3) Ei nu vin peste mine la cabinet, eu de ce să mă duc peste ele. Păi din cauză că noi am dus lucruri pentru copii şi vrem să vedem unde ajung. Ba chiar le-aş ruga să vină la cabinet, am şi eu nevoie de o asistentă voluntară dacă eu tot vin ca voluntar la voi. Nu m-aş supăra.
4) O schimbam pe Cami, bebeluşa, pe Ismail terminasem de schimbat. Erau uzi pana la cearşaf, adică prin pampers, trei rânduri de haine sau scutece, trecuse pipi. Mi s-a spus să mă opresc, am lăsat copilul dezbrăcat şi apoi l-am învelit, nu m-a lăsat s-o îmbrac deoarece a pus-o pe o infirmieră.
5) Am întrebat dacă putem să venim în continuare la orele de vizită, deoarece eu am ajuns după ora 15 şi cât am lăsat biberoanele, am vorbit cu doamna asistentă şefă şi m-am dus la ei, a trecut de ora 17. NU MAI AVEM VOIE NICI LA ORELE DE VIZITĂ. Nu avem voie deloc.
6) Am întrebat dacă pot lăsa şerveţelele, crema şi pamperşii cu care am venit şi mi s-a spus ca da, că ei îmi mulţumesc, dar să lăsam ce avem de lăsat şi să nu mai venim la copii, să lăsăm personalul calificat să facă asta. Adevărul este că era o operaţie pe creier şi eu fiind stomatolog nu ştiam cum se face.
7) Doamna asistentă şefa, care este o DOAMNĂ, mi-a spus când am venit că spitalul nu primeşte destule fonduri şi ar fi bine dacă s-ar schimba pătuţurile copiilor, daca s-ar vărui, dacă s-ar pune geamuri noi.
8) Ni s-a spus să anunţam la doamnele asistente, în special la doamna asistentă şefă când venim, dar să venim la orele de vizită pe cât posibil şi putem să intram la copii. Acum nu mai este valabil.
9) Domnul doctor Pârvu ce fel de medic este de le-a terorizat în halul ăsta pe ele şi îi izolează pe copii de tot ce le putem noi oferi bun?
Copiii de acolo sunt condamnaţi de mame că sunt lăsaţi acolo, apoi sunt condamnaţi de sistem deoarece asistentul social de la spital care ar trebui să sesizeze cazurile nu o face. Cum se poate, tu ca doctor pediatru să-i condamni şi tu? Înţeleg că este doctor pediatru.
10) Pentru biberoanele de astăzi nu mi s-a făcut proces verbal deoarece intră la consumabile".

„Carne vie"

Parcă nu ne vine să credem că toate astea se întâmplă lângă noi, nu? La câteva saloane distanţă de cele în care sunt trataţi micuţii noştri atunci când sunt bolnavi.

Revenim la poveştile mămicilor: „Am ajuns la ora mesei, era o singură îngrijitoare care o hrănea la linguriţă pe Sumita, iar restul aveau proptite biberoanele, mai puţin Ismail, care şi-l pierduse prin pat. Ismail avea o supă chioară în biberon, care-i înfunda tetina cu urme de legume şi trăgea săracu' cu o foame, dar nu-i venea nimic. I-am găurit tetina şi a mai mâncat ceva din zeama aia... Toţi ceilalţi copilaşi aveau biberoanele golite, nu curseseră pe lângă, păpaseră ei tot, unul singur părea că ar mai fi vrut, că îşi sugea degeţelul tare şi cu forţa şi cred că avea maxim 3 luni. I-am luat pe toţi în braţe să-i miros, erau curaţi, în sensul că se vedea şi simţea că au fost spălaţi de curând, aveau părul fin şi curat, hăinuţele curate de pe ei, însă nu fuseseră schimbaţi de pampers de la ora 9 dimineaţa!!! Am întrebat-o pe tanti aia unde-s pamperşii şi mi-a zis că la ora 4 e ora de schimbat, că au voie doar de trei ori să îi schimbe... Serios?? Las' că îi schimb eu imediat. M-am dus la asistenta şefă, cred că era şi o doctoriţă printre ele, dar n-am identificat-o, m-au privit ciudat. Mi-au dat tot ce le-am cerut şi m-am apucat de spălat poponeţe. Fetelor... atât de opărite erau fetiţele (şapte la număr)... carne vie!! Cu sânge!!! Plângeau sărăcuţele la contactul cu apa... Am pus o tonă de sudocrem pe fiecare!! Băieţeii, în număr de trei... vai de ei.. Unul are hernie inghinală... avea ouţele umflate şi tari de mărimea unei piersici... Săracu'... n-a zis nici pâs cât l-am spălat...Un alt băieţel are hidrocefalie, nu l-am mişcat din loc, tanti aia a fost cea care l-a schimbat... (...) Într-adevăr se vedea că erau îngrijiţi astăzi, aşternuturile erau curate, ei curaţi... ceva s-a mişcat acolo, asta e clar!
N-avea niciunul şosete şi m-am bucurat tare că au fost ff utile cele aduse de mine azi. Aveau picioruşele sloi şi unghiuţele netăiate, noroc că-s moi şi se mai rup singure... Toţi copilaşii se trag din „naţiuni conlocuitoare", dar chiar şi-aşa, merită un trai decent!!!".

Fotografiile făcute de grupul de femei care încearcă să ajute copilaşii din Spitalul Judeţean sunt mai mult decât grăitoare. Restul istorisirilor amare, printre lacrimi, pot fi citite pe Facebook. Poate ar trebui să ne oprim cu toţii măcar câteva minute să reflectăm asupra situaţiei. Nu sunt copiii nimănui, sunt copiii noşti, ai tuturor.

Dănuţ Căpăţînă, directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, spune că, pentru ca voluntarii să poată intra la copii, este nevoie de un cadru legal: „Sunt copii abandonaţi, au şi aşa un regim aparte. Am vorbit cu doamnele, le-am sugerat să-şi facă o asociaţie, să facem totul în cadru organizat. Noi îi ţinem pe aceşti copii pentru că nu putem să îi dăm în stradă şi apreciem orice ajutor".

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Caterina 06 Mar, 2015 17:51 Din toată inima vreau sa multumesc... la toate Doamnele care au grija de săracii copilasi .Nici un animal nu poate fi tratat asa...Imi este rusine ca sunt un om roman. Cu ajutorul doamnelor voluntare, sper din suflet ca situația copiilor azi...este total schimbată in bine. Îmi doresc sa pot contacta doamnele voluntare din Constanta. Va multumesc!
  • Misu Crina 25 Mar, 2014 00:33 Ti se rupe sufletul cand vezi asa ceva :( fara cuvinte.... iti vine sa plangi doar cand vezi pozele...
  • Cata 31 Oct, 2012 20:26 Pt Maria: grupul se numeste "Mamici constantene", ne gasesti pe facebook
  • bantas maricica 30 Oct, 2012 13:34 e revoltator ce-am vazut!acei copii carora li sa pus biberonul sprijinit de scutece...se pot inecain orce clipa iar copilul cu acele rani,ce usturime trebuie ca are cand face pipi!se vede cata grija au asistentele de ei,de asta nu le plac vizitele inopinante!rusine lor!Uniti-va cu grupul de la Iasi,pentru mai multa putere.Mult succes!
  • maria 30 Oct, 2012 11:12 cum as putea sa gasesc acest grup de doamne? ati scris ca gasim mai multe informatii pe facebook,dar un nume,ceva???
  • tina 30 Oct, 2012 10:55 Domnul director ar trebui sa stie ca reglementarile si cadrul legal sunt probleme de luuuuunga durata in Romania si ca relele tratamente aplicate copiilor nu pot fi justificare de absenta unui cadru legal. Prin urmare sa faca bine sa gaseasca o solutia de urgenta, alta decat eterna "o problema care nu se vede nu exista". In afara responsabilitatilor legale care pot fi stabilite inclusiv in sarcina dumnealui si pentru care avem rabdare, ceea ce conteaza acum si URGENT este scoaterea acestor copii din situatia de mizerie. Domnul director nefiind stapanul absolut al acestor copii, scriem sesizari la factorii de decizie din Constanta, din Bucuresti, la organizatii internationale si la Comisia Europeana. In paralel sesizam si parchetul.
  • Asociatia ADOR COPIII 30 Oct, 2012 09:54 Ziua de Constanta, felicitari pentru curaj ! Putem RESETA SISTEMUL ! http://www.adorcopiii.com/
  • john 30 Oct, 2012 09:17 Felicitari pentru material.Succes voluntarelor !!! Ce se intampla la spitatul din Constanta este revoltator.Rusine Drectorului si asistentelor de acolo.
  • Dima Antonela 30 Oct, 2012 09:05 E cutremator ceea ce am vazut si citit si de aceea cred ca ar trebui luate niste masuri iar cei mai buni in acest demers sunteti voi mass media.Hai sa facem ceva concret pt acesti copii nu doar vorbe si articole ocazionale.Sunt mama si ma doare cand vad in ce hal sunt tratati acei copii.Hai sa modificam legea adoptiei ca un cuplu care isi doreste sa infieze sa o faca in max o luna nu 2 ani.Hai sa trecem la fapte,o organizatie ar fi buna plus implicarea masiva a mai multor organizatii,oameni de afaceri etc.Hai la fapte nu la vorbe!!!!!!!
  • gabriela 30 Oct, 2012 08:49 superb! bravo ca aveti curaj,sa nu va retrageti,e o lupta pe termen lung!