Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:19 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copiii din Cumpana au sarbatorit anticipat ziua lor

ro

31 May, 2008 00:00 1521 Marime text
1212158120.jpg

Spectacol de sunet si culoare la Cumpana, cu ocazia Zilei Internationale a Copilului. Pe stadionul din localitate a fost organizata o petrecere de zile mari, dedicata in exclusivitate celor mai mici locuitori ai comunei.

Evenimentul s-a desfasurat ieri, incepand cu ora 11.00, pe stadion, unde cei mici au inceput sa soseasca insotiti de parinti si cadrele didactice. Pentru ca pe 1 iunie au loc alegerile locale, sarbatoarea a fost organizata de Primaria si Consiliul Local Cumpana, in colaborare cu organizatia non-guvernamentala World Vision. Manifestarea a debutat cu Crosul copilariei, dupa care au fost oferite pachete cu dulciuri si jucarii tuturor prescolarilor si elevilor. De asemenea, elevii cu rezultate foarte bune la olimpiade si competitii in anul 2007-2008 au fost premiati, dupa care s-a organizat un concurs de role. Copiii s-au amuzat in compania clovnului Sufletel si a prietenilor lui, dupa care au urmat concursuri de stafete, biciclete si campionatul de fotbal al scolii. In jurul orei 16.00, cand festivitatile dedicate copiilor s-au incheiat, a avut loc inaugurarea parcului din curtea scolii. "Daca va fi timp, vom inaugura si parcul din zona blocurilor H, iar daca nu, evenimentul va avea loc saptamana viitoare", a declarat primarul comunei, Mariana Gaju.

Invitati de onoare

La eveniment a fost invitat si Alexandru Mironov, presedinte de onoare al Federatiei Sportive de Scrima, avand in vedere ca in comuna Cumpana a fost infiintata prima scoala de scrima din mediul rural. La sarbatoarea copiilor a fost prezenta si Elena Francu, directorul Directiei pentru Tineret si Sport a Judetului Constanta, dar si o apropiata a comunei Cumpana, care nu a venit cu mana goala, ci le-a adus copiilor diverse sortimente de dulciuri. "Nicaieri in judet, in mediul rural, nu exista 970 de copii in clasele I-VIII si 370 de copii la cele doua gradinite, asa cum exista la Cumpana. Voi, copii, sunteti cei mai buni ambasadori ai nostri, si de aceea eu va multumesc, pentru faptul ca ne dati forta sa facem tot ceea ce este bine pentru comuna noastra", a declarat primarul Mariana Gaju. Edilul a anuntat, totodata, faptul ca, incepand de ieri, comuna Cumpana are si o ambulanta proprie.

Scris de: {autor}Manuela MOLDOVEANU {/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii