Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:32 03 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elevii de la Grupul Şcolar ID Hurmuzescu şi cei de la Colegiul Mircea cel Bătrân, premiaţi de Enel

ro

14 Dec, 2011 21:16 1220 Marime text

Enel România a premiat astăzi câştigătorii competiţiei naţionale Play Energy şi pe cei ai concursului intern We are energy. Prin cele două proiecte, copii şi tinerii descoperă lumea ştiinţei şi energiei, acumulând cunoştinţe practice şi teoretice din acest domeniu. Premiul întâi în cadrul competiţiei pentru licee a fost acordat anul acesta elevilor din clasa X MI3 de la Colegiul Naţional Constantin Diaconovici Loga, Timişoara, pentru proiectul „Energie! Nu mai este o întrebare". Îndrumaţi de cei doi profesori coordonatori (Alexandra Petrescu şi Laura Inăşel), cei 30 de elevi au construit un panou solar funcţional care, ataşat la un transformator şi o priză, poate fi folosit pentru a încărca un telefon mobil sau un alt aparat electronic. Proiectul lor a inclus şi o aplicaţie Flash cu informaţii numeroase, întrebări, jocuri şi un film despre mediu şi electricitate. Elevii şi profesorii vor lua parte la o ceremonie de premiere organizată la Roma, anul viitor.

Pe locul doi s-au clasat elevii din clasele IX A şi XII RPZ de la Grupul Şcolar Industrial ID Hurmuzescu Medgidia, pentru proiectul „Energia deşeurilor - între teorie şi practică". Locul trei a fost ocupat de elevii clasei X de la Colegiul Grigore Moisil din Bucureşti, cu proiectul „Macheta ECO". La categoria Şcoală generală, premiul întâi a fost câştigat de elevii clasei VII D de la Şcoala nr. 279 Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, Bucureţti, pentru proiectul „Oraţul care se reinventează singur". Locul doi a fost ocupat de proiectul „ Joc SUDOKU" al clasei VII B de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, Constanţa. Locul al treilea a fost acordat clasei VII B de la CTE Dragomir Hurmuzescu, Deva, cu proiectul „Turnul lui Andrei".

Cel de-al doilea concurs, We are energy, se adresează copiilor angajaţilor Enel, având drept scop educarea tinerei generaşii în spiritul valorilor sociale. Tema de anul acesta, „Aventură 3D în viitor", invită tinerii să se gândească la viitor, să îşi imagineze cum va fi lumea, să fie creativi şi îndrăzneţi. Cei 16 câştigători (cu vârste cuprinse între 8 şi 17 ani) provin din toate judeţele în care Enel activează în România.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii