Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:14 06 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bogaţi şi posesori de şalupe Moartea patronului de la Aldis i-a aminitit Alinei Mungiu-Pipidi de accidentul în care a fost implicat Radu Mazăre

ro

11 Aug, 2011 13:43 1690 Marime text

La noi, în Călăraşi, e astăzi zi de doliu. Circulaţia e oprită de către poliţia subordonată primarului (deh, descentralizarea), drapelele sunt în bernă şi nu m-ar mira să plouă. A murit regele mezelurilor Aldis, cu o avere de 28 milioane euro, potrivit topului „Forbes 500 miliardari" (probabil în lei vechi). Alături de Doru Ioan Tărăcilă şi Marian Miluţ, decedatul era o figură de mare inspiraţie pentru oraşul Călăraşi, un self-made man cu ranch şi şalupă, fabrică şi Jeep.

La înmormântarea lui erau anunţaţi Ion Ţiriac şi Vasile Blaga, ca şi o fanfară de la Bucureşti care îl va petrece la locul de veci, lângă eroii sovietici care au eliberat Călăraşii în 1945 (nu se ştie de cine). Angajaţii fabricii de mezeluri s-au prezentat în tricouri imprimate peste noapte cu chipul ilustrului decedat. Din interviurile date tabloidelor şi revistelor de afaceri, acesta se prezenta ca un cowboy adevărat, bărbat solid şi „iubitor de adrenalină". Probabil, dragostea faţă de aceasta din urmă l-a făcut să mâne prea repede şalupa Banana Sea Doo cu motor de 215 cai-putere drept spre digul de pământ de care s-a şi lovit, că nu cred că datoria de vreun milion de euro la stat e motivul. Acest Gatsby autohton voia poate să îi arate ce bărbat este celei de-a treia neveste şi, totodată, fosta sa menajeră, care avea ghinionul să îl însoţească. Fiul său natural, în altă barcă de mare putere, a ajuns primul la locul accidentului. El se va confrunta în tribunale pentru averea defunctului, care a murit fără testament, cu alte personaje de telenovelă, fiica înfiată, soţul ei şi alţii asemenea.

Milionarul din Călăraşi, a cărui nevastă i-a supravieţuit ca prin minune, nu e singurul bogat care a provocat un accident acvatic. În urmă cu câţiva ani, Radu Mazăre şi fratele său, amândoi posesori de şalupe, au reuşit să o scape între bărci pe prietena celui din urmă, care a fost rău tăiată de elice. În mod evident, banii la români nu vin însoţiţi de abilitatea de a-i cheltui fără pericol pentru sine şi alţii. Mai simplu spus, ca să cheltuieşti banii în mod inteligent şi estetic îţi trebuie altă educaţie decât ca să faci bani într-un loc precum Călăraşi sau Constanţa. Unii dintre colegii mei de la Harvard proveneau din familii foarte bogate. Evident, ştiau sailing şi te învăţau dacă petreceai weekendul cu ei pe barca lor, tot aşa cum ştiau alpinism, rafting, diving, călărit, ştiau să dea primul ajutor cuiva şi să se îmbrace ca să nu iasă în evidenţă.

http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/regele-mezelurilor-si-lumea-sa-233950.html

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii