Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:02 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cazul Nemirschi, aproape de final

ro

29 Jul, 2009 02:49 1560 Marime text

cap_5.jpgComisia de anchetă a Camerei Deputaţilor privind activitatea ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi, s-a reunit, ieri, pentru a treia oară, audierile tuturor toate persoanelor implicate în acest caz fiind finalizate.

Constituită pe 24 iunie, la solicitarea parlamentarilor PD-L şi PNL, comisia are ca scop investigarea modului în care Ministerul Mediului a atribuit în luna aprilie anul curent contractul privind campania de promovare a Programului Operaţional Sectorial Mediu Lot II Difuzare/Publicare, prin negociere cu o singură firmă şi fără publicarea, în avans, a unui anunţ de participare. Comisia de anchetă are în componenţă 15 parlamentari, printre care şi  deputatul Colegiului 5 din Circumscripţia Electorală nr. 14 Constanţa, democrat-liberalul Zanfir Iorguş. Primele două audieri ale ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi, au avut loc pe 30 iunie şi 8 iulie. Totodată, pe 9 iulie, au fost audiaţi şefi ai unor departamente din minister, implicate în achiziţia serviciilor de promovare a programului respectiv. În cadrul audierilor, ministrul Nemirschi a explicat că instituţia a cărei activitate o coordonează a atribuit direct un contract unei firme de publicitate, pentru promovarea unui proiect cu finanţare europeană, pentru a nu întârzia aplicarea cerinţelor Comisiei Europene. Concret, este vorba despre un contract în valoare de 500.000 euro, atribuit firmei Ars Advertising pentru promovarea Programului Operaţional Sectorial Mediu, finanţat cu 4,5 miliarde de Uniunea Europeană şi co-finanţat de Guvernul României, care are alocaţi pentru promovare 30 de milioane de euro.

Membrii comisiei şi-au început audierile de ieri cu administratorul firmei Ars Advertising, Gabriel Marian Ştefănescu, iar în jurul orei 12.00 a fost programat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, Cristina Trăilă.

Numai că apariţia în presă a unor informaţii potrivit cărora Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) ar fi demarat o anchetă referitoare la achiziţiile de servicii de publicitate de către Ministerul Mediului ar putea pune capăt activităţii comisiei. Potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor, comisia parlamentară de anchetă trebuie să-şi înceteze activitatea, dacă DNA a început proceduri judiciare în cazul investigat de forul parlamentar. Deşi un deputat PD-L a cerut, ieri, să se solicite DNA o precizare referitoare la demararea procedurilor judiciare în acest caz, preşedintele comisiei, social-democratul Mircea Duşa, s-a opus pe considerentul că o astfel de solicitare „n-ar fi relevantă".

audieri_nemirschi__zanfir_iorgus_01.jpgNereguli sancţionate deja

„Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice a amendat Ministerul Mediului cu 70.000 de lei, pentru încălcarea procedurilor de achiziţie în cazul contractului de promovare a Programului Operaţional Sectorial Mediu", a afirmat preşedintele instituţiei, Cristina Trăilă, în faţa Comisiei parlamentare. Ea a precizat că, pe lângă amendă, s-a dat şi un avertisment pentru nerespectarea procedurilor de achiziţie a unor servicii de difuzare şi de creaţie. Potrivit lui Trăilă, contractul de creaţie de spoturi publicitare, în valoare de 15.000 de euro, acordat firmei LDK Consultants, Engineers & Planners, prin încredinţare directă, ar fi trebuit să se facă prin cerere de oferte.
În acest context, ANRMAP a sesizat Curtea de Conturi.

În concluzie, ieri, membrii comisiei parlamentare de anchetă în cazul Nemirschi au finalizat audierea tuturor persoanelor implicate în acest caz. În perioada următoare se va elabora raportul final al comisiei de anchetă, care va trebui predat Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor până în data de 14 august. „Dacă, în momentul întocmirii raportului, apar neclarităţi sau nepotriviri, vom cere audierea persoanelor abilitate să lămurească situaţiile. Comisia va formula un punct de vedere, iar pentru neregulile depistate, vom solicita instituţiilor abilitate să efectueze cercetări şi să facă încadrarea juridică. Noi nu suntem abilitaţi să dăm verdicte", a conchis deputatul PD-L Zanfir Iorguş.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii