Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:14 23 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vames incatusat

ro

15 Jul, 2002 00:00 2899 Marime text

Oamenii legii, certati cu legea

Lucratorii Politiei Rutiere l-au prins dupa o urmarire ca in filme pe un angajat al Vamii, care nu a oprit la semnalul agentului de circulatie * Cand a fost ajuns, vamesul a spus ca el este un simplu pieton

In timpul unei razii de rutina efectuate in municipiul Mangalia, pe strada Matei Basarab, lucratorii Politiei Rutiere Constanta au intentionat sa opreasca un autoturism marca Renault Nevada. Conducatorul acestuia, Liviu Schiopca, in varsta de 42 de ani, a refuzat sa opreasca la semnalul agentului de circulatie, pornind in tromba prin oras. Dupa o urmarire ca in filme, echipajul Politiei Rutiere l-a ajuns pe Schiopca, undeva pe strada Iezerului. Fugarul a refuzat sa se legitimeze, singurul document pe care l-a prezentat autoritatilor rutiere fiind o legitimatie de lucrator vamal la Ostrov. Plutonierul major Stelian Vasile, unul dintre agentii de circulatie care a participat la prinderea fugarului, declara ca lucratorul vamal le-a spus acestora ca el nu circula cu autoturismul, fiind simplu pieton, refuzand sa prezinte si carnetul de conducere, precum si documentele masinii. Incercand sa-l conduca la sediul politiei, pentru identificare, soferul a refuzat din nou, jignindu-i pe agentii de circulatie. In aceasta noua situatie, lucratorii Politiei Rutiere l-au incatusat pe turbulent. La controlul efectuat cu aparatul etilotest Drager, s-a dovedit ca soferul nu consumase bauturi alcoolice. Plutonierul adjutant Daniel Bratu ne-a declarat ca, pentru faptele savarsite, Liviu Schiopca risca o amenda pentru tulburarea linistii si ordinii publice, conform Legii numarul 61, si altele pentru refuzul de a prezenta documentele pentru stabilirea identitatii, precum si a celor care ii dau dreptul la conducerea de autovehicule pe drumurile publice.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii