Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:09 25 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO. Știri România Percheziții în trei județe într-un dosar de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, instigare la înșelăciune și complicitate la înșelăciune

ro

24 Jul, 2025 11:49 344 Marime text







Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au efectuat, în această dimineață, 24 iulie, zece percheziții domiciliare, în județele Călărași, Ilfov și Prahova la locuințele unor persoane cercetate pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, instigare la înșelăciune și complicitate la înșelăciune.
 
În fapt, în perioada octombrie-noiembrie 2024, persoanele cercetate ar fi obținut, în numele unor societăți comerciale, în mod fraudulos, credite bancare, prin întocmirea și furnizarea de documente contabile false care au creat aparența îndeplinirii condițiilor de eligibilitate pentru creditare.
 
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, 6 persoane au fost conduse la sediile unităților de poliție, în vederea audierii.
 
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 790.000 de lei.
 

Activitatea a beneficiat de  sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.
 
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea tuturor măsurilor  legale care se impun.
 







Citește și
11 percheziții într-un dosar de delapidare. Mai mulți angajați ar fi transferat bani din conturile unei societăți
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii