Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:00 24 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un proces din 2017 între CN APM Constanța și Tomini Trading SRL a ajuns la Curtea de Apel Constanța. La mijlocul litigiului se află un teren

ro

23 Jul, 2025 17:00 307 Marime text

 
  • Pe fondul cauzei judecate la Tribunalul Constanța, reclamanta CN APM Constanța a solicitat obligarea pârâtei Tomini Trading SRL la plata sumei de 274.471,77 lei, respectiv suma de 249.012,12 lei reprezentând contravaloare lipsire folosinţă teren, aferentă perioadei 01.01.2016- 30.06.2017, în temeiul art. 1349 Cod civil; suma de 17.787,52 lei reprezentând contravaloare chirie, în temeiul art. 1270 Cod civil; suma de 7.672,13 lei reprezentând contravaloare penalităţi de întârziere, în temeiul art. 1270 Cod civil
 
Un proces deschis în decembrie 2017 de către Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” Constanța SA împotriva firmei Tomini Trading SRL a ajuns pe rolul Curții de Apel Constanța, la data de 22 iulie a.c.
 
Pe fondul cauzei judecate la Tribunalul Constanța, reclamanta CN APM Constanța a solicitat obligarea pârâtei Tomini Trading SRL la plata sumei de 274.471,77 lei, respectiv suma de 249.012,12 lei reprezentând contravaloare lipsire folosinţă teren, aferentă perioadei 01.01.2016- 30.06.2017, în temeiul art. 1349 Cod civil; suma de 17.787,52 lei reprezentând contravaloare chirie, în temeiul art. 1270 Cod civil; suma de 7.672,13 lei reprezentând contravaloare penalităţi de întârziere, în temeiul art. 1270 Cod civil. De asemenea, a solicitat plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cerere.
 
Conform datelor de pe ReJust, „în motivare, a arătat că între ## ### SA şi SC ###### ####### SRL a fost încheiat Contractul de utilizare domeniu portuar nr. 2200.1/01.01.2006, având ca obiect asigurarea contra-cost a utilizării bunurilor de interes comun din incinta portuară.
 
Tariful de utilizare domeniu portuar se raportează la suprafaţa aferentă elementelor de suprastructură din patrimoniul pârâtului, respectiv platformă betonată şi construcţii în suprafaţă totală de 29.335 mp.”
 
În ședința de judecată din 6 mai 2025, Tribunalul Constanța a soluționat litigiul. Instanța a obligat pe Tomini Trading SRL la plata în favoarea reclamantei a sumei de 32.814,14 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință calculată la valoarea de 0,9 EUR/mp/lună aferentă facturilor nr. 380833/30.05.2017 și nr. 384272/27.06.2017 emise pentru lipsa de folosință teren, reținând că pentru restul perioadei s-a achitat deja lipsa de folosință teren la valoarea de 0,9 EUR/mp/lună conform actului adițional nr. 8/25.01.2013.
 
Ulterior, pe 5 iunie a.c., instanța s-a sesizat din oficiu pentru îndreptarea erorii materiale a Sentinței civile nr. 482 din data de 06.05.2025, în sensul că a dispus în mod corect valoarea de 0,09 EUR/mp/lună, în loc de valoarea de 0,9 EUR/mp/lună.
 
Conform sentinței civile nr. 482 din data de 06.05.2025, pârâta a fost obligată și la plata în favoarea reclamantei a sumei de 7.672,13 lei reprezentând contravaloare penalități de întârziere aferente achitării cu întârziere a facturilor de închiriere emise în baza contractului nr. 2200/01.08.2003.

 
În ceea ce privește plata sumei de 17.787,52 lei reprezentând contravaloare chirie de către Tomini Trading SRL, Tribunalul a respins-o ca rămasă fără obiect.
 
În ceea ce privește apelul, se așteaptă stabilirea datei primei înfățișări.
 
Despre Tomini Trading SRL
 
Conform termene.ro, Tomini Trading SRL are sediul social în incinta Portului Constanța, funcționează din anul 1999 și are ca obiect de activitate „recuperarea materialelor reciclabile sortate”.
 

Asociați sunt compania libaneză Abbotswood Holding SAL (cu 55% din capital) și grecii Vatistas Georgios și Vatistas Panagiotis (cu 43%, respectiv 2% din capital).
 
Administratori sunt Eid Georges, Georges Salame și Sarkis Devlatian.
 
Tomini Trading SRL apare ca asociat în Lamar 93 SRL, Saturn SA și Monteoru SA, conform termene.ro.
 
Tomini Trading SRL a încheiat anul fiscal 2024 cu o cifră de afaceri de peste 7,6 milioane lei, profit de peste 650.000 lei, datorii de aproape 200 milioane lei și 19 angajați.
 
Firma are șase puncte de lucru în Constanța și Caraș-Severin.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
De asemenea, pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.

 
Citește și:
Proces început în 2019 Tribunalul Constanța a tranșat disputa dintre Portul Constanța și Tomini Trading SRL în privința unui teren. Urmează judecata la apel
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii