Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:44 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politistul Burhala nu se lasa

ro

17 Mar, 2008 00:00 833 Marime text

Pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a ajuns recursul formulat de politistul Cosmin Iulian Burhala, condamnat pentru luare de mita. Curtea de Apel Constanta i-a respins apelul, considerand intemeiata sentinta Tribunalului, prin care Burhala a fost osandit la un an de inchisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei.

Fost sef de post la Mihai Viteazu, agentul sef adjunct Burhala a fost denuntat de Ion Dragoi, un localnic. Acesta le-a marturisit anchetatorilor ca Burhala ii tot cere bani. Potrivit actului de inculpare, pe 20.08.2006, agentul sef adjunct a incheiat un proces verbal prin care a constatat ca un sofer a condus masina fara permis. Contravenientul nu era nimeni altul decat Cosmin Dragoi, fiul denuntatorului. Dupa zece zile, pe numele lui Dragoi-fiul s-a intocmit un dosar penal, iar Parchetul a confirmat inceperea urmaririi penale. Totusi, in mod surprinzator, in septembrie, Cosmin a fost interogat de politistul Burhala, care i-a intocmit apoi referat de scoatere de sub urmarirea penala si aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ, in valoare de 100 de lei. Dar, cum toate au un pret, Ion Dragoi a trebuit sa plateasca 300 de lei pentru aceasta "favoare". De altfel, intr-o buna zi, Burhala a poposit acasa la finantatorii sai si i-a zis lui Ion Dragoi ca ar trebui "sa faca ceva ca treaba sa ramana moarta". Ca intr-un film cu mafioti, seful de post i-a zis localnicului ca este trecut "in cartea neagra" si i-a precizat ca trebuie sa dea "dreptul". Speriat, omul s-a dus la DNA, iar pe 27.11.2006 a fost pregatit flagrantul. Dupa cum era de asteptat, agentul sef adjunct nu a recunoscut in ruptul capului ca ar fi pretins si primit spaga. Versiunea lui, constant afirmata, a fost ca banii reprezentau un simplu imprumut pe care il lua de la Dragoi, pentru ca pleca in concediu. In prezent, judecatorii Curtii Supreme sunt cei care ar trebui sa se pronunte cu privire la vinovatia fostului politist.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii