Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:59 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Luptatori din Gruparea de Jandarmi pleaca in Kosovo

ro

29 Oct, 2009 01:45 1006 Marime text
Cinci luptători ai Grupării de Jandarmi Mobile vor pleca în Kosovo, în cadrul misiunii internaţionale de menţinere a păcii, sub egida Uniunii Europene.

Aceştia au fost selecţionaţi alături de alţi 110 colegi din toate unităţile Jandarmeriei Române, după ce şi-au încheiat instruirea specifică. Potrivit lt. col. Sorin Mustăţea, purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobile Tomis, acest detaşament urmează să înlocuiască contingentul aflat acum în Kosovo, care îşi încheie misiunea în noiembrie. În prezent, alţi trei luptători din cadrul Grupării, un ofiţer şi doi subofiţeri, se află în Kosovo. Cei cinci luptători ai Grupării care vor face parte din detaşament sunt plutonier major Cornelius Serghiuţă, plutonier major George Cristian Popovici, plutonier Marcel Iftimie, plutonier Bogdan Toci şi plutonier Cristian Vasile. „Militarii au fost selecţionaţi pe bază de voluntariat, din toate unităţile Jandarmeriei Române, şi au participat la un stagiu de pregătire pentru misiuni internaţionale, la Şcoala de Aplicaţii a Jandarmeriei Române şi la Centrul de Pregătire şi Perfecţionare al Jandarmeriei Române, de la Ochiuri", a declarat lt. col. Mustăţea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii