Noile norme UE in materie de etichetare, inclusiv noua sigla ecologica a UE, intra in vigoare la 1 iulie
Noile norme UE in materie de etichetare, inclusiv noua sigla ecologica a UE, intra in vigoare la 1 iulieAvem speranţa că noua siglă se va putea transforma într-un simbol larg recunoscut al producţiei alimentare ecologice în întreaga UE, oferindu-le consumatorilor garanţia că bunurile sunt produse în deplină concordanţă cu reglementările stricte ale UE privind agricultura ecologică", a declarat comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş. „Sper că aceste schimbări vor impulsiona sectorul agriculturii ecologice şi vor ameliora în acelaşi timp protecţia consumatorilor".
Modelul „euro-frunză" reprezintă stelele UE dispuse în formă de frunză pe un fond verde, ceea ce transmite două mesaje clare consumatorilor: natura şi Europa. Desenul a fost înregistrat de Comisie drept marcă înregistrată colectivă. Concepută de studentul german Dušan Milenković, sigla s-a impus detaşat drept câştigătoarea votului online, în urma unui concurs destinat studenţilor la arte din UE. Câştigătorul şi concurenţii de pe locurile următoare vor fi invitaţi la ceremonia oficială de decernare a premiilor de la Bruxelles, din 19 iulie 2010, organizată astfel încât să coincidă cu Conferinţa privind viitorul politicii agricole comune din 19 şi 20 iulie.
Noi condiţii privind acvacultura ecologică
Noile norme acoperă şi producţia de peşte, crustacee şi alge marine din cadrul acvaculturii ecologice. Normele stabilesc condiţii la nivelul UE pentru mediul producţiei acvatice şi pentru separarea unităţilor de producţie ecologică de cele de producţie neecologică şi precizează condiţiile privind bunăstarea animalelor, printre care şi nivelurile maxime de densitate a efectivelor, care reprezintă un indicator măsurabil al bunăstării. Normele precizează că biodiversitatea trebuie respectată şi interzic utilizarea reproducerii induse prin hormoni artificiali. Hrana ecologică pentru animale trebuie completată cu hrana din peşte rezultată din activităţile de pescuit gestionate în mod sustenabil. Au fost prevăzute dispoziţii speciale pentru producţia de moluşte bivalve şi pentru alge marine.
Referindu-se la noile norme, Maria Damanaki, comisarul pentru afaceri maritime şi pescuit a afirmat: „Normele europene pentru acvacultura ecologică au devenit realitate. Ele vor pune la dispoziţia consumatorilor o ofertă mai variată şi vor favoriza o producţie sănătoasă şi ecologică, constituind o alternativă viabilă faţă de demersul intensiv mai tradiţional. UE este cea mai importantă piaţă de fructe de mare din lume şi este normal ca Europa să joace un rol de lider în instituirea unor norme cuprinzătoare în acest domeniu. Printre priorităţile mandatului meu se numără şi sustenabilitatea şi coeziunea socială pentru sectorul pescuitului şi al acvaculturii. Aceste noi norme pentru acvacultura ecologică reprezintă un jalon important prin aceea că integrează aceste priorităţi în domeniul acvaculturii".
Se estimează că în 2008 în Europa îşi desfăşurau activitatea 123 de exploataţii certificate de acvacultură ecologică, dintr-un total de 225 de astfel de exploataţii existente în lume. Acestea au furnizat aproape jumătate din producţia mondială de 50000 de tone pentru 2008. Primele cinci state membre în ceea ce priveşte producţia sunt Regatul Unit, Irlanda, Ungaria, Grecia şi Franţa. Cea mai reprezentată specie este somonul.
Pe site-ul internet consacrat agriculturii ecologice pot fi găsite mai multe detalii despre noile norme, precum şi sigla ecologică a UE: www.organic-farming.europa.eu
Pentru mai multe detalii despre Conferinţa privind viitorul politicii agricole comune a se consulta site-ul
http://ec.europa.eu/agriculture/cap-post-2013/conference/index_en.htm
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp