Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
02:02 21 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cu ce avere debutează în CJ Constanţa Social-democratul Vasile Moldovanu preferă investiţiile în terenuri (documente)

ro

15 Aug, 2016 00:00 1396 Marime text
 

Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Scrutinul din 5 iunie a adus modificări în structura Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), unii dintre aleşi fiind la prima experienţă de acest gen. A trecut ceva timp de la constituirea CJC (22 iunie anul curent), iar la această dată pe site-ul instituţiei sunt postate, în sfârşit, toate declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese ale consilierilor judeţeni. Printre noile apariţii în CJC se numără şi consilierul judeţean PSD Vasile Moldovanu.
 
După ce, pe vremea când era membru PSD, a condus Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa (până în iulie 2009), aflată în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa, acesta a revenit în atenţia opiniei publice în vara anului 2012, când a candidat, fără succes, din partea Partidului Ecologist, la funcţia de primar al municipiului Mangalia. De atunci, a stat deoparte, a schimbat macazul în ceea ce priveşte apartenenţa politică şi se pare că a avut inspiraţie. Revenit în echipa PSD, Vasile Moldovanu a obţinut în această vară mandatul de consilier judeţean.

Investiţii în timp 

Din declaraţia de avere postată pe site-ul CJC reiese că Moldovanu are cu ce se mândri. Potrivit documentului, de-a lungul timpului (1991-2014), Moldovanu a investit în terenuri şi clădiri. Astfel, consilierul judeţean PSD deţine cinci terenuri agricole în Mangalia, Moldoveni (judeţul Iaşi) şi Techirghiol, precum şi şase terenuri intravilane în Mangalia, Moldoveni (judeţul Iaşi) şi Rasova (judeţul Constanţa). Dacă şase dintre terenurile respective au fost cumpărate, două sunt moştenite, alte două sunt obţinute prin testament, iar unul l-a primit ca urmare a constituirii unui drept de proprietate.
 
Nici la capitolul „clădiri“, Vasile Moldovanu nu stă rău, avuţia sa cuprinzând un apartament şi două spaţii comerciale/de producţie în municipiul Mangalia şi două case în localitatea Moldoveni, judeţul Iaşi. Deplasările între localităţi le poate face fie la volanul unui autoturism Dacia, fabricat în anul 1997, fie conducând o autospecială Roman F135A, fabricată în 1992.
 
Pentru zile negre, consilierul judeţean PSD a deschis în acest an un depozit bancar, în care are 50.000 de lei, în condiţiile în care veniturile realizate în anul fiscal precedent au fost de 23.250 de lei.

Interese „majorate“

Totodată, din declaraţia de interese parafată de Vasile Moldovanu pe 21 iulie a.c. aflăm că acesta este titular într-o întreprindere individuală, în care deţine 30 de părţi sociale sau acţiuni estimate la 200 de lei. Pe linie de partid, el este secretar al organizaţiei PSD Mangalia.
 
În schimb, în anul 2012, când era expert tehnic şi aspira la funcţia de primar al municipiului Mangalia, Vasile Moldovanu deţinea doar 25 de părţi sociale sau acţiuni la întreprinderea individuală, acestea fiind estimate atunci la 250 de lei. Totodată, deşi candida din partea PER, acesta nu şi-a trecut în declaraţia de interese nici măcar calitatea de simplu membru ecologist.

Neclarităţi în documente?!

Ca urmare a candidaturii sale la funcţia de primar al municipiului Mangalia, pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) apare o declaraţie de avere completată în aprilie 2012. În documentul respectiv, Vasile Moldovanu a menţionat că deţine trei terenuri intravilane şi două terenuri agricole, numai că, dacă am compara anii dobândirii menţionaţi cu cei care apar în declaraţia actualizată în iulie 2016, unele terenuri obţinute în anul 1991, 1992, 2008 şi 2010 nu figurează.
 
Continuând comparaţia între documente, se poate observa că în anul 2012 averea imobiliară a actualului consilier judeţean PSD se rezuma la apartamentul din Mangalia, o casă în aceeaşi localitate şi două „dependinţe“ în municipiul respectiv. În ceea ce priveşte „parcul auto“, acesta era un pic mai mare, cuprinzând şi un autoturism Skoda, fabricat în anul 2008, care acum nu mai apare. De asemenea, la acea vreme, Vasile Moldovanu era mai bogat. El deţinea într-un depozit bancar deschis în anul 2009 suma de 140.000 de lei, în timp ce veniturile realizate în anul fiscal 2011 s-au ridicat la 67.455 de lei. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii