Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:39 13 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

A încasat venituri de la ANRP pe Legea 9/1998 Secretarul judeţului, Mariana Belu, a rămas cu jumătate din ferma de capre (documente)

ro

30 Jun, 2015 00:00 1779 Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2014.

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere pe anul 2014 a secretarului judeţului Constanţa, Mariana Belu.
 
Jurist de profesie, Mariana Belu ocupă funcţia de secretar general al judeţului din anul 2002. Potrivit declaraţiei de avere completate pe 10 iunie 2015,
în anul 1992, a achiziţionat împreună cu soţul său un apartament în Constanţa, în suprafaţă de 77 de metri pătraţi. Mariana Belu a rămas şi fără autoturismul marca Ford, fabricat în anul 2000. Acesta şi un teren la Lumina se regăsesc însă la categoria „bunuri mobile a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni“. Astfel, Alexandru Belu şi George Belu au primit, în 2014, câte o parcelă de teren prin donaţie, iar autoturismul a fost vândut pentru 1.000 de euro, tot în 2014.

În declaraţia de avere aferentă anului fiscal 2014, secretarul judeţului consemnează un cont curent sau echivalent, inclusiv card, cu o valoare la zi de 37.000 de lei (anterior având un sold de 24.000 de lei).

Secretar de judeţ cu fermă de capre la Potârnichea

Din anul 2010, declară că este proprietara unei cote părţi de 50% dintr-o fermă de capre, în localitatea Potârnichea (în anul anterior, declara că deţine 95%). În continuarea documentului, secretarul judeţului precizează că soţul său, Adrian Ovidiu, este implicat în SC Vlahun SRL, deţinând însă doar 50% dintre părţile sociale, deşi, cu un an înainte, declara că are 95%. Nu în ultimul rând, soţul Marianei Belu nu mai este nici administratorul firmei. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului accesat la data de 29 iunie 2015, administratorul firmei este noul asociat al familiei Belu, Ovidiu Preda. În continuare apare şi un împrumut în nume personal de 29.460 de lei (faţă de 30.145 de lei, cât era menţionat în declaraţia depusă în 2014) acordat firmei.
 
Dacă în 2013 secretara judeţului încasa de la CJC un salariu de 70.462 de lei, în anul 2014, potrivit celei mai recente declaraţii de avere, a avut un venit salarial de 71.561 de lei. Asta în timp ce soţului său i-au revenit în urma raporturilor de serviciu la SC China Shipping 67.989 de lei - cu aproape 10.000 de lei mai puţin decât în 2013. Veniturile sale s-au compensat însă prin pensie. Anul trecut, a încasat o pensie de 40.636 de lei, după ce, cu un an înainte, menţiona o pensie anuală de 30.145 de lei. Nu în ultimul rând, Mariana Belu a încasat în 2014 şi 5.700 de lei din „despăgubiri Legea 9/1998“. Legea prevede acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria semnat la Craiova, pe 7 septembrie 1940. Cu despăgubirile pe Legea 9/1998 se ocupă Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

În declaraţia de interese, Mariana Belu susţine că este membru în cadrul Asociaţiei Secretarilor de Judeţe.
 
În ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa, puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale secretarului judeţului.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii