Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:07 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gabriel Leș, ministrul Apărării Naționale, despre legea adoptată în Senat și corelația funcție-nivel de salarizare în sistemul național de apărare

ro

25 May, 2017 07:23 18873 Marime text
Aseară, ministrul Apărării Naționale, gabriel Beniamin Leș, a postat pe pagina sa de Facebook, câteva rânduri în care face câteva precizări, cu privire la votul din Senat al Legii salarizării unitare.

Oficialul mai spune și că până la aplicarea legii mai este un pas: Camera Deputaților.

Iată, integral, postarea ministrului:

”Am votat ieri (nr-marți) în Senatul României legea salarizării unitare, un pas înainte pentru ca 1 iulie să ne găsească aşa cum am promis: cu un proiect de lege, echilibrat şi într-un raport corect, care să reflecte importanța îndatoririlor și responsabilităților asumate prin fiecare funcție și, la fel de important, să se asigure aplicarea unitară, nediscriminatorie a corelației funcție-nivel de salarizare în întregul sistem național de apărare. 

Dincolo de votul pe care l-am dat ca senator, trebuie subliniate demersurile constante și consistente ale echipei MApN și specialiștilor noștri.

După adoptarea în Camera Deputaţilor, forul decizional, vom explica detaliat fiecare punct al actului normativ, pentru ca informaţiile să fie înțelese limpede de fiecare dintre oamenii care lucrează în structurile ministerului nostru”. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii