Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
06:42 23 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Contractele de credit nu vor mai constitui titluri executorii

ro

21 Jan, 2016 23:47 896 Marime text
 
Guvernul trebuie să adopte, în martie, o ordonanță de urgență pentru implementarea Directivei UE 17/2014 privind creditul ipotecar. Cu această ocazie, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a introdus prevederi suplimentare privind executarea silită, favorabile consumatorilor.
 
Proiectul de ordonanță de urgență publicat de ANPC va da peste cap sistemul bancar deoarece contractele de credit, ipotecare sau de consum, nu vor mai constitui titluri executorii. Practic, ANPC introduce o derogare de la Codul Civil și legea instituțiilor de credit prin care contractele de credit nu mai reprezintă titlu executoriu, așa cum se întâmplă în prezent.
 
Băncile și Instituția financiară nebancară (IFN) vor trebui să depună mai multe eforturi pentru a executa silit debitorii persoane fizice rău-platnice, deoarece, în cazul în care proiectul va fi aprobat, creditorii vor fi nevoiți, astfel, să se judece cu clienții în instanță pentru a obține titluri executorii pentru creditele restante, fără de care nu vor putea începe executarea silită, lucru care ia mult timp în România. Până la pronunțarea unei decizii finale, creditorii nu vor putea începe executarea silită, chiar dacă debitorii nu le-au mai plătit niciun ban.

Potrivit Codului de procedură civilă, executarea silită se poate realiza numai în baza unui titlu executoriu. Titlurile executorii sunt cele date în apel de către instanță, dar și alte titluri prevăzute de lege, cum sunt în prezent contractele de credit. În prezent, debitorul nu se poate opune deschiderii procedurii de executare silită. El poate formula doar o contestație ulterioară la titlu, care nu suspendă executarea, deci creditorul va putea menține popririle pe salariu și alte venituri. Dacă vrea să obțină suspendarea executării, până instanța se pronunță asupra titlului, atunci debitorul trebuie să plătească o cauțiune, care nu e deloc mică.
 
Măsura este valabilă atât pentru contractele ipotecare, cât și pentru cele de consum, pentru că amendează și OUG 50/2010 privind creditele pentru consumatori. Având în vedere viteza cu care instanțele din România judecă procesele, ar putea dura și mai mult de un an până când creditorii să poată începe executarea silită.
 
Parlamentul a dezbătut anul trecut două proiecte de lege cu un conținut aproape identic care eliminau puterea de titlu executorii atât a contractelor încheiate cu băncile, cât și a celor încheiate cu IFN. Inițiativele au fost votate de Senat, dar s-au blocat la Camera Deputaților, cu propunere de respingere. Fostul Guvern Ponta a dat aviz negativ, pentru că, în opinia sa, ar duce la insecuritatea raporturilor juridice.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii