Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:33 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogeaetnică „Meritul Dobrogean“ pentru Simion Tavitian (3 februarie 1926 - 7 noiembrie 2008)

ro

24 Nov, 2018 00:00 3175 Marime text
Cotidianul ZIUA de Constanța a acordat şi anul acesta 10 distincții „Meritul Dobrogean“, însoțite de această dată de medalia „Colonel Marin Ionescu Dobrogianu”, cu care au fost recompensate 10 personalităţi ce şi-au pus amprenta asupra „modelului dobrogean“.
 
Anul acesta, distincția a fost acordată următorilor:
Vasile Canarache
Comandor Constantin Costăchescu
Ion Drugan
Jean Ionescu
Mihai Irimia
Garabet Kumbetlian
Contraamiral Horia Macellariu
Mehmet Niyazi
Preot Nicolae Paveliu
Simion Tavitian
 
 
La evenimentul din 23 noiembrie 2018, Laudatio a fost redactat de deputatul Varujan Vosganian și a fost citit de jurnalista Ghiulfer Predescu (foto). Distincția a fost ridicată de fiica lui Simion Tavitian, reputatul teatrolog dobrogean Anaid Tavitian.
 
Figură proeminentă a publicisticii dobrogene, Simion Tavitian a debutat, în 1958, ca redactor-şef adjunct la ziarele „Cuget Liber”, „Dobrogea Nouă” şi „Litoral” (printre fondatorii căruia se şi numără). Dincolo de marea sa pasiune - scrisul, căreia i s-a dedicat cu tenacitate, a fost apreciat şi ca pasionat filatelist şi distins cu premii internaţionale, fiind editor şi coordonator al singurului Magazin de filatelie, Cartofilie şi Numismatică de circulaţie naţională şi internaţională ce s-a distribuit în 27 de ţări.
 
Dintre cele 18 volume care îi poartă semnătura, amintim: „Dragoste şi destin” - roman cu care a debutat în anul 1946, „România în lume”, „Mărturii peste timp”, „Cronica dobrogeană”, „Armenii dobrogeni în istoria şi civilizaţia românilor” - două ediţii, „Armenii sub cupola Academiei Române” - în trei volume. Ultima sa carte - „Dobrogea, tărâmul dintre ape” - reprezintă o amplă şi originală reconstituire a istoriei dobrogene din perspectiva unui fervent publicist, extrem de utilă tinerei generaţii de jurnalişti.
 
În anul 2006, Ministerul Culturii al Republicii Armenia îi acorda Diploma de Excelenţă, an din care numele său figurează în „Hubners Who is Who” - Enciclopedia personalităţilor din România.
În anul 2009, în periodicul „Datina”, Ovidiu Dunăreanu, preşedintele de atunci al filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, îi dedica un amplu medalion, din care am reţinut un paragraf ilustrativ: „Simion Tavitian s-a bucurat de respectul tuturor celor care l-au ascultat vorbind, l-au citit, l-au cunoscut, având calitatea intelectuală deosebită de a-i contamina pe toţi de autenticitatea celor exprimate, de volubilitatea şi de umorul său rafinat, pe muchie de cuţit, de sorginte armenească”.
 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari