Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:32 19 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogeaetnică Laudatio Simion Tavitian

ro

24 Nov, 2018 00:00 149 Marime text
Redactat de deputatul Varujan Vosganian și citit de jurnalistul Feri Predescu
 
Scriitorul și cărturarul Simion Tavitian merită pe deplin prețuirea noastră, cu deosebire pentru felul în care, la rândul său, cu dăruire și competență, a adus prețuire celorlalți. S-a născut la data de 3 februarie 1926, în orașul Cetatea Albă din Basarabia, într-o familie de origine armeană. A absolvit Facultatea de Limbi Străine a Universității București și Facultatea de Economie Generală a Academiei de Studii Economice. 
 
Contribuția sa la istoria comunității armene este deosebită. Simion Tavitian este autorul a numeroase lucrări, studii literare, dar și studii istorice și sociale despre armenii din Dobrogea, dar și de pe întreg pământul românesc. Paginile sale nu sunt doar de natură biografică și istoriografică, ci au, prin maniera în care au fost scrise, o autentică valoare literară. De altfel, Simion Tavitian a debutat cu beletristică, cu romanul Dragoste și destin, scris la douăzeci de ani, dar mai apoi a preferat să se dedice evocărilor și reportajului. 
 
Pasionat colecționar, președinte al Asociației Filateliștilor „Tomis“, din 1994, Simion Tavitian a pus bazele, în 1995, „Magazinului de Filatelie, Cartofilie și Numismatică“. Timp de douăzeci și doi de ani a fost jurnalist la cotidianul „Dobrogea nouă“, ocupându-se, în principal, de pagina de cultură. Cele trei volume apărute la editura Ex Ponto - „Armeni de seamă” (I), 2006, „Armeni din România” (II), 2007 și „Armeni din România III“, 2008 reprezintă valoroase instrumente de documentare pentru istoricii și cercetătorii care vor să afle mai mult despre contribuția minorităților naționale, în diverse domenii de activitate. 
 
Simion Tavitian a mai publicat și alte lucrări dedicate comunității de armeni din România, precum: „Armeni sub cupola Academiei Române“( 2004) și „Armenii dobrogeni în istoria și civilizația românilor“( 2003, ediția a II-a 2004). 
De asemenea, Simion Tavitian este autorul cărților „Meridianul Phoenix (Jurnal de călătorie)” (2005) și „Dobrogea, tărâmul dintre ape“( 2005). În această din urmă lucrare, dedicate părinților săi, autorul reconstituie istoria, cultura, culturile diferite ale Dobrogei, văzută ca „model de mozaic etnic, model de conviețuire fără prejudecăți a minorităților naționale cu populația majoritară.” Dobrogea este considerată  „leagăn al creștinismului românesc și al toleranței religioase.”
 
Pe parcursul carierei sale, omul de cultură a primit numeroase distincții, diplome, premii și titluri. În anul 2004 i-a fost acordat Premiul Uniunii Armenilor din România pentru activitatea sa pusă în slujba comunității armene  iar în 2006 Ministerul Culturii al Republicii Armenia i-a acordat o diplomă de excelență.
 
În 1995, la Constanța, Simion Tavitian a pus bazele Târgului Colecționarilor din România. Anual, sub conducerea sa, Asociația Filateliștilor „Tomis“ a organizat expoziții de filatelie sau de cartofilie.
 
Prin activitatea sa, Simion Tavitian se așază în șirul cel mai de seamă al cărturarilor armeni, a căror tradiție s-a simțit dator să o continue. Spune el însuși în deschiderea celui de-al treilea volum dedicat armenilor din România, volum care a fost lansat chiar în anul dispariție sale, 2008: „Bunul Dumnezeu, în ciuda sănătății mele precare, m-a ajutat să realizez cel de-al treilea volum dedicat armenilor din România. Am încercat, cu modestele-mi puteri, să continuu ceea ce au întreprins înaintașii noștri Victor Mestugian, preotul M.F. Bodurian, H. Dj. Siruni, Suren Kolangian, Bogdan Căuș și mulții alții: a prezenta contribuția conaționalilor stabiliți pe acest binecuvântat pământ românesc la propășirea patriei lor adoptive.”
 
La decernarea Premiului UAR Simion Tavitian, vădit emoționat, spunea: „...Astăzi sunt onorat de către Uniunea Armenilor de un premiu cu care mă mândresc, dar care mă și obligă. Aș vrea să considerați această distincție ca o recunoaștere a contribuției comunității armene din Dobrogea, al cărei fiu sunt!“
 
În numele Uniunii Armenilor din România, îmi manifest recunoștința pentru faptul că ZIUA de Constanța a ales să omagieze în cadrul acestui eveniment pe unul dintre fiii de seamă ai comunității armene din orașul dumneavoastră, comunitate exemplară care a dat și dă încă numeroase figuri ilustre ale culturii și civilizației românești precum criticul și colecționarul Krikor Zambaccian, graficianul Cik Damadian, renumitul anatomopatolog prof. Krikor Pambuccian, cei trei Acterian, Jeni, Haig și Arșavir, reuniți prin sensibilitate și tragism, profesorul Garabet Kumbetlian, avocatul Aram Agop, pianistul Harry Tavitian, scriitorul Vartan Arachelian sau violonistul Varujan Cozighian. Între ei, îl omagiem astăzi, așa cum se cuvine, cu recunoștință, pe Simion Tavitian. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii