Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:00 17 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean Contemporani cu istoria culturală. Anaid Tavitian, inconfundabilul glas al sufletului artei teatrale de la malul Mării Negre

ro

07 Jun, 2018 00:00 1711 Marime text
 
În ediția anterioară rememoram „traseul sentimental“ pe care l-a parcurs proiectul „Incredibila memorie a teatrului constănţean“, insistând pe... startul care a declanșat evenimentul ce va avea loc marți, 12 iunie. Eveniment dedicat lansării digitale a șapte lucrări având ca subiect memoria teatrului constănțean, dar și sărbătoririi seniorilor scenei.
 
 

 
O contribuție de-a dreptul covârșitoare în alcătuirea profesionistă a ceea ce va urma să se întâmple o are însă reputatul teatrolog Anaid Tavitian, care, deși retras din activitate anul trecut, este unul dintre cele mai avizate nume ale fenomenului cultural dobrogean, dar mai ales ale evoluției artei spectacolului la malul mării.
 
De o fervoare cum rar îți este dat să întâlnești la un om de vârsta sa, Anaid Tavitian s-a oferit cu tot sufletul și cu toată capacitatea să facă parte din echipa ZIUA de Constanța, mai ales de dragul colegilor alături de care a construit istoria artei spectacolului în străvechea urbe tomitană. De altfel, Anaid Tavitian este un mai vechi colaborator, care a semnat numeroase articole în cotidianul ZIUA de Constanța, pe care le găsiți spre exemplificare în final.
 
Revenind la cărțile ce vor putea fi citite în variantă digitală în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța începând cu 12 iunie, trebuie spus că două dintre ele poartă semnătura Anaid Tavitian. Una este scrisă împreună cu draga sa colegă și prietenă Georgeta Mărtoiu - „Thalia Ex Ponto“. Iar cealaltă, apărută câțiva ani mai târziu, „Metamorfoza unui vis“, spune povestea unei instituții pe care a slujit-o ani buni - Teatrul de Păpuși.
 

Dar cine este Anaid Tavitian?

 
S-a născut la 12 iunie 1955, la Constanţa, fiind unicul copil al lui Simion şi al Azaduhiei Tavitian.
Primii opt ani de învăţământ i-a parcurs la Şcoala Generală nr. 13 Constanţa, apoi, între 1970-1974, a urmat Liceul Teoretic „Mihai Eminescu“.
Absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ Bucureşti, promoţia 1978, are diplomă de licenţă în Arte, specializarea arta şi metodologia spectacolului.
Imediat după absolvirea facultăţii a fost, un an, secretar literar al Teatrului Dramatic Constanţa şi al Teatrului de Păpuşi Constanţa, apoi şef de secţie la Teatrul de Păpuşi.
 
Din anul 1999 şi până în 2017, când s-a retras, a mai deţinut funcţiile de consultant artistic, dar şi de director artistic al Teatrului „Ovidius” Constanţa, al Teatrului „Ovidius” Constanţa, secretar literar la teatrul Național Constanța, apoi la Teatrul de Stat Constanța, ultimii cinci ani fiind consultant artistic la Teatrul de Stat Constanța.
 
Este membru al următoarelor asociații profesionale: Asociația creatorilor din instituțiile teatrale și muzicale - ATM (1978-1989), Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru, secția română - AICT, Uniunea Teatrală din România - UNITER
UNIMA - România - 1990 (1994-1998 membră în comitetul UNIMA-România).
 
Pentru prodigioasa activitate închinată teatrului constănțean, a fost răsplătită cu numeroase premii, diplome și medalii.
 
Așa cum spuneam, este autoarea lucrărilor „Metamorfoza unui vis” - Editura Ex Ponto (2011), „Thalia Ex Ponto, la cumpănă de milenii” - Editura Muntenia & Leda, 2001 și „Leac pentru trac” - povestiri teatrale (volum ilustrat de Horaţiu Mălăele), editura Muntenia & Leda, 2004, ultimele două, împreună cu teatrologul Georgeta Mărtoiu.
 
A mai semnat prefaţa a două volume „Teatru” de Cristina Tamaş, a colaborat la „Dicţionarul Teatrului de păpuşi, marionete şi animaţie din România” (1999). Autoare de cronici de teatru, articole pe teme de istorie şi estetică teatrală, interviuri, portrete de creatori (actori, muzicieni), dar și a piesei „Punguţa cu doi bani”, după Ion Creangă, jucată la Teatrul de Păpuşi Constanţa şi prezentată cu succes la Festivalul internaţional „Licurici `50”, Chişinău, Republica Moldova, şi la Festivalul internaţional de la Alacati, Turcia, 1996.
 
Cu greu am reușit să ne oprim la doar câteva repere din bogatul său CV ce numără opt pagini pline de dovezi ale contribuției teatrologului Anaid Tavitian - un glas sonor al sufletului artei teatrale de la malul Mării Negre.
 
Citește și:
 
#citeşteDobrogea În premieră, Anaid Tavitian povesteşte despre tatăl său - „O amprentă dulce, care mă obligă să fiu într-un anume fel, pentru că aşa am fost educată!“ (galerie foto)
 
#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean „Metamorfoza unui vis”, autor Anaid Tavitian (2011). În curând, în Biblioteca virtuală ZIUA de Constanţa
 
#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean „Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii“, autori Georgeta Mărtoiu şi Anaid Tavitian (2001). În curând, în Biblioteca virtuală ZIUA de Constanţa
 
Editorial Teatrul de Stat Constanţa, la ceas aniversar. 65 de ani de poveste. 65 de ani de tradiţie şi artă (II) (galerie foto)
 
Editorial Teatrul de Stat Constanţa, la ceas aniversar. 65 de ani de poveste. 65 de ani de tradiţie şi artă (galerie foto)
 
Anaid Tavitian - „Sunt un scrib la porţile Măriei Sale, Teatrul“
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii