Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:38 26 06 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea La mulți ani, Muezel Geambec! Cel mai longeviv impresar dobrogean împlinește 82 de ani

ro

05 Jun, 2019 00:00 2414 Marime text
Peste cinci decenii a slujit în nenumărate profesiuni aceeași instituție artistică, confundându-și destinul cu devenirea Teatrului de păpuși, pe care l-a iubit cu atâta pasiune, încât nici astăzi nu s-a obișnuit cu ideea că... nu i-a mai fost de folos.
 

 
Muezel Geambec face parte din tagma atât de selectă a seniorilor teatrului care s-au dedicat scenei constănţene și cărora cotidianul ZIUA de Constanța le-a dedicat, anul trecut, evenimentul „Incredibila memorie a teatrului constănţean“, prilej cu care a primit Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta #RespectTeatru, iniţiată de Consiliul Judeţean Constanţa, precum şi scrisoarea de recunoştinţă a Primăriei Constanţa.
 
Născută pe 5 iunie 1937, Muezel Geambec este mama unui important om politic - Sevil Shhaideh (4 decembrie 1964) și nepoata renumitului istoric Kemal Karpat, o somitate mondială în problemele Orientului (a fost consultant a doi președinți ai SUA: Jimmy Carter și Ronald Reagan).
 
Amănunte despre viața tumultuoasă a sărbătoritei de astăzi am descoperit în cartea „Dulcea povară”scrisă de Jean Badea și pe care o puteți citi în Biblioteca virtuală ZIUA de Constanța.
 
„Teatrul de Păpuşi din Constanţa n-a dus lipsă de personalităţi (Claudiu Cristescu, Cristian Pepino - regizori, Mircea Iordăchescu - şef de secţie, principalul animator în anii '60-'70, Gina Tărăşescu-Jianu - scenograf, Nuţi Forna-Christu, Gigi Nicolau, Titi Jora, Lache Hariton şi alţi actori-mânuitori), dar dintre toate acestea nu poate lipsi Muezel Geambec. Ce funcţie a avut - şi încă mai are - această miraculoasă făptură este greu de precizat. A intrat în Teatrul de Stat în 1955, la 19 ani, după ce se căsătorise cu electricianul de scenă Sadedin Geambec. A făcut figuraţie în câteva piese de teatru, a fost dansatoare în primul corp-ansamblu al secţiei de estradă, a cântat în corul secţiei de operă/operetă, până în anul 1960, când Claudiu Cristescu a convins-o să intre în micul colectiv al Teatrului de Păpuşi.
 
Nu ştia Muezel că va deveni «dependentă» de această trupă şi de tot ceea ce înseamnă ea: actori, păpuşi, scenă şi, mai cu seamă, «martorii» din sală, miile, zecile de mii de copii pe care i-a ajutat să treacă pragul casei de spectacole din vechiul edificiu «Elpis». Bună la toate, la administraţia internă, la întreţinerea păpuşilor, ca recuziter (le ducea la ea acasă, le «demonta», le spăla, le îngrijea ca să-şi menţină strălucirea), la popularizarea spectacolelor în grădiniţe şi şcoli şi încheierea unor convenţii verbale cu educatoarele şi învăţătoarele (care s-au dovedit a fi viabile peste ani datorită uluitoarei sale forţe de convingere, dar şi punctualităţii şi corectitudinii în relaţiile cu şcoala şi educatorii), la controlul biletelor şi chiar la înlocuirea unor actriţe la scenă, unde arta mânuirii păpuşii nu mai era de multă vreme o taină pentru ea.
 
Muezel însoţea trupa nu doar în turneele şi la festivalurile din România, ci şi peste hotare. Purta noroc teatrului, dar, la nevoie, devenea şi translator, cum s-a întâmplat la Festivalul de la Istanbul, când păpuşarii noştri au dus la Bosfor spectacolul «Sarea în bucate». Muezel abia reuşea să-şi tragă sufletul între scenă, unde interpreta un personaj, în lipsa actriţei care nu obţinuse viza de ieşire temporară din ţară, şi întâlnirile de protocol cu oficialităţile locale, în care înlesnea comunicarea dintre cele două părţi...
 
Pe lângă excelenta sa pregătire în atâtea profesiuni, Muezel a fost înzestrată de Allah cu un temperament vulcanic. Când ştie că are dreptate, îşi apără ideile şi faptele până în pânzele albe, riscând chiar conflicte verbale cu şefii săi, care, în peste 50 de ani, nu au fost puţini, şi câştigă, de cele mai multe ori, aceste dispute. Este însă o fire veselă, prietenoasă cu toată lumea, copii şi părinţi, actori şi tehnicieni. Bună s-o pui la rană! Nici după pensionare nu şi-a întrerupt activitatea măcar o oră, fiind reangajată când încă nu-şi primise primul talon de pensie. Renunţarea la Muezel ar fi fost un act de sinucidere pentru oricine ar fi ocupat fotoliul de director al Teatrului de Păpuşi. Dacă aş fi în locul lui Lică Gherghilescu, actualul manager al instituţiei, m-aş duce cel puţin o dată pe săptămână la prima geamie ce-mi iese în drum şi m-aş ruga pentru sănătatea lui Muezel.
 
Şi, pentru că va veni şi ziua în care se va retrage, ar fi bine să i se permită să facă şi meseria de dascăl, să ia pe lângă ea o persoană căreia să-i transmită ceea ce ştie ea mai bine. Altfel, la plecarea ei, se poate «trage cortina» pentru o vreme...”.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii