Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:49 22 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean În premieră! Muezel Geambec vorbeşte despre pasiunea vieţii ei - teatrul de păpuşi. Sacrificii, dăruire, recunoaştere...

ro

29 May, 2018 00:00 1216 Marime text
Fire extrem de retrasă, greu abordabilă de presă, Muezel Geambec este unul dintre „pilonii de rezistenţă“ ai teatrelor constănţene, fiind parte din acest fenomen încă de la înfiinţare.
 

 
Luna viitoare va împlini 82 de ani şi, recent, cu mari regrete, s-a retras din activitate, după şase decenii dedicate pasiunii vieţii - Teatrul de Păpuşi. A activat, a fost parte a tuturor celor trei teatre, fie că vorbim de Dramatic, Păpuşi sau Revistă. În fiecare dintre ele a fost actriţă corp ansamblu, organizator de spectacole, a făcut parte din cor, din ansamblul de balet, a făcut figuraţie alături de marele actor George Vraca, despre care povesteşte cu foarte mare emoţie şi de care o leagă amintiri deosebite.
 
I-a cunoscut pe marii actori, pe cei care au înfiinţat Teatrul de Stat Constanţa, veniţi în anii aceia de la Teatrul Naţional din Bucureşti sau care făcuseră parte din acele trupe private ce funcţionau în perioada interbelică, dar care erau nişte nume consacrate la ora venirii lor în Constanţa.
 
S-a dăruit până la sacrificiu pentru Teatrul de Păpuşi şi ne povestea despre începuturi, când fugea de la Dramă sau de la Revistă şi venea să asiste la repetiţiile de la Teatrul de Păpuşi. Care a funcţionat la început în balconul Teatrului de Stat (actualul Teatru Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“), într-o fostă sală studio, un spaţiu construit concret de actorii păpuşari, sub îndrumarea celui care a înfiinţat acest teatru - Claudiu Cristescu.
 
Cu toate că maestrul Aurel Manolache o sfătuise să nu plece şi să rămână la Estradă sau la Dramatic, Muezel Geambec şi-a urmat dragostea pentru păpuşi, dovadă că, din 1956 până în 2017, a fost parte a acestui teatru, fiind un fel de factotum.
 
A fost cel mai activ organizator de spectacole, cunoscut de toată suflarea din judeţ, şi nu numai, de la bunici la copii. A apucat o perioadă în care Teatrul de Păpuşi făcea foarte multe turnee în ţară, dar şi în judeţ. Nu există localitate în care să nu fi ajuns cu spectacole, nu întotdeauna în condiţii tehnice bune, dar actorii păpuşari se dedicau cu tot sufletul, conştienţi fiind că oferă o imensă bucurie unor copii care altă şansă de a se întâlni cu teatrul nu aveau.
 
„Un om cu un suflet foarte mare“, afirma Anaid Tavitian despre colega ei de-atâtea decenii. „De fapt, pe ea o cheamă Muezel Guzel, ceea ce în limba turcă înseamnă «frumos», şi eu spun că nu i l-au pus degeaba. A avut o contribuţie definitorie în lumea deosebită a teatrului de păpuşi, care este una cu totul şi cu totul specială. O lume care se bucură de bucuria copiilor, se bucură de reuşitele colegilor. Dacă nu ai un suflet frumos, nu poţi să fii parte a acestui colectiv. Cu atât mai mult cu cât Muezel a prins trupa de aur, în frunte cu domnul Cristescu, cel care a fondat teatrul, doamna Lucica Cristescu Trotonghi, un colectiv care a pus bazele şi a dus gloria teatrului de animaţie românesc, deci nu numai a Dobrogei“, mai afirma acelaşi devotat secretar literar artistic.
 

Aventura vieţii...

„Când m-am căsătorit, în 1954, lucram ca secretară la Cooperaţie, la «Flamura Roşie», în Hârşova, iar soţul meu era angajat la Teatrul de Stat, de meserie inginer electrician“, povesteşte Muezel Geambec. „Mi-amintesc că Teatrul de Păpuşi avea sala sus, la balcon (la Teatrul de Stat - n.r.). Făceam ce făceam şi eram tot timpul la ei la repetiţii. Însă figuraţie în spectacole eu am făcut încă din timpul şcolii. Şi la Hârşova eram în ansamblul de dansuri al Căminului cultural - pentru că atunci era amatorism -, alături de foarte mulţi elevi tineri“.
 
Ne arată un certificat de absolvire, în anul 1984, la Bucureşti, a cursurilor speciale legate de probleme ale impresariatului artistic, pe care le-a urmat timp de doi ani. Foarte apreciativ ne-a vorbit şi despre marele actor român George Vraca, alături de care a jucat, făcând figuraţie. „Singurul mare artist al poporului, de un talent extraordinar, care venea des la Constanţa, cu piese istorice, în colaborare cu Teatrul de Stat. Un bărbat atât de comunicativ şi modest cum rar mi-a fost dat să cunosc. Şi pe cât era de mare ca actor, îi spunea soţului meu: «Vezi, mă, turcule, cine te-a pus să iei un copil? Tu vezi că ea este cu păpuşile; nu vezi cât de mult îi plac?» Ţin minte că atunci când am renunţat la secretariat, în 1956, tocmai ce se înfiinţase Revista şi era nevoie de fete în corpul de ansamblu şi am fost angajată alături de alte şapte fete.
 
În 1958 s-a înfiinţat Opera, iar noi, cele opt fete, am intrat şi în Corul Operei trei luni, până şi-au găsit corişti. Fiind angajate ale Teatrului de Stat, cu cele trei subsecţii, mergeam acolo unde era nevoie de noi. Într-o seară jucam la Fantasio, în altă seară cântam la Operă, dar dragostea mea erau păpuşile, de sus, de la balcon.
 
Îmi amintesc că acolo unde este acum Teatrul de Păpuşi era Teatrul armatei şi familia Manolache, care făcuse armata, avea ansamblul ei acolo. După eliberarea lor din armată, în 1956, s-a înfiinţat Teatrul Fantasio... Jean Constantin şi cu Gelu au înfiinţat Revista.
Atunci când am vrut să merg la Teatrul de Păpuşi, să mă fac mânuitor, mi-au spus că am să regret, dar eu nu îmi dădeam seama, pentru că eram foarte tânără, aveam doar 17 ani. Nu ştiam că îl voi descoperi pe domnul Cristescu, şeful secţiei, altfel decât îl ştiam, un om extraordinar de talentat, dar extrem de vulcanic. Veneam acasă şi plângeam... Şi cu toate astea, m-am angajat şi am făcut de toate. Pe vremea aceea, nu erau facultăţi şi se făcea şcoală de mânuire, de interpretare, cu doamna Lucica Cristescu, scenografa teatrului. De fapt, nu am ştiut niciodată ca ce am fost angajată în teatru: am fost administrator, am fost recuziter, am fost casier... Şi nu am ajuns să fac un singur lucru, ci de toate. Unde era nevoie, hop Muezica! Se îmbolnăvea un actor, Muezel intra şi juca în locul lui numai ca să nu se amâne spectacolul“.
 

„Prin munca dvs. aţi reuşit să ne valorificaţi în faţa spectatorilor“ (Jean Ionescu, director)

 
În final, am provocat-o pe Muezel Geambec să-şi amintească cea mai frumoasă perioadă din cei 60 de ani petrecuţi în teatrul constănţean.
„Am foarte multe amintiri frumoase cu trupa veche, cu oamenii care au fost... şi nu mai este niciunul. Atâtea plecări la festivaluri în ţară şi în străinătate! Toată vara eram zi de zi pe litoral cu spectacole, în baza unui contract încheiat cu Direcţia taberelor, al cărei sediu era pe str. Cuza Vodă. Stagiunile estivale începeau imediat din prima zi de vacanţă a elevilor, 15 iunie, şi ţineau până pe 30 august. Teatrele dramatice jucau în teatrele de vară, iar Teatrul de Păpuşi juca în taberele de la IAS Mangalia, la Teatrul de vară de la Costineşti. Înaintea colegilor de la Dramatic se juca pentru copii, la Sanatoriul din Techirghiol, la Năvodari, unde era cea mai mare tabără din România, la Eforie Nord şi Sud. Ţin minte că la Tabăra Luminiţa de la Eforie jucam mai devreme, la ora 17, ca să poată lua cei mici masa, apoi plecam la 2 Mai să jucăm. Aveam stagiune chiar şi la Tulcea.
Şi îmi mai amintesc că, prin anii 80, a existat o perioadă de cinci ani când ni s-a impus autofinanţare şi se ajunsese să se joace şi câte trei-patru spectacole pe zi. Aici două la sală şi alte două în judeţ. Dar cinci ani s-a luat 100% salariul tot colectivul. Iar domnul Romeo Profit, care era secretarul literar al teatrelor, îmi spunea: «Nu ştiu... dacă nu ai fi tu, Muezica, ce ne-am face!» Am născut în teatru, mi s-a rupt apa acolo, pe holurile teatrului... Am făcut infarct în teatru, am stat trei zile la reanimare, iar după o zi şi-o noapte în salon m-am îmbrăcat şi am plecat la teatru“, îşi încheie povestea Muezel Geambec, unul dintre cei mai dedicaţi seniori ai scenei teatrului constănţean.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii