Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:03 23 10 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Li s-a dus vestea Luptătoarea Maria Butcaru, de la Mihail Kogălniceanu, inclusă în grupa de elită a unui club din Suedia (galerie foto)

ro

27 Nov, 2014 00:00 5109 Marime text
Lansată de secţia de Taekwondo a Clubului Sportiv Comunal Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa, sportiva Maria Butcaru, de 11 ani, impresionează şi peste hotare. Fetiţa s-a stabilit în Suedia împreună cu părinţii şi cu cele două surori, iar de o lună merge la un club din Goteborg, unde, după ce a văzut cât de talentată e, antrenorul, un maestru iranian, a inclus-o direct în echipa de elită.
 
Familia Butcaru din Mihail Kogălniceanu s-a mutat în Suedia, la Goteborg. Tatăl, Dănuţ, lucrează acolo din 2013, iar în luna septembrie a acestui an l-au urmat şi soţia, Ioana, şi cele trei fete ale cuplului: Maria (11 ani), Ioana (10 ani) şi Elena (6 ani). Două dintre fetiţe, Maria şi Ioana, făceau sport încă din ţară, practicând Taekwondo la Clubul Sportiv Comunal Mihail Kogălniceanu, iar Maria, care e cadet, a continuat şi în Suedia. S-a dus la un club din Goteborg, unde antrenor-coordonator este un iranian. Maria a dat un test, iar tehnicianul a rămas impresionat.

Laurenţiu Palangă - „Ahmed Talabani ştia de noi“

„Antrenorul este Ahmed Talabani, un maestru din Iran, cu centură neagră 6 Dan. Maria a etalat multe procedee, foarte eficiente, iar Talabani a luat decizia să o transfere direct în grupa de elită a clubului. În plus, antrenorul ştia de clubul nostru din Mihail Kogălniceanu, că e unul puternic, şi a spus că a auzit şi de mine. Acum a avut confirmarea că veştile despre noi erau adevărate. Deţinem o poziţie solidă în Taekwondo în România, având în palmares, printre altele, şase Cupe ale României (obţinute în anii 2005, 2006, 2010, 2012, 2013 şi 2014). Maria a luat apoi legătura cu noi şi ne-a mulţumit că am lansat-o. Suntem mândri de ea. Cu ajutorul nostru, iată că un sportiv de la Mihail Kogălniceanu se poate descurca şi în străinătate. Munca noastră nu e în zadar. Iar dacă nu beneficiam de sprijinul Primăriei Mihail Kogălniceanu (primar, Ancuţa Belu) şi al Consiliului Local, clubul nici nu exista. E posibil ca Maria Butcaru să ajungă să reprezinte şi Suedia“, a declarat Laurenţiu Palangă, antrenorul de la CSC Mihail Kogălniceanu. „Antrenorul Ahmed Talabani i-a făcut reducere Mariei la taxa de participare la clubul din Goteborg, de la 5.000 de coroane la 2.000 de coroane pe an. Foarte frumos din partea lui“, a spus şi mama sportivei.

Toatele fetele familiei Butcaru sunt talentate

Capul familiei, Dănuţ Butcaru, este chiar din Mihail Kogălniceanu. De loc din Năvodari, Ioana Butcaru este profesoară de educaţie fizică şi sport, iar în judeţul Constanţa a profesat la Liceul „IC Brătianu“ din Nicolae Bălcescu şi la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu“. În Suedia se pregăteşte să activeze în acelaşi domeniu, actualmente învăţând limba suedeză. „Deşi suntem la început, îmi place să spun că este mai bine decât acasă“, arată mama. Fetele merg la şcoală în Goteborg. Nu doar Maria, ci şi celelalte două fiice ale familiei sunt talentate. Ioana face canto, iar Elena merge la balet.

Teodora Grădinariu concurează în Turcia

Maria Butcaru nu este însă singura reprezentantă a secţiei de Taekwondo a CSC Mihail Kogălniceanu care are succes, dovedindu-şi valoarea, şi pe plan extern. La Bulgarian Kung-Fu Open 2014, Irina Marin a cucerit două medalii de aur, la Light-Fight şi Tuishou (categoria -50 kg senioare), iar Georgiana Pavel s-a impus la Tuishou (open senioare). De asemenea, pe locul întâi s-a clasat şi Elena Pavel (CS Nicolae Bălcescu), la Light-Fight (categoria 70 kg juniori). Totodată, cei de la CSC Mihail Kogălniceanu şi-au dat acceptul ca o altă sportivă a clubului, Teodora Grădinariu, cadet, să reprezinte clubul Steaua Bucureşti în Turcia, unde se desfăşoară Campionatul European pe echipe şi Openul Turciei. Steaua a transferat de la CSC doi sportivi, Ovidiu Trifan (care se antrenează însă în cea mai mare parte a timpului la Mihail Kogălniceanu) şi Mălina Mihăilă (care este studentă la Bucureşti, la Educaţie Fizică).

Costel Pariza remarcă şi rugby-ul, şi fotbalul

Primăria şi Consiliul Local Mihail Kogălniceanu sprijină toată mişcarea sportivă care se desfăşoară la nivelul localităţii. Preşedintele clubului, Costel Pariza, remarcă şi secţiile de rugby şi fotbal. „La rugby, am intrat şi în campionatul regional Muntenia la grupa de vârstă până în 14 ani. Sunt 12 echipe în întrecere, iar copiii noştri, antrenaţi de Cornel Vasile şi Romeo Bezuşcu, merg bine. Au învins Steaua şi Băicoi. La fotbal, la seniori, ocupăm locul şase în Liga a IV-a, la egalitate de puncte cu echipa de pe locul cinci. Am întinerit însă masiv echipa, iar jucătorii noi au început să se integreze. La juniori, ocupăm tot poziţia a şasea“, a precizat Costel Pariza.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Arama Georgiana 27 Nov, 2014 21:17 Bravo Maria ! Sa fi asa de sportiva incontinu:*
  • cami 27 Nov, 2014 21:04 Bravo Maria, chiar daca nu ma mai tii minte saa știi ca ne-am bucurat toată familia pentru reusitaaa ta si a întregii familii. Multe salutari de la Pipera
  • Elena Arnold 27 Nov, 2014 19:06 Succes fetelor...si felicitari!!! Si presa straina a preluat stirea....bravo, sportivi valorosi a scos Mihail Kogalniceanu. .xxx