Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:25 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HCM speră să producă surpriza în Cupa EHF „Nu avem nimic de pierdut în Final Four“

ro

15 May, 2014 00:00 1373 Marime text
hcm, cupa, ehf, final, four, onlineCampioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, joacă, în acest weekend, la Berlin, în turneul Final Four al Cupei EHF, cu gândul la victorie în primul meci, de sâmbătă, cu Montpellier (Franţa), care i-ar asigura calificarea în finala mare de duminică. „Nu avem nimic de pierdut, numai de câştigat. Vrem să etalăm un handbal modern şi să arătăm că am meritat să ajungem în Final Four. Avem un antrenor străin care ne-a implementat o altă mentalitate, astfel reuşind să facem faţă şi pe plan internaţional. Probabil că acesta este cel mai bun an al nostru. Va fi o experienţă extraordinară pentru noi, care ne va ajuta în viitor, indiferent de locul pe care-l vom ocupa la Berlin. Montpellier e favorită, are în echipă campioni olimpici, dar cu ambiţie şi cu disciplină tactică putem obţine un rezultat mare“, a declarat handbalistul George Buricea. „Suntem pregătiţi, atât mental, cât şi fizic. Plecăm cu ultima şansă, dar nu se ştie niciodată, pe francezi i-am mai bătut. Pentru noi este mai mult o aventură, dar sperăm să producem surpriza şi să jucăm finala mare. Ne trebuie unitate. Am arătat în acest an (cu Fuchse Berlin şi cu Chambery) că pe teren nu joacă bugetele şi salariile. Motivaţia meciului şi gândul că jucăm în Final Four sunt de ajuns pentru a ne propune lucruri măreţe“, a spus şi căpitanul HCM-ului, Laurenţiu Toma. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii