Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:22 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial! S-a terminat! Decizie importantă pentru Handbal Club Municipal Constanţa! (document)

ro

06 Sep, 2021 00:00 2306 Marime text
 
  • Dosarul se află pe masa Cristinei Constantinescu, judecător al Secţiei a II-a Civile din Tribunalul Constanţa.
 
  • HCM Constanța a intrat în insolvenţă (prin hotărârea intermediară 2659/2015  din 09.11.2015) la solicitarea societăţii comerciale Xenoti SRL, unitate condusă de Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al Constanţei, de Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al CJC, de omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, dar şi de defunctul Mihail Gheorghe Cârciog.
 
  • În contextul problemelor financiare, cei mai mulţi jucători au pus bazele unei noi echipe, HCDS - Handbal Club Dobrogea Sud.
 
 Tribunalul Constanța a stabilit un nou termen – cel mai probabil ultimul – în dosarul (6251/118/2015) privind falimentul Clubului Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa! Clubul - fondat de Consiliul Judeţean Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi de persoana fizică Ali Nurhan - a fost înregistrat la Tribunalul Constanţa la data de 29.08.2002.
 
Potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvență nr. 14484/03.09.2021 (ce poate fi citit integral accesând secțiunea Documente), la data de 01 septembrie 2021, la ora 12.00, a fost convocată Adunarea Creditorilor pentru Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa, cu sediul la lichidatorul judiciar din Constanța.
 
Pe ordine de zi a fost:
 
1) casarea investiției din contul 231 – reprezentând „construire spațiu Club HCM Constanța“, radierea din evidențele SPIT Constanța ca urmare a casării și predării spațiului către custodele Ali Nurhan, care va proceda la demolare, cu respectarea unei decizii a Curții de Apel Constanța.  

2)  Închiderea procedurii de faliment pentru Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa!
 
Aduncarea Creditorilor a fost legal constitută, la eveniment participând creditori deținând 71,91% din total creanțe admise în tabelul consolidat al creanțelor.
 
Din Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 14484/03.09.2021 aflăm că SC Xenoti SRL a comunicat că a luat act de precizările lichidatorului judiciar referitoare la situația spațiului și demersurile intreprinse de lichidator și a aprobat punctul 1 de pe ordinea de zi.
 
În referire la punctul 2, SC Xenoti SRL a luat act de precizările lichidatorului judiciar potrivit cărora nu mai sunt bunuri de valorificat sau creanțe de recuperat și a aprobat și punctul doi.
 
Creditorii salariali – prin reprezentant Iulia Inta – au comunicat că aprobă cele două puncte.
 
În final, Ali Nurhan a votat pozitiv la ambele puncte de pe ordinea de zi.
 
În acest context, Adunarea Creditorilor pentru Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa a votat pozitiv:
 
 1) casarea investiției din contul 231 – reprezentând „construire spațiu Club HCM Constanța“, radierea din evidențele SPIT Constanța ca urmare a casării și predării spațiului către custodele Ali Nurhan, care va proceda la demolare, cu respectarea unei decizii a Curții de Apel Constanța.  

2)  Închiderea procedurii de faliment pentru Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa!
 
Până în prezent au fost acordate 30 de termene de judecată.
 
Clubul a intrat în insolvenţă (prin hotărârea intermediară 2659/2015  din 09.11.2015) la solicitarea societăţii comerciale Xenoti SRL, unitate condusă de Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al Constanţei, de Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al CJC, de omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, dar şi de defunctul Mihail Gheorghe Cârciog.
 
Prin hotărâre intermediară 322/2018 din 19.02.2018, Tribunalul Constanța a dispus intrarea în procedura generală a falimentului a Clubului Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa.
 
Aşa cum arătam şi în ediţiile anterioare, problemele campioanei HCM, clubul de suflet al fostului preşedinte al CJC, Nicuşor Constantinescu, au început de îndată ce principalul sponsor, Consiliul Judeţean Constanţa, nu a mai putut aloca bani pentru a susţine echipa.
 
În contextul problemelor financiare, cei mai mulţi jucători au pus bazele unei noi echipe, HCDS - Handbal Club Dobrogea Sud.
 
Servicii turistice de cazare şi masă
 
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 1 octombrie 2015, creditoarea SC Xenoti SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa. În motivarea cererii, SC Xenoti SRL a arătat, conform datelor oficiale, că deţine împotriva debitoarei o creanţă în valoare de 317.449,43 de lei, reprezentând contravaloarea unor facturi emise de creditoare în executarea contractului de prestări servicii turistice nr. 6/08.01.2014, precum şi a actului adiţional nr. 1/05.01.2015, prin care se prelungeşte contractul având ca obiect prestarea de servicii turistice de cazare şi masă pentru debitoare (Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa).
 
Reprezentanţii SC Xenoti SRL au mai arătat în faţa instanţei că oficialii Clubului Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa au recunoscut respectivul debit, prin extrasul de cont înregistrat la SC Xenoti SRL sub nr. 110/17.03.2015, însă neachitat de aceasta în termen de 60 de zile de la scadenţă.
 
Tot potrivit datelor oficiale, Finanţele Publice Constanţa deţin 21,75% din masa credală a HCM, SC Xenoti SRL deţine 5,81% din masa credală, în timp ce creditorii salariali deţin 60,53% din totalul de creanţe salariale înscrise în tabelul preliminar şi 98,79% din totalul de creanţe salariale.
 
Dosar asociat
 
Potrivit dosarului 6251/118/2015/a3, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi Prin AJFP Constanţa a formulat o contestație împotriva tabelului suplimentar al creanțelor debitoarei HCM Constanța, solicitându-se înscrierea creanței sale în valoare totală de 5.832.129 lei în tabelul suplimentar al creanțelor.
 
Acțiunea Finanțelor Publice a fost respinsă atât de Tribunalul Constanța (prin Hotarârea nr. 1366/2018 din 05.10.2018), cât și de Curtea de Apel Constanța (prin Hotarârea nr. 75/2019 din 18.02.2019).
 
Xenoti SRL, în faliment
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 05 septembrie 2021, SC Xenoti SRL (în faliment, înființată în 1994) are sediul social în Mamaia, Complex Flora, și se ocupă de „Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“.
 
Xenoti SRL este controlată de Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al Constanţei, de Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al CJC, de omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, dar şi de defunctul Mihail Gheorghe Cârciog, fiecare deținând câte 25 % din capitalul social.
 
Artemis Legal Insolvency SPRL este administrator judiciar iar Gabriel Sorin Strutinsky este administrator special.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Atragerea răspunderii
Pastilă amară pentru asociatul unic al Hercinic SRL. Firma a încheiat contracte publice de peste două milioane de euro (document)

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii