Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:41 02 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HCM a câştigat Cupa Municipiului Bacău

ro

15 Aug, 2011 00:00 1580 Marime text
hcm.jpgMarcator a 15 goluri, noua achiziţie a constănţenilor, Valentin Ghionea, a primit trofeul rezervat golgheterului turneului

Campioana HCM Constanţa a câştigat, sâmbătă, Cupa Municipiului Bacău, turneu amical la care a obţinut trei victorii împotriva echipelor CSM Bucureşti, Dinamo Braşov şi Ştiinţa Bacău.

Aflată la primele meciuri de verificare din această vară, formaţia constănţeană a dominat cu autoritate competiţia, reuşind victorii pe linie în cele trei partide disputate. În primele meciuri disputate vineri, HCM s-a impus fără probleme în faţa celor de la CSM Bucureşti, cu 40-22 (18-9) şi Dinamo Braşov, cu 45-29 (20-14). Sâmbătă, în ultima partidă, constănţenii au întâmpinat unele probleme în faţa formaţiei locale, Ştiinţa Municipal Bacău. Elevii lui Ion Crăciun au intrat mai greu în joc şi s-au văzut conduşi în permanenţă în primele zece minute ale întâlnirii. Constănţenii au profitat însă de greşelile personale din tabăra gazdelor şi au înscris cinci goluri consecutive, scorul devenind 8-5 pentru HCM, în minutul 12. Până la finalul primei părţi, campionii au menţinut un avantaj liniştitor pe tabelă, astfel că, la pauză, conduceau cu 16-12. Băcăuanii au început mult mai bine partea a doua a meciului şi, după 15 minute scurse din repriza secundă, Ştiinţa s-a apropiat la un singur gol diferenţă, scor 23-22. Gazdele nu au reuşit însă să menţină ritmul şi HCM a trecut din nou la cârma jocului, impunându-se la final cu 33-27. Cei mai buni marcatori ai echipei de pe litoral în acest meci au fost: Stamate şi Riganas (câte 6 goluri), Ghionea (5), Toma, Buricea, Csepreghi şi Mocanu (câte 3). La final, Valentin Ghionea a fost desemnat golgheterul turneului, cu 15 reuşite. „A fost un turneu util, care, pentru perioada în care ne aflăm acum, ne ajută. Mai avem încă două turnee, unul dintre ele, cel de la Kielce, fiind foarte puternic. Până la acel turneu mai avem timp, căci acolo ne vom evalua potenţialul cu echipe foarte puternice, fapt ce ne va arăta ce vom mai avea de lucrat la echipă. Anul trecut, HCM Constanţa a avut o prestaţie mai slabă, deoarece venea după perioada de pregătire, însă, anul acesta, băieţii s-au mobilizat şi au jucat destul de bine. Chiar mă bucur că a fost un meci mai tare, căci acest tip de joc ne ajută", a declarat pentru sport.bacaul.ro, antrenorul HCM-ului, Ion Crăciun.

Un nou duel cu Ştiinţa, la Constanţa

După un prim turneu de pregătire reuşit, HCM se pregăteşte deja pentru a doua competiţie amicală a verii. Constănţenii vor evolua, de data aceasta, în faţa propriilor suporteri la ediţia inaugurală a Memorialului Zoran Kurtes, turneu programat la sfârşitul acestei săptămâni (19-21 august) la Sala Sporturilor. Alături de HCM vor mai participa echipele Vojvodina Novi Sad şi RK Jugovic Kac (ambele din Serbia) şi Ştiinţa Bacău.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii