Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:01 06 11 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Power Gym Constanța Uimitorul culturist Vasile Șerban a urcat și la 76 de ani pe scena Campionatului Mondial! „O lecție de viață pentru noi toți!“

ro

06 Nov, 2026 17:00 100 Marime text
Vasile Șerban și Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness. Sursa foto: Facebook (Gabriel Toncean)
 
  • Vasile Șerban deține 21 de titluri de campion al României și este medaliat și la Campionatul Mondial, European și Balcanic, în întrecerea Masters.
 
Celebrul culturist veteran Vasile Șerban, de la Power Gym Constanța, a bifat o nouă participare la Campionatul Mondial, faptul că are 76 de ani neîmpiedicându-l să se antreneze în continuare, să arate fantastic pentru vârsta sa și să urce iar pe scenă alături de cei mai buni sportivi din lume la categoria Masters.
 
Ediția 2026 a întrecerii mondiale s-a desfășurat în Spania, la Santa Susanna, iar Vasile Șerban, care, anterior, cucerise în competiție medaliile de argint și bronz, acum a avut o misiune mult mai dificilă, în condițiile în care concursul a fost semi-pro, atingând astfel un nivel foarte ridicat. Culturistul de pe litoral a cântărit 84,3 kg și a concurat la categoria 65 ani și mai sus, ocupând locul opt. Având în vedere concurența și faptul că, la 76 de ani, a fost cel mai în vârstă participant din categorie (duelându-se și cu cinci sportivi mai tineri cu 11 ani ca el, clasați pe primele cinci locuri), performanța lui Vasile Șerban, prezent an de an pe scena mondială, rămâne una deosebită!  
 
Culturism semi-pro Masters categoria 65 ani și peste (Open)
 
  1. Ioannis Vasalou (Grecia) - 89,7 kg (născut în 1961) - 5p
  2. Patrick Alleman (Belgia) - 86,3 kg (născut în 1961) - 13p
  3. Freddy Kwakkel (Olanda) - 87 kg (născut în 1961) - 14p
  4. Thomas Lauer (Germania) - 97,6 kg (născut în 1961) - 16p
  5. Burle Eric (Franța) - 75,1 kg (născut în 1961) - 26p
  6. Samuel Carrasco (Mexic) - 75,8 kg (născut în 1954) - 29p
  7. Jesus Morelli (Spania) - 68,9 kg (născut în 1960) - 36p
  8. Vasile Șerban (România) - 84,3 kg (născut în 1950) - 38p.   
Realizările și exemplul pe care îl oferă Vasile Șerban au fost evidențiate și de Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness.   
 
„Este o inspirație pentru generații întregi!“
 
„76 de ani. Și o lecție de viață pentru noi toți!
 
Sunt sportivi pe care îi admiri pentru performanțele lor. Și sunt oameni pe care ajungi să îi prețuiești pentru tot ceea ce reprezintă.
 

Nea Vasile Șerban este unul dintre acești oameni!
 
La 76 de ani (!), continuă să se antreneze, să concureze și la acest Campionat Mondial și bineînțeles să demonstreze că pasiunea pentru sport nu are vârstă.
 
Dar ceea ce admir eu cel mai mult la nea Vasile nu este doar forma fizică extraordinară în care se află, ci omul din spatele acestei performanțe. Un om pe care îl respect enorm și de care m-am atașat sufletește.
 
Într-o societate în care vorbim tot mai mult despre sedentarism, îmbătrânire și probleme de sănătate, avem în fața noastră un exemplu extraordinar despre ceea ce înseamnă să ai grijă de tine, să fii disciplinat și să nu renunți la ceea ce iubești.
 
La 76 de ani, nu doar că este încă în competiție. Este o inspirație pentru generații întregi!“, a postat Gabriel Toncean.

 
Are un palmares strălucitor!
 
Legendarul culturist, care locuiește la Năvodari, în județul Constanța, a obținut în acest an al 21-lea titlu de campion al României la masters! 
 
Vasile Șerban are un palmares extrem de valoros la veterani și pe plan internațional. Anul trecut, a cucerit medalia de bronz la Campionatul European, desfășurat în Spania, deținând și medaliile de argint și bronz la Campionatul Mondial (anterior clasându-se pe locul 4 la aceeași competiție), dar a obținut și titlul de campion european, în luna mai 2024. 

Nu în ultimul rând, culturistul de pe litoral deține o medalie de aur și una de bronz la Campionatul Balcanic sau titlul de campion absolut al categoriei masters la Cupa Federaţiei.
 
În iulie 2025, Vasile Șerban a avut parte de un moment deosebit în viață, primind titlul de cetățean de onoare al comunei sale natale, Miclești, din județul Vaslui.

Autoritățile locale de la Miclești au luat această decizie grație palmaresului extraordinar al lui Vasile Șerban și calităților sale umane deosebite.  
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Power Gym Constanța
La 76 de ani, celebrul culturist Vasile Șerban va concura din nou la Campionatul Mondial! „Ne arată că se poate“ (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?

Comentarii