Motivarea Curții de Apel București în cazul Călin Georgescu și Ionel Rusen De ce a fost desființată decizia de înlocuire a arestului preventiv

Curtea de Apel București a desființat hotărârea prin care Tribunalul București dispusese înlocuirea arestării preventive cu măsura controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu și Ionel Rusen, reproșându-i judecătorului de la prima instanță că ar fi ignorat autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri definitive anterioare.

În motivarea deciziei din 28 octombrie 2026, judecătorii Curții susțin că un magistrat nu poate reinterpreta aceleași probe pentru a reconsidera temeiurile inițiale ale arestării, în lipsa unor elemente noi, potrivit stiripesurse.ro.

Motivarea încheierii penale nr. 1171/DL, redactată de judecătorii Andrei Buliga și Dragoș Valentin Mirea de la Curtea de Apel București, explică motivele pentru care a fost admisă contestația DIICOT împotriva hotărârii Tribunalului București din 26 octombrie. În documentul de 32 de pagini, Curtea dezvoltă argumentul potrivit căruia autoritatea de lucru judecat a hotărârilor anterioare limitează posibilitatea unei noi interpretări a probelor existente în dosar, dar nu înlătură obligația verificării necesității și proporționalității arestării.

Judecătorul Tribunalului București nu negase existența suspiciunii rezonabile privind săvârșirea infracțiunilor imputate celor doi inculpați, ci apreciase că pericolul pentru ordinea publică se diminuase și că menținerea arestării nu mai era necesară.

Curtea de Apel: O hotărâre definitivă de arestare nu poate fi reconsiderată prin simpla reinterpretare a probelor

Principalul argument juridic al Curții de Apel este întemeiat pe articolul 234 alineatul (1) din Codul de procedură penală, potrivit căruia arestarea preventivă poate fi prelungită dacă temeiurile inițiale impun în continuare privarea de libertate sau dacă au apărut temeiuri noi. Judecătorii consideră că această dispoziție nu permite unei instanțe învestite cu prelungirea arestării să constate, pe baza acelorași probe, că măsura inițială nu ar fi fost justificată.

„Din formularea art. 234 alin. (1) Cod procedură penală, rezultă că în cadrul procedurii prelungirii arestării preventive nu se poate constata că nu au existat temeiuri pentru dispunerea inițială a măsurii. Încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă are autoritate de lucru judecat (încheierea din 29.09.2026), iar în lipsa administrării unor probe noi în favoarea inculpaților, nu s-ar putea constata că nu există probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că aceștia nu ar fi comis infracțiunile pentru care sunt cercetați”, se arată în motivarea Curții de Apel București.

Instanța continuă argumentația, precizând că situația de fapt reținută anterior nu poate fi reconsiderată printr-o simplă schimbare a evaluării acelorași mijloace de probă.

„În aplicarea autorității de lucru judecat în materia măsurilor preventive, considerentele avute în vedere de judecător, cu ocazia soluționării cauzei având ca obiect luarea măsurii arestării preventive, la examinarea situației de fapt nu pot fi înlăturate printr-o nouă apreciere a acelorași probe, deci în absența administrării unor probe noi, cu ocazia soluționării unei cauze având ca obiect o cerere de prelungire a măsurii preventive”, explică judecătorii.

Curtea amintește că, după dispunerea arestării preventive la 29 septembrie, alte două completuri ale aceleiași instanțe respinseseră, la 21 și 23 octombrie, cererile inculpaților de înlocuire a măsurilor preventive. În aceste condiții, judecătorii consideră că prima instanță trebuia să țină cont de efectele hotărârilor anterioare și să analizeze dacă, în intervalul scurs, interveniseră împrejurări care să justifice schimbarea măsurii.

Tribunalul București nu negase acuzațiile DIICOT, ci constatase diminuarea pericolului pentru ordinea publică

În motivarea Curții de Apel este reprodusă pe larg argumentația judecătorului Claudiu Eduard Coroban de la Tribunalul București, care decisese înlocuirea arestării preventive cu măsura controlului judiciar. Acesta acceptase că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă privind presupusa săvârșire a infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

Judecătorul constatase însă că, în raport cu circumstanțele concrete ale dosarului și cu perioada scursă de la presupusa săvârșire a faptelor, continuarea privării de libertate devenise disproporționată.

„În ceea ce privește, însă, cea de-a doua condiție prevăzută de art. 223 alin. 2 C. proc. pen., judecătorul a reținut că, la acest moment, pericolul pe care lăsarea inculpaților în libertate l-ar fi prezentat pentru ordinea publică, la momentul dispunerii măsurii arestării preventive, s-a diminuat considerabil, astfel că prelungirea măsurii arestării preventive nu mai apare ca necesară pentru protejarea acestei valori sociale”, se arată în prezentarea argumentelor Tribunalului.

Prima instanță avusese în vedere că presupusele infracțiuni financiare fuseseră comise cu mai mulți ani în urmă și că inculpații s-au aflat, pentru o perioadă îndelungată, în libertate sau sub control judiciar dispus într-o altă cauză. De asemenea, Tribunalul constatase că nu existau indicii privind continuarea activității infracționale după ianuarie 2022 și nici date concrete care să demonstreze că inculpații încercaseră să influențeze probatoriul sau să se sustragă urmăririi penale.

„Judecătorul a arătat că, pe de altă parte, din probele administrate nu reies elemente de natură a-i forma convingerea că lăsarea în libertate a inculpaților, la acest moment, ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică”, este unul dintre pasajele reproduse în motivarea Curții de Apel.

Tribunalul apreciase că scopul măsurilor preventive putea fi atins prin control judiciar, cu obligații care să garanteze buna desfășurare a procedurilor.

Curtea îi reproșează judecătorului că s-a transformat într-o instanță de apel

Curtea de Apel respinge însă evaluarea Tribunalului și utilizează o formulare categorică la adresa judecătorului care dispusese înlocuirea arestării preventive.

„Astfel, deși tribunalul a reținut că, până la acest moment procesual, nu au fost administrate probe suplimentare prin care să înlăture suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, a apreciat că inculpații nu prezintă pericol pentru ordinea publică, judecătorul primei instanțe transformându-se în fapt și în mod eronat în judecătorul căii de atac a încheierii din data de 29.09.2026, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală”, se arată în motivare.

Instanța de control judiciar precizează că efectele unei încheieri definitive nu pot fi ignorate de un alt judecător, cu excepția situațiilor în care intervin împrejurări noi sau în care trecerea timpului face ca detenția să devină nerezonabilă ori disproporționată.

„În aceste condiții, în principiu, în limitele competenței funcționale aspectele tranșate într-o încheiere definitivă de către completul de drepturi și libertăți nu pot fi ignorate de un alt judecător de drepturi și libertăți, aceste specii de hotărâri judecătorești nefiind lipsite de putere juridică sau de eficacitate decât dacă se constată în concret apariția unor temeiuri noi neavute în vedere la pronunțarea încheierii definitive, ori dacă odată cu trecerea timpului se constată caracterul nerezonabil sau disproporționat al privării de libertate”, motivează Curtea de Apel.

Judecătorii subliniază că trecuseră numai 28 de zile de la arestarea preventivă și doar patru, respectiv șase zile, de la hotărârile prin care fuseseră respinse cererile de înlocuire a măsurilor. În opinia Curții, un interval atât de scurt nu putea justifica, în circumstanțele dosarului, concluzia că pericolul pentru ordinea publică dispăruse.

Problema juridică: Poate o hotărâre anterioară să limiteze verificarea necesității arestării?

Dincolo de situația concretă a lui Călin Georgescu și Ionel Rusen, argumentația instanțelor pune în discuție raportul dintre autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive și obligația verificării periodice a necesității unei măsuri preventive.

Codul de procedură penală nu permite prelungirea automată a arestării doar pentru că aceasta a fost dispusă anterior. Articolul 234 impune ca temeiurile inițiale să justifice în continuare privarea de libertate sau să existe temeiuri noi. În același timp, existența unei hotărâri definitive privind arestarea nu înseamnă că un alt judecător poate rejudeca, fără elemente noi, toate aspectele deja tranșate.

Verificarea existenței suspiciunii rezonabile și verificarea necesității actuale a arestării reprezintă două aspecte juridice diferite. O suspiciune rezonabilă poate continua să existe chiar dacă, în raport cu evoluția cauzei, privarea de libertate nu mai este considerată necesară.

Problema este reflectată și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În hotărârea Marii Camere din 5 iulie 2016, pronunțată în cauza Buzadji împotriva Republicii Moldova, CEDO a stabilit că persistența unei suspiciuni rezonabile nu este suficientă, singură, pentru justificarea detenției preventive. Autoritățile judiciare trebuie să prezinte motive relevante și suficiente pentru privarea de libertate, exigență aplicabilă încă de la prima decizie privind arestarea.

CEDO a subliniat în această cauză și obligația instanțelor naționale de a demonstra concret necesitatea detenției, fiind criticate motivările stereotipe sau abstracte, precum și hotărârile contradictorii asupra acelorași riscuri, în absența unor schimbări relevante ale circumstanțelor.

Aceste principii nu stabilesc, prin ele însele, că hotărârea Curții de Apel București ar încălca Convenția. Ele reprezintă însă cadrul juridic în raport cu care poate fi examinată suficiența motivelor invocate pentru prelungirea arestării preventive.

Curtea invocă riscul fugii în Italia și gravitatea acuzațiilor

În cazul concret al lui Georgescu și Rusen, Curtea de Apel consideră că există motive actuale și suficiente pentru menținerea arestării.

Unul dintre acestea este riscul de sustragere de la urmărirea penală, judecătorii invocând conversații despre posibilitatea stabilirii lui Georgescu în Italia, demersuri pentru obținerea azilului politic și documente identificate la percheziții. Instanța susține că aceste elemente trebuie analizate împreună și că nu pot fi reduse la simpla intenție de a cumpăra o locuință în străinătate.

De asemenea, judecătorii apreciază că gravitatea acuzațiilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune, împreună cu valoarea prejudiciului reclamat și modalitatea presupusă de comitere a faptelor, justifică în continuare detenția.

„Curtea apreciază că se impune privarea de libertate a inculpaților Georgescu Călin și Rusen Ionel, în raport de circumstanțele comiterii faptelor și de valoarea estimată a prejudiciului și consideră că starea de pericol pe care lăsarea în libertate a inculpaților o prezintă pentru ordinea publică, precum și materializarea riscului ca inculpații să săvârșească alte fapte de natură penală pot fi înlăturate numai prin dispunerea celei mai severe măsuri preventive”, se arată în document.

Judecătorii au respins și argumentele referitoare la lipsa antecedentelor penale, arătând că aceasta reprezintă o stare de normalitate socială și juridică, insuficientă pentru a determina eliberarea în circumstanțele dosarului. Curtea a apreciat că nici controlul judiciar, nici arestul la domiciliu nu ar oferi garanții suficiente pentru prevenirea riscurilor identificate.

Arestarea, prelungită până la 27 noiembrie

În urma examinării contestațiilor, Curtea de Apel București a respins cererea lui Ionel Rusen de înlăturare a măsurilor preventive și a admis contestația DIICOT împotriva hotărârii Tribunalului București.

Instanța a dispus prelungirea arestării preventive a lui Călin Georgescu și Ionel Rusen pentru încă 30 de zile, în perioada 29 octombrie – 27 noiembrie 2026.

Hotărârea este definitivă.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.