Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:01 06 11 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Act fiscal nelegal emis de SPIT Cum a scăpat CS Tomis Karate de plata impozitului. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța

ro

06 Nov, 2026 17:00 87 Marime text

 
  • Prin decizia de impunere, în sarcina clubului sportiv a fost reținută suma de 14.754 lei cu titlul de impozit pe clădiri
  • Înainte de a declanșa acțiunea din instanță, reclamanta a formulat contestație administrativă la data de 17.02.2026, însă aceasta nu a fost soluționată în termenul legal de 45 de zile. Ulterior, în timpul procesului, pârâtul a emis o decizie de admitere a contestației administrative la data de 01.07.2026 prin care a anulat din oficiu decizia de impunere contestată, invocând însă în fața instanței că acțiunea a rămas fără obiect
 
Un proces în care Clubul Sportiv Tomis Karate a scăpat de plata unui impozit de 14.754 lei a intrat în atenția Curții de Apel Constanța.
 
Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale bugetului local (SPIT) Constanța este nemulțumită de decizia Tribunalului Constanța și a declarat recurs, fază în care se va lua o hotărâre definitivă asupra speței.
 
Potrivit datelor de pe Portal Just, cazul a fost înregistrat pe 5 noiembrie a.c. la Curte și încă nu a fost stabilit un termen de judecată.
 
SPIT-ul a fost dat în judecată de club. Nemulțumire pentru impunerea plății impozitului
 
Pe fondul judecat la Tribunalul Constanța, reclamanta CS Tomis Karate a solicitat ca prima instanță să dispună:
  • Anularea deciziei de impunere nr. P241153/09.01.2026;
  • Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată (taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat).
 
Prin decizia de impunere, în sarcina clubului sportiv a fost reținută suma de 14.754 lei cu titlul de impozit pe clădiri.
 
Înainte de a declanșa acțiunea din instanță, reclamanta a formulat contestație administrativă la data de 17.02.2026, însă aceasta nu a fost soluționată în termenul legal de 45 de zile. Ulterior, în timpul procesului, pârâtul a emis o decizie de admitere a contestației administrative la data de 01.07.2026 prin care a anulat din oficiu decizia de impunere contestată, invocând însă în fața instanței că acțiunea a rămas fără obiect.
 

Ce argumente au adus părțile
 
Pe de o parte, Clubul Sportiv Tomis Karate a arătat că imobilul menționat în actul fiscal se află pe raza unei comune din județ, nu în municipiul Constanța. La adresa respectivă funcționează doar sediul social al clubului, însă nu se desfășoară activități.
 
A susținut lipsa calității de subiect al impozitului pe clădiri, neavând în proprietate sau folosință imobilul respectiv.
 
De asemenea, a mai arătat că HCL nr. 446/2025 emisă de Consiliul Local Constanța nu poate produce efecte pentru un imobil situat în altă unitate administrativ-teritorială.
 
De cealaltă parte, SPIT a emis decizia de impunere bazându-se pe un contract de închiriere anterior încheiat pentru un spațiu dintr-o școală din Constanța.

 
Ulterior, prin întâmpinare, a susținut că acțiunea a rămas fără obiect, deoarece prin decizia din 01.07.2026 a admis contestația administrativă a reclamantului și a anulat decizia de impunere contestată, întrucât durata locațiunii expirase la 05.09.2025 și reclamantul nu mai deținea spațiul la 31.12.2025, astfel că nu au mai fost îndeplinite condițiile pentru anul fiscal 2026.
 
A solicitat respingerea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.
 
Ce a reținut Tribunalul
 
Instanța a respins excepția rămânerii fără obiect a acțiunii invocată de pârât, reținând că actul administrativ nelegal a intrat în circuitul civil și a produs efecte. A adus argumentul declanșării procedurii de executare silită împotriva reclamantului, care a trebuit să conteste executarea într-un alt dosar. De altfel, nu s-a făcut dovada încetării acțiunilor de executare silită la momentul judecății.
 
Pe fondul cauzei, magistrații au constatat că decizia de impunere a fost emisă în mod nelegal, din moment ce înscrisurile dovedeau că reclamantul nu mai avea un contract de închiriere valabil pentru locația respectivă la datele relevante.
 
MINUTA:
„Solutia pe scurt: Admite acţiunea reclamantului Club Sportiv Tomis Karate, împotriva pârâtului Municipiul Constanţa, prin Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa. Anulează decizia de impunere nr. P241153 din 09.01.2026, emisă de SPIT Constanţa, ca nelegală. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1550 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat. Cu drept de a formula recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.08.2026
Document: Hotarâre  1059/2026  28.08.2026”
 
Sursă motivare: ReJust și Portal Just
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Toate modificările detaliate din Proiectul de Hotărâre privind impozitele și taxele locale în Municipiul Constanța din 2027 

Ti-a placut articolul?

Comentarii