Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:35 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au dat gol si au invins

ro

02 Jun, 2003 00:00 591 Marime text

Metalul Plopeni - Midia Navodari 0-1 (0-1)

Reusita lui Borza din minutul 40 i-a dat dreptate principalului Ionel Melenco, cel care prevedea un rezultat bun doar daca echipa sa reuseste sa marcheze tinand cont de absentele din ofensiva

Ionel Melenco, antrenorul divizionarei B de fotbal Midia Navodari, a avut dreptate. Echipa sa a reusit sa marcheze un gol in meciul de sambata de la Plopeni si a obtinut un rezultat mare, o victorie cu Metalul Plopeni (scor 1-0). Inaintea meciului cu Metalul Plopeni, din etapa a 29-a, penultima a campionatului, acesta spunea ca, daca Midia va reusi sa marcheze un gol, cu siguranta poate scoate un rezultat bun. Cunoscuta ca o echipa ce exceleaza in faza de aparare, formatia navodareana se temea ca in acest meci ii va fi foarte greu sa marcheze, din pricina absentelor din ofensiva. Roman era suspendat datorita cumulului de cartonase galbene, iar Curumi, accidentat la glezna, ceea ce a facut ca Zamfirescu sa intre in teren chiar daca nu era recuperat suta la suta din cauza unei disjunctii. Dupa ce, in debutul meciului, gazdele au ratat cateva ocazii de a marca, Midia a deschis scorul in minutul 40, cand, la o actiune pe partea stanga, Ochia a patruns in careu si, talonat de un adversar, i-a pasat lui Borza care l-a invins pe portarul advers. La adapostul acestui 1-0, Midia a reusit sa conserve rezultatul, ba chiar sa-si mai creeze cateva ocazii de a se desprinde. Fotbalistii gazde au dat semne ca s-au trezit abia in ultimul sfert de ora, cand s-au dovedit mai periculosi, in ciuda faptului ramasesera in zece oameni, un jucator de-al lor fiind eliminat pentru un fault dur. Dar faptul ca nu au reusit sa marcheze se datoreaza si portarului navodarean Bogdan Miron, ce a prins sambata o zi de gratie. "A avut o evolutie foarte buna in acest meci. Chiar daca nu a avut ocazii directe pe poarta, el a excelat la iesirile pe centrari, capitol la care altadata nu o facea. Acum el a dat siguranta echipei", a declarat Melenco, cel care l-a mai remarcat in acest meci pe liberoul Robert Miu, initiatorul celor mai importante faze de contraatac ale Midiei. La Plopeni, Melenco a utilizat urmatorul "unsprezece": Miron - L. Stefan, R. Miu, Paraschiv - Floricica, Gherbezan, D. Petre, Frimu, Borza - Ochia, Zamfirescu. Au mai intrat Pricopie, Boras si Robu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii