Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:57 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Antrenorii de legendă Octavian Belu şi Mariana Bitang, în „control“ pe litoral „Gimnastica are o istorie fabuloasă în Constanţa“ (galerie foto)

ro

08 May, 2018 00:00 9348 Marime text
Antrenorii de legendă ai gimnasticii româneşti, Octavian Belu şi Mariana Bitang, au venit ieri la Constanţa, având o întrevedere cu cei implicaţi în programul naţional „Ţară, ţară, vrem campioane!“.
 
În şedinţa care s-a desfăşurat la hotelul Sport din Constanţa s-au discutat aspecte administrative şi care ţin de organizarea şi finanţarea proiectului pe plan local. „Am venit, să spunem, în control, între ghilimele. Facem un astfel de turneu în ţară, acolo unde desfăşurăm programul nostru, «Ţară, ţară, vrem campioane!». La Constanţa, sunt copii foarte buni, care au într-adevăr perspectivă şi am venit să sprijinim efortul celor de aici, al antrenorilor şi al celor din administraţia locală, de a asigura continuitatea pregătirii acestor sportive. Sunt şi lucruri de pus la punct, pe care le putem rezolva împreună. Autorităţile şi cei care au sportive în programul nostru pot conlucra în ideea de a se avea la dispoziţie, în procesul de pregătire, şi consumabilele necesare. Sunt şi aspecte care ţin de administrarea unor sume, în aşa fel încât acestea să fie folosite eficient. Trebuie să se procure tot ce este nevoie ca aceşti copii să se pregătească în condiţii foarte bune. Unele dintre fetiţele din programul naţional au ieşit şi la competiţii internaţionale. Ele trebuie să meargă la concursuri cu lucrurile puse bine la punct şi să obţină rezultate, medalii, că suntem obsedaţi de medalii“, a spus Octavian Belu. La întrevedere a fost prezent şi Ilie Floroiu, fostul director al CS Farul Constanţa. „Am discutat cu dânsul şi este de acord să sprijine fenomenul în continuare“, a arătat Belu.
 

Trecut şi viitor

 
Programul naţional „Ţară, ţară, vrem campioane!“ a fost demarat în 2014, la Constanţa, centru unde, în prezent, se pregătesc în proiect 12 fetiţe, legitimate la CSS1: Bianca Voicu, Teodora Stoian, Alexandra Florea, Adelina Nour, Ana Lâlă, Alexandra Panait, Denisa Cioc, Delia Ivanciu, Amalia Petre, Shakira Elena Cantaragiu, Miruna Botez şi Iulia Dutceac, ultimele trei fiind transferate de la Oneşti. Din Constanţa sunt doar Ivanciu şi Petre, Lâlă e de la Brăila, Cioc - de la Babadag, iar restul din alte oraşe sau comune din judeţul Constanţa, precum Techirghiol, Costineşti, Cumpăna ori Mereni.
 
„Gimnastica are o istorie fabuloasă în Constanţa. Prezenţa Cameliei Voinea la discuţia de astăzi (n.r. ieri) îţi arată şi trecutul, iar fiica ei, Sabrina, este viitorul. Iată şi sportivi care s-au dedicat antrenoratului. Împreună vom găsi soluţia ca aceşti copii să beneficieze şi de sprijinul material şi de tot ce este nevoie ca acest fenomen să nu se stingă la Constanţa“, a punctat Octavian Belu.
 

Speră să „explodeze“ în 2024

 
Tehnicianul a precizat că, prin proiectul „Ţară, ţară, vrem campioane!“, se urmăreşte ca baza de selecţie din gimnastică să crească. „Încet-încet, în proiect s-a făcut acea selecţie continuă, iar copiii au fost orientaţi spre zone în care să le fie asigurate cele mai bune condiţii. Noi sperăm ca după concursurile care vin, Cupa Petrom, Campionatele Naţionale din toamnă, să avem foarte bine puse la punct nişte criterii, să păstrăm în pregătire şi subvenţionare acele sportive care au într-adevăr perspectivă. Iar împreună şi cu sprijinul FRG, al Ministerului Tineretului şi Sportului şi al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român să le asigurăm cele mai bune condiţii ca să fie sănătoase şi să se pregătească foarte bine, sperând să explodeze din punctul de vedere al performanţelor în 2024. Este mult timp până atunci. Gimnastica este un sport greu, pot apărea accidentări sau alţi factori care să scoată sportivul din pregătire. Dar să fim optimişti şi poate că în 2024 nu vom avea de selecţionat cinci din cinci, ci vom putea face şi noi un trial - două şi să selectăm, pentru reprezentarea României la Jocurile Olimpice de la Paris, din 40 - 45 de copii“, a mai arătat Octavian Belu.
 
Sursa foto: 1, 2 - ZIUA de Constanţa; galerie - Facebook (Mariana Solomon)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Haitchi Ioana 13 May, 2018 13:20 Doamne-ajută!