Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:29 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazăre o vrea la minister Este în stare Corina Martin să salveze turismul litoral?

ro

14 May, 2012 01:42 6439 Marime text

Corina_Martin_001.jpgPrimarul Radu Mazăre şi-a exprimat dorinţa de a o trimite pe Corina Martin, şefa Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, pe funcţia de secretar de stat la Ministerul Turismului. Explicaţia edilului de Constanţa ar fi trebuit, spun unii, să-l jignească pe primul ministru Victor Ponta.

Mai în glumă, mai în serios, Mazăre a pus la îndoială capacităţile profesionale ale ministrului Turismului, Eduard Hellvig, pe care Corina Martin ar fi avut rolul de a-l ajuta. Cum? Probabil în favoarea administraţiei Mazăre. Primarul a declarat în faţa presei că nu ştie dacă noul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului este familiarizat cu domeniul turismului şi că acolo trebuie să fie cineva care se pricepe. „Eu nu ştiu ce ştie actualul ministru, tocmai asta e şi ideea pentru care considerăm că trebuie să ajungă cineva acolo care se pricepe. Eu nu am pretenţia ca domnul Hellvig să ştie turism, dar cred că e normal pentru a dezvolta turismul să fie acolo mâna lui dreaptă un secretar care să ştie turism şi madam Corina Martin ştie turism şi este şi agreată de toată lumea", a spus liderul PSD Constanţa. Firesc, nici Hellvig n-a tăcut: „Nu este responsabilitatea mea să-l mulţumesc pe domnul Radu Mazăre. Responsabilitatea mea ca ministru în domeniul în care una dintre componente este şi turismul este să fac în aşa fel încât să răspund unei necesităţi pe care România astăzi o are. Nu o persoană, nu un partid, ci mă interesează să avem capacitatea să ne prezentam la nişte standarde care ar trebui să se impună în secolul XXI în România". Totuşi, de ce Corina Martin?

Insuccesul Mistral

Foarte cunoscută în domeniul turismului, dar nu neapărat prin afacerile pe care le-a dezvoltat, Corina Martin este (încă) măritată cu milionarul Dumitru Martin. De altfel, gurile rele mai spun că mariajul cu înstăritul afacerist ar fi fost şi rampa de lansare a Corinei Martin. Nu şi-a ascuns niciodată simpatia pentru... administraţia publică locală condusă de Radu Mazăre. Şi, probabil că a venit vremea pentru răsplată. Asta după ce şefa ANAT a încercat să se „introducă" pe sub pielea fostului ministru, Elena Udrea, fără prea mare succes însă.

Putem contabiliza numai reuşite în viaţa profesională a celei pe care Internetul ne-o prezintă ca fiind printre cele mai bogate femei din România? Nicidecum. Iar „minusul" următor ne poate face să ne îndoim, totuşi, de cunoştinţele Corinei Martin într-ale turismului. Site-ul www.antitepari.ro ne arată că, pe 12 mai 2010, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Corina Martin, s-a retras din firma Mistral Voyage SRL Constanţa, în cadrul căreia avea calitatea de administrator şi deţinea 25% din capitalul social. „La mai puţin de o lună de la acest eveniment, Mistral Voyage SRL Constanţa şi-a solicitat insolvenţa, instanţa dispunând deschiderea procedurii în data de 14 iunie. La data de 12 mai 2010, în cadrul Adunării Generale a Asociaţilor SC Mistral Voyage SRL, s-a decis cesionarea de către Corina Martin a unui număr de 6.255 părţi sociale a câte 10 lei fiecare, însumând 62.550 lei (25% din capitalul social al firmei) către Dumitru Martin ", se mai spune pe www.antitepari.ro. Firesc, nerealizările nu sunt trecute în CV. Totuşi, o fi bună Corina Martin pentru Ministerul Turismului sau doar pentru Mazăre?

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • corina martin manager de nota 10 14 May, 2012 11:58 este printre putinele persoane care au promovat turismul romanesc si care au adus noi reglementari in ceea ce priveste administrarea plajelor