Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:16 26 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul Constanța a respins cererea L Gray Agriculture SRL de reziliere a contractului cu Ameropa Grains. Dosarul a ajuns în apel

ro

26 Feb, 2026 15:24 153 Marime text
sursa foto: Freepick.com
 
Tribunalul Constanța a respins, în 26 noiembrie 2025, acțiunea formulată de L Gray Agriculture SRL împotriva AmeropaGrains SA, într-un litigiu având ca obiect rezilierea unui contract comercial.

Dosarul (nr. 638/118/2025) a fost înregistrat la 10 februarie 2025, la Secția a II-a civilă, în materia „Litigii cu profesioniștii”.

Soluția pe fond

Prin Hotărârea nr. 1061/2025, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de L Gray Agriculture SRL în contradictoriu cu Ameropa Grains SA.


Decizia a fost pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței, cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pe parcursul judecății, cauza a suferit mai multe amânări pentru administrarea probelor și ca urmare a Hotărârii nr. 2/26.08.2025 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Constanța.





Cauza, în apel la Curtea de Apel Constanța

La data de 16 februarie 2026, L Gray Agriculture SRL a declarat apel. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți.
 
În prezent, cauza se află în stadiul procesual de apel, fără termen de judecată stabilit până la acest moment.

 

Despre L Gray Agriculture SRL

Firma L Gray Agriculture SRL, din Timișoara, a fost înființată la data de 10.12.2012 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 111 - Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase.
Cifra de afaceri L Gray Agriculture SRL a fost de 17.423.390lei în anul 2023, cu un profit de 292.202 lei.

Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 29,35%, potrivit termene.ro.

L Gray Agriculture SRL a raportat 3 angajați în anul 2023.

Asociat unic și administrator este Leenaerts Jan Maria M din Belgia. Acesta este asociat și administrator și la L Grey Estate SRL din Timișoara.
 

Despre Ameropa Grains SA

Firma AmeropaGrains SA, din Constanța, a fost înființată la data de 07.03.1996, obiectul de activitate fiind comerț cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat.

Cifra de afaceri Ameropa Grains SA a fost de 8.122.041.933lei în anul 2023, cu un profit de 20.387.516lei.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 5,26%, potrivit termene.ro.
 
Ameropa Grains SA a raportat un număr de 391 angajați în anul 2023.

Acţionarul majoritar este Ameropa DG Holding AG, cu sediul în Elveţia, cu 99,9999% din capitalul social, iar Ameropa Trade Holding AG cu sediul în Elveția deține restul de 0,0001% din acțiuni.

Administratori sunt Bogaert Laurent Marie P., Rickmers Andreas Hinrich.

Bogaert Laurent Marie P. este administrator și la Promat Comimpex SRL și Azomures SA.
 
Reclamanta a solicitat instanței să constate rezilierea contractului din vina pârâtei, susținând că aceasta a refuzat nejustificat să ridice marfa (400 tone semințe de floarea-soarelui), deși aceasta ar fi fost conformă calitativ. De asemenea, a cerut obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Argumentele Părților
  • Reclamanta (vânzătorul) susține că pârâta a invocat pe nedrept motive precum "miros rânced" sau "infestare" pentru a nu prelua marfa. În sprijinul său, a prezentat o expertiză extrajudiciară efectuată în decembrie 2024, care concluziona că semințele corespundeau parametrilor contractuali.
  • Pârâta (cumpărătorul) a solicitat respingerea cererii, arătând că a achitat deja 95% din preț în avans (722.000 lei) și că refuzul recepției a fost justificat de analizele efectuate de un inspector specializat (Control Union), care a identificat miros rânced și neconformități. Mai mult, a acuzat reclamanta că expertiza prezentată a fost făcută fără participarea pârâtei și asupra unei alte mase de marfă.
 
 
 
Motivarea REJUST
 

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 10.02.2025, înregistrată sub numărul ###/118/2025, reclamanta L #### ########### SRL, în contradictoriu cu ####### ###### SA, a solicitat să se constate intervenită rezilierea contractului nr. 2906/04.09.2024 de la data de 13.01.2025.
 
Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de vânzare nr. 2906/04.09.2024, având ca obiect livrarea a 120.600,99 tone semințe negre de floarea-soarelui, origine română, NON-GMO, din recolta anului 2024, în cantitatea și condițiile de calitate prevăzute la art. 2 și 3 din contract.
 
A susținut că, deși a pus la dispoziția pârâtei cantitatea de cereale conform contractului, aceasta nu și-a îndeplinit obligația de ridicare a mărfii, invocând neconformități privind calitatea semințelor. La data de 06.11.2024, pârâta a notificat reclamanta solicitând 400 tone semințe de floarea-soarelui, iar la 12.11.2024 a răspuns solicitând ridicarea mărfii conform termenilor contractuali, însă la 14.11.2024, pârâta a respins din nou ridicarea, invocând miros rânced, abrozie sau infestare, împrejurare pe care a considerat-o nejustificată.
 
A învederat că, în aceste condiții, a solicitat Biroului Expertize Tehnice Teregovan ###### să constate de urgență conformitatea cerealelor, iar la 23.12.2024 expertul judiciar #### #### a efectuat expertiză asupra cantității de 400 tone, constatând că aceasta corespunde prevederilor art. 3.1 din contract și că susținerile pârâtei sunt neserioase și neconforme realității. Reclamanta, întrucât pârâta a refuzat nejustificat ridicarea mărfii, a solicitat rezilierea contractului, restituirea avansului primit și notificarea încetării contractului.
 
A invocat dispozițiile art. 1516 alin. 2 pct. 2, art. 1548, art. 1549 alin. 1-3 și art. 1550 alin. 1-2 din Codul civil, susținând că neexecutarea culpabilă a obligației de ridicare a mărfii atrage rezoluțiunea contractului, iar creditorul are dreptul la restituirea prestațiilor primite și la plata cheltuielilor de judecată. Solicită admiterea cererii de rezoluțiune a contractului și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei. În drept, au fost invocate următoarele prevederi legale: dispozițiile art. 1270, 1350, art. 1516 alin. 2 pct. 2 C.civ., și următoarele. În dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.
 
Prin întâmpinarea formulată la data de 16.12.2025, pârâta ####### ###### S.A. a solicitat respingerea cererii de reziliere ca nefondată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. În motivare, pârâta a arătat că, în baza contractului de vânzare AMRP/SFS/FCA/CD nr. 2906/04.09.2024, reclamanta s-a obligat să livreze 400 tone semințe de floarea-soarelui de origine #######, din producția anului 2024, în perioada 15.09.2024 – 30.09.2024, la locația Sag, ####### #####. A susținut că, deși a pus la dispoziție marfa, pârâta a refuzat recepția, invocând neconformități privind calitatea, respectiv miros de rânced, ambrozie sau infestare cu insecte vii, constatate de expertul tehnic al firmei Control Union #######.
 
 A învederat că reclamanta nu a obiectat la data refuzului, nu a prezentat niciun act de calificare a mărfii și a acceptat că marfa este neconformă. Pârâta a menționat că, în data de 08.01.2025, reclamanta a solicitat rezilierea contractului, invocând culpa exclusivă a pârâtei, însă afirmația nu poate fi susținută de fapte obiective, întrucât livrarea nu a respectat termenul contractual, iar criteriile de calitate au fost încălcate. A expus faptul că, în data de 10.09.2024, pârâta a achitat 95% din prețul mărfii, respectiv 722.000 lei, înainte de livrare.
 
 În nenumărate rânduri, a încercat să ridice marfa, însă a fost refuzată de 10 camioane, întrucât neconformitățile au avut potențialul de a deteriora și alte mărfuri. Procesul-verbal de control al mărfii, întocmit la solicitarea reclamantei, fără participarea pârâtei și fără desemnarea unui expert independent, ridică suspiciuni asupra imparțialității și obiectivității concluziilor.

A susținut că expertiza a fost efectuată asupra unei alte mărfuri, într-un loc diferit de cel în care se afla efectiv marfa achiziționată, ceea ce demonstrează că constatarea nu reflectă realitatea obiectivă a situației de fapt. A învederat că reclamanta nu a livrat marfa în termenul contractual, ceea ce a generat pierderi semnificative, inclusiv penalități contractuale și diferențe de preț pentru achiziționarea mărfii de la terți. Întrucât reclamanta nu a respectat obligațiile asumate, pârâta a fost nevoită să aplice clauza penală prevăzută la art. 5.8 din contract și să achiziționeze marfa de la un terț, emițând factura seria #### AD0029/19.02.2025, în valoare de 360.000 lei, pe care reclamanta nu a achitat-o. Pârâta a menţionat că în conformitate cu art. 1516 și 1517 Cod civil reclamanta nu poate invoca neexecutarea obligațiilor pârâtei în măsura în care neexecutarea este cauzată de propria sa acțiune sau omisiune, întrucât a achitat prețul mărfii în avans, iar reclamanta nu a livrat marfa conform contractului.

A solicitat respingerea cererii de reziliere a contractului și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. În dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi proba testimonială. În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri şi proba testimonială prin audierea martorului ###### ###### ######. Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele: În fapt, reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de vânzare nr. 2906/ 04.09.2024, având ca obiect livrarea a 400 tone semințe negre de floarea-soarelui, origine română, NON-GMO, din recolta anului 2024, în cantitatea și condițiile de calitate prevăzute la art. 2 și 3 din contract.

Potrivit art. 3.1 din contract, seminţele de floarea soarelui livrate de vânzător vor fi sănătoase, cu aspect, miros şi gust specifice produsului sănătos, fără insecte sau dăunători, la umătorii parametri: umiditate bază (...), corpuri străine (...), aciditatea (...). calitatea finală a produslui va fi determinată pe baza analizelor efectuate de o societate survey sau de un laborator desemnat de cumpărător. Art. 3.2 prevede: calitatea finală a mărfii va fi determinată la încărcarea acesteia în localitatea Sag, ##### #####, în conformitate cu certificatul de calitate emis de o companie de inspecţie de prim rang, la alegerea şi pe cheltuiala cumpărătorului, şi confirmarea calităţii de către reprezentantul Ameropa Grains şi/sau buletinul de analiză emis de laboratoul silozului, la opţiunea cumpărătorului. Art. 3.3 prevede: toată marfa care nu îndeplineşte condiţiile minime ale specificaţiei de calitate contractuală, poate fi refuzată de către cumpărător, şi va trebui înlocuită de către vânzător. La opţiunea cumpărătorului, se poate accepta marfă cu infestie, caz în care se reduce preţul (...). Potrivit art. 5.2 marfa va fi livrată de vânzător, încărcată în mijloacele de transport puse la dispoziţie de cumpărător, în localitatea Sag, ##### #####. Art. 5.6: marfa va fi livrată în perioada 15.09.2024- 30.09.2024, la opţiunea cumpărătorului. Art. 5.8: vânzătorul este de drept în întârziere prin simplul fapt al neexecutării obligaţiei de livrare, conform termenelor şi condiţiilor stabilite în contract.

În fapt, în data de 10.09.2024, pârâta a achitat 95% din prețul mărfii, respectiv 722.000 lei, înainte de livrare.

Ulterior, pârâta a refuzat recepția, invocând neconformități privind calitatea, respectiv miros de rânced, ambrozie sau infestare cu insecte vii, aspecte constatate de expertul tehnic al firmei Control Union #######. Astfel, la data de 06.11.2024, pârâta a notificat reclamanta solicitând 400 tone semințe de floarea-soarelui, iar la 12.11.2024 a răspuns solicitând ridicarea mărfii conform termenilor contractuali, însă la 14.11.2024, pârâta a respins din nou ridicarea, invocând miros rânced, abrozie sau infestare, împrejurare pe care a considerat-o nejustificată. Reclamanta a solicitat Biroului Expertize Tehnice Teregovan ###### să constate de urgență conformitatea cerealelor, iar la 23.12.2024 expertul judiciar #### #### a efectuat expertiză asupra cantității de 400 tone.

Potrivit concluziilor expertului dr. ing. ec. #### #### din data de 23.12.2024, în ceea ce priveşte parametrii calitativi a cantităţii de 400 tone de floarea soarelui, aceasta prezintă caracteristici organoleptice şi sanitare specific produsului sănătos, fără infestare. Aceleaşi concluzii au fost reţinute şi prin Încheierea ### TEREGOVAN ###### din 23.12.2024: (...) umiditatea de 8%, corpuri străine 3,4%, boabe defecte 0,4% din care 0,2% rancede ; 0,1% mucegaite, miros specific mirosului sanatos, fara infestare vizibila. În drept,  se reţine că potrivit art. 1270 alin. (1) C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, iar conform art. 1516 alin. (1) C.civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei. Potrivit art. 1516 alin. (2), atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:

1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei;

2. să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative;

3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.

Totodată, art. 1549 alin. (1) C.civ. prevede că, dacă nu cere executarea silită a obligaţiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluţiunea sau, după caz, rezilierea contractului, precum şi la daune-interese, dacă i se cuvin. Conform art. 1550 alin. (1) C.civ., rezoluţiunea poate fi dispusă de instanţă, la cerere, sau, după caz, poate fi declarată unilateral de către partea îndreptăţită.

Astfel, rezoluțiunea reprezintă acea sancțiune care intervine în cazul neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic cu executare uno ictu (cum este şi cazul promisiunii de vânzare), sancțiunea constând în desființarea retroactivă a contractului. În speţă, pentru a putea fi reţinută răspunderea contractuală este necesar să fie întrunite patru condiţii: fapta ilicită care constă în neexecutarea obligaţii contractuale asumate de debitor prin contractul valabil încheiat cu creditorul, existenţa unui prejudiciu în patrimoniul creditorului, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a debitorului şi prejudiciu; culpa, greşeala sau vinovăţia debitorului. Totodată, din interpretarea per a contrario a art. 1551 Cod civil, reiese că un creditor poate decide să utilizeze calea rezoluţiunii/ rezilierii cu condiţia neexecutării însemnate a unei obligaţii de către debitor. În plus, potrivit art. 1548 Cod civil, culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării. Cercetând probele administrate în cauză, instanţa reţine că neexecutarea obligaţiilor din contractul de  vânzare nu îi este imputabilă pârâtului, care a răsturnat prezumţia de culpă prin probatoriul cauzei.

Astfel, instanţa reţine că potrivit art. 3.1, 3.2, 3.3. din contractul părţilor, vânzătorul avea obligaţia de a livra produse de o anumită calitate agreată de cumpărător, toate prevederile contractuale reglementând în favoarea cumpărătorului opţiunea de a accepta la livrare marfă de o calitate anume stabilită. Contrar susținerilor reclamantei, motivul nelivrării nu poate fi reprezentat de o culpă a pârâtei sau de neîndeplinirea unei obligaţii contractuale din partea pârâtei, ci de neîndeplinirea din partea reclamantei a obligaţiei de a livra marfă conform standardelor convenite contractual. Din modul de purtare al corespondenței anexate la dosar, se poate observa că partenerul contractual care a așteptat, chiar după depăşirea termenului contractual de livrare îndeplinirea întocmai a obligațiilor asumate, a fost pârâta. Cercetând declaraţia martorului audiat în cauză, ###### Siliu ######, în calitate de inspector la societatea ####### ##### ####### SRL- societate responsabilă cu efectuarea controlului de calitate al mărfurilor ce fac obiectul prezentei cauze, instanţa reţine că acesta a prelevat probe de floarea soarelui din 3 sau 4 camioane şi a efectuat analiza în laboratorul mobil. Rezultatul obţinut a fost un miros rânced, nespecific şi un procentaj mare de boabe râncede. Astfel, martorul a anunţat rezultatul obţinut, motiv pentru care silozul a oprit încărcarea camioanelor. Totodată, martorul audiat a arătat că la momentul efectuării controlului, se afla de faţă şi un reprezentant al societăţii reclamante, care a declarat că aceasta este calitatea mărfii. În aceste condiţii, instanţa concluzionează că reclamanta nu a probat neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor contractuale de către pârâtă, pentru a putea solicita desfiinţarea contractului, întrucât, din probele cauzei reiese cu evidenţă aspectul că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile astfel cum sunt reglementate în art. 3, art. 5 din contractul părţilor, şi a răstunrat prezumţia de culpă, prin refuzul justificat de a primi mărfuri necorespunzătoare calitativ. Prin urmare, se va respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta L #### ########### SRL în contradictoriu cu pârâta ####### ###### SA.- se arată pe Rejust.ro. 
 

 
 
 
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii