Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:25 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sentință definitivă pentru bărbatul care s-a urcat pe o autospecială a IPJ Constanța (VIDEO)

ro

21 Oct, 2022 00:00 1991 Marime text
 
 
  • Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj (două fapte) și tulburarea ordinii și liniștii publice.
  • Cel în cauză i-a amenințat pe cei doi polițiști din echipajul de intervenție că îi va omorî, le-a adresat cuvinte jignitoare, s-a îndreptat în direcția acestora având în mână un topor, s-a urcat cu picioarele pe autospeciala de poliție și a spart parbrizul acesteia prin lovirea repetată cu pumnii, prin acțiunile sale de violență morală și fizică tulburând ordinea și liniștea publică din localitate.
 
Sentință definitivă în cazul bărbatul care s-a urcat pe o autospecială a IPJ Constanța și a spart parbrizul acesteia prin lovirea repetată cu pumnii. Cel în cauză va merge la închisoare, el fiind condamnat la un an şi zece luni de închisoare cu executare.
 
Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă.
 
Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj (două fapte) și tulburarea ordinii și liniștii publice.
 

Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că, în seara de 03 decembrie 2021, la ora 16:58, în contextul intervenţiei la un apel 112 al unui echipaj de poliție din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Băneasa, pe str. Geamiei din satul Făurei, comuna Băneasa, inculpatul A.C., aflat sub influența băuturilor alcoolice, i-a amenințat pe cei doi polițiști din echipajul de intervenție că îi va omorî, le-a adresat cuvinte jignitoare, s-a îndreptat în direcția acestora având în mână un topor, s-a urcat cu picioarele pe autospeciala de poliție și a spart parbrizul acesteia prin lovirea repetată cu pumnii, prin acțiunile sale de violență morală și fizică tulburând ordinea și liniștea publică din localitate.

 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
În primă instanță, magistrații au decis condamnarea inculpatului la un an şi zece luni de închisoare cu executare, și au admis acţiunea civilă formulată de partea civilă I.P.J. Constanţa, obligându-l pe inculpat la plata sumei de  1.000 lei, reprezentând daune materiale.  
 
Decizia judecătoriei a fost contestată la Curtea de Apel Constanța!
 
Ieri, Curtea de Apel a menținut decizia primei instanțe.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Aproape 50 de ani de închisoare pentru o crimă în județul Constanța! Dosarul nu se va rejudeca
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii