Bătaie în trafic, în zona Casa de Cultură din Constanța! Patru bărbați deferiți justiției – unul dintre șoferi, acuzat că ar fi condus băut și ar fi amenințat un polițist cu acte de violență
Bătaie în trafic, în zona Casa de Cultură din Constanța! Patru bărbați deferiți justiției – unul dintre
04 May, 2026 17:00
ZIUA de Constanta
198
Marime text
198
Marime text

Tribunalul Constanța va decide dacă va începe sau nu judecata în dosarul unui scandal petrecut în municipiul Constanța, în care au fost implicate mai multe persoane!
În cauză, este vorba despre un scandal monstru petrecut la data de 30 octombrie 2025, în zona Casa de Cultură, la intersecția bulevardelor Alexandru Lăpușneanu cu 1 Decembrie 1918 și I.G. Duca, în care ar fi fost implicate mai multe persoane.
În cauză, cei deferiți justiției în dosarul cu indicativul 36317/212/2025 sunt Slabu Ionuț, Horleanu Robert, Neagoe Tiberius Florian și Reyhan Zeynel.
Primul este acuzat că ar fi condus sub influența alcoolului, iar pe fondul unui conflict spontan cu alți participanți la trafic, ar fi sărit la bătaie, iar după stingerea scandalului, de furia sa nu ar fi scăpat nici agentul de poliție care l-ar fi condus pe acesta la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Polițistul ar fi fost amenințat cu fapte de violență. După prelevarea probelor biologice, s-ar fi constatat că bărbatul avea o concentrație alcoolică de 2,25 g/l alcool pur în sânge, la prima probă prelevată la ora 02:40, respectiv 2,02 g/l alcool pur în sânge, la cea de-a doua probă prelevată la 03:40.
Acuzațiile procurorilor
În actul de sesizare a instanţei s-au reţinut următoarele:
1. a) La data de 30.10.2025, în jurul orei 02:30, în timp ce se afla în Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgenţă Constanţa, fiind condus de către organele de poliţie, în vederea prelevării de mostre biologice, inculpatul S.I. a ameninţat cu acte de violenţă, de natură a genera o stare de temere, persoana vătămată, G.S.A., agent de poliţie în cadrul Secţiei 1 Poliţie Constanţa, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu;
b) La data de 30.10.2025, în intervalul orar 01:38-01:45, inculpatul S.I. a condus autoturismul marca Opel, (...) pe drumurile publice din mun. Constanța, pe itinerariul șos. Mangaliei - bd. 1 Mai - bd. 1 Decembrie 1918 - bd. I.G. Duca, având o alcoolemie de 2,25 g/l alcool pur în sânge, la prima probă, prelevată la ora 02:40, respectiv 2,02 g/l alcool pur în sânge, la cea de-a doua probă, prelevată la ora 03:40;
c) La data de 30.10.2025, în jurul orei 01:46, inculpatul S.I., în timp ce se afla în mun. Constanța, la intersecția bd. 1 Decembrie 1918, bd. Alexandru Lăpușneanu și bd. I.G. Duca, în urma unui conflict spontan, în care au fost implicaţi şi inculpaţii H.R. şi R.Z., a exercitat acte de violență fizică asupra inculpatului N.T.F., tulburând în acest mod ordinea și liniștea publică;
2. La data de 30.10.2025, în jurul orei 01:46, inculpatul H.R., în timp ce se afla în mun. Constanța, la intersecția bd. 1 Decembrie 1918, bd. Alexandru Lăpușneanu și bd. I.G. Duca, în urma unui conflict spontan, în care au fost implicaţi şi inculpaţii I.S. şi N.T.F., a exercitat acte de violență fizică asupra inculpatului R.Z., tulburând în acest mod ordinea și liniștea publică;
3. La data de 30.10.2025, în jurul orei 01:46, inculpatul N.T.F., în timp ce se afla în mun. Constanța, la intersecția bd. 1 Decembrie 1918, bd. Alexandru Lăpușneanu și bd. I.G. Duca, în urma unui conflict spontan, în care au fost implicaţi şi inculpaţii H.R. şi R.Z., a exercitat acte de violență fizică asupra inculpatului S.I., tulburând în acest mod ordinea și liniștea publică;
4. La data de 30.10.2025, în jurul orei 01:46, inculpatul R.Z., în timp ce se afla în mun. Constanța, la intersecția bd. 1 Decembrie 1918, bd. Alexandru Lăpușneanu și bd. I.G. Duca, în urma unui conflict spontan, în care au fost implicaţi şi inculpaţii S.I. şi N.T.F., a exercitat acte de violență fizică asupra inculpatului H.R., tulburând în acest mod ordinea și liniștea publică.
Drept urmare, a fost deschis dosar penal care are ca obiect ultrajul, iar cauza a fost înaintată Judecătoriei Constanța, instanță care la data de 25.02.2026, în faza camerei preliminare, a dat undă verde pentru începerea judecății pe fond.
Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, decizia a fost contestată de către doi dintre inculpați, iar astfel ultimul cuvânt cu privire în acest sens va aparține Tribunalului Constanța.
Astfel, a fost dispus termen de pronunțare pentru 13 mai 2026, dată la care instanța va stabili sau nu dacă va începe sau nu procesul.

Surse de documentare: Portalul Instanțelor de Judecată și Rejust.ro – Încheiere dezînvestire nr. 209/2026 pronunțată de Judecătoria Constanța
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Citește și:
Termen crucial la Judecătoria Constanța, în dosarul în care Șacalul și un polițist au fost deferiți justiției! Ce se judecă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


