Un elev, lovit și strâns de gât la școală din Medgidia O învățătoare, cercetată penal pentru purtare abuzivă, la un pas de libertate! Procurorii au sesizat Tribunalul Constanța
Un elev, lovit și strâns de gât la școală din Medgidia: O învățătoare, cercetată penal pentru purtare
27 Oct, 2026 12:55
ZIUA de Constanta
269
Marime text
269
Marime text

Cazul revoltător al unei învățătoare din Medgidia, acuzată că a agresat fizic și verbal un elev de 10 ani chiar în sala de clasă, în fața a peste 20 de copii, ajunge în atenția magistraților din Constanța.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia a contestat decizia prin care inculpata, S. I.E. (53 de ani), a fost scoasă din arest la domiciliu și plasată sub control judiciar.
Agresiuni șocante la catedră: Elev strâns de gât și lovit în fața colegilor
Potrivit anchetatorilor, faptele au avut loc la data de 25 mai 2026, între orele 08:00 și 08:30, în timpul desfășurării orelor de curs la clasa a IV-a B din cadrul Școlii Gimnaziale „Lucian Grigorescu” din Medgidia.
Iată comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia:
„Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele informaţii de interes public:
La data de 27.05.2026, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au formulat propunere privind luarea măsurii arestului preventiv, faţă de inculpata S.I.E. în vârstă de de 53 de ani din mun. Medgidia, jud. Constanţa, aflată în stare de reţinere, pentru comiterea infracţiunilor de purtare abuzivă, prev. de art. 296 alin.(1) și (2) rap. la art. 193 alin.(2) și alin.(2¹) lit. a), b) și c) Cod penal, și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin.(1) și (2) Cod penal, ambele cu aplicarea circumstanțelor agravante prev. de art. 77 lit. b) și e) Cod penal și art. 38 alin.(2) Cod penal.
Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat că, la data de 25.05.2026, orele 08:00 - 08:30, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de cadru didactic la clasa a IV-a B a Școlii Gimnaziale „Lucian Grigorescu” din mun. Medgidia, a săvârșit acte repetate de violență fizică și verbală asupra elevului minor MVE, în vârstă de 10 ani, lovindu-l cu palma în zona feței și capului, strângându-l de gât cu ambele mâini, ridicându-l de la sol prin prindere de gât și lovindu-l repetat cu palma peste ceafă, provocându-i leziuni traumatice ce necesită 1-2 zile de îngrijire medicală, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 296 alin. (1) și (2) rap. la art. 193 alin. (2) și alin. (2¹) lit. a), b) și c) Cod penal.
De asemenea, fapta inculpatei S.I.E, care la data de 25.05.2026, orele 08:00 - 08:30, în timp ce se afla în sala de clasă a IV-a B a Școlii Gimnaziale „Lucian Grigorescu” din mun. Medgidia, în prezența a 24 de elevi minori ai clasei, a exercitat violențe fizice repetate asupra elevului MVE, producând o stare vădită de teamă și indignare în rândul celorlalți elevi și tulburând în mod efectiv ordinea și liniștea specifică activității școlare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. (1) și (2) Cod penal.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de 2 administrare a probatoriului, activităţi ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie”.
De la arest la domiciliu, la control judiciar: Traseul dosaruluiLa data de 27.05.2026, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au formulat propunere privind luarea măsurii arestului preventiv, faţă de inculpata S.I.E. în vârstă de de 53 de ani din mun. Medgidia, jud. Constanţa, aflată în stare de reţinere, pentru comiterea infracţiunilor de purtare abuzivă, prev. de art. 296 alin.(1) și (2) rap. la art. 193 alin.(2) și alin.(2¹) lit. a), b) și c) Cod penal, și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin.(1) și (2) Cod penal, ambele cu aplicarea circumstanțelor agravante prev. de art. 77 lit. b) și e) Cod penal și art. 38 alin.(2) Cod penal.
Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat că, la data de 25.05.2026, orele 08:00 - 08:30, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de cadru didactic la clasa a IV-a B a Școlii Gimnaziale „Lucian Grigorescu” din mun. Medgidia, a săvârșit acte repetate de violență fizică și verbală asupra elevului minor MVE, în vârstă de 10 ani, lovindu-l cu palma în zona feței și capului, strângându-l de gât cu ambele mâini, ridicându-l de la sol prin prindere de gât și lovindu-l repetat cu palma peste ceafă, provocându-i leziuni traumatice ce necesită 1-2 zile de îngrijire medicală, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 296 alin. (1) și (2) rap. la art. 193 alin. (2) și alin. (2¹) lit. a), b) și c) Cod penal.
De asemenea, fapta inculpatei S.I.E, care la data de 25.05.2026, orele 08:00 - 08:30, în timp ce se afla în sala de clasă a IV-a B a Școlii Gimnaziale „Lucian Grigorescu” din mun. Medgidia, în prezența a 24 de elevi minori ai clasei, a exercitat violențe fizice repetate asupra elevului MVE, producând o stare vădită de teamă și indignare în rândul celorlalți elevi și tulburând în mod efectiv ordinea și liniștea specifică activității școlare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. (1) și (2) Cod penal.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de 2 administrare a probatoriului, activităţi ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie”.
Imediat după incident, la data de 27 mai 2026, învățătoarea a fost reținută și propusă pentru arestare preventivă. Ulterior, inculpata a ajuns în arest la domiciliu.
23 octombrie 2026 – Decizia Judecătoriei Medgidia:
Aflată în faza de judecată pe fond (dosar 7000/256/2026/a7), Judecătoria Medgidia a dispus înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru 60 de zile (până la 21 decembrie 2026).
Pe durata controlului judiciar, inculpatei i s-a interzis să părăsească țara fără încuviințare și i s-au impus mai multe obligații de supraveghere, fiind avertizată că nerespectarea lor va duce la reîntoarcerea în arest.
Parchetul atacă punerea sub control judiciar
Procurorii au considerat măsura controlului judiciar ca fiind prea blândă raportat la gravitatea faptelor și au formulat contestație chiar în ziua pronunțării.
Astăzi, 27 octombrie 2026, Tribunalul Constanța (Secția penală, completul CMP) analizează contestația Parchetului. Magistrații constănțeni urmează să pronunțe o decizie definitivă privind regimul preventiv aplicabil învățătoarei: menținerea controlului judiciar sau întoarcerea acesteia în arest la domiciliu.

Pe fond, Judecătoria Medgidia este așteptată să se pronunțe vineri, 30 octombrie, anul în curs.
Punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului adecvat de administrare a probatoriului, activități care nu pot înfrânge principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Detalii șocante de la parchet în cazul din Medgidia: Învățătoarea ar fi strâns de gât elevul în vârstă de 10 ani și l-ar fi ridicat de la sol
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


