Concurs anulat la Poliția Locală Galați în urma unor vicii de procedură Sindicatul Național Meridian condamnă hărțuirea polițistului care a sesizat neregulile
Concurs anulat la Poliția Locală Galați în urma unor vicii de procedură: Sindicatul Național Meridian condamnă
241
Marime text

Concursul pentru ocuparea funcției de șef Serviciu Ordine Publică din cadrul Poliției Locale Galați a fost anulat după ce un participant a semnalat nereguli de procedură către instituțiile abilitate.
În urma demersului, Sindicatul Național Meridian a emis un comunicat prin care denunță ferm campania de retorsiune, hărțuire morală și presiuni psihologice la care ar fi supus polițistul local care a avut curajul să denunțe abaterile.
Concursul organizat pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de șef Serviciu Ordine Publică din cadrul Poliției Locale Galați a fost anulat, ca urmare a constatării unor vicii de procedură privind inițierea și organizarea concursului.
Neregulile au fost sesizate de unul dintre participanții la concurs, care a solicitat verificarea acestora și a sesizat atât instituția organizatoare, Poliția Locală Galați, cât și Corpul de Control al Prefectului, Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) și organele de urmărire penală, se transmite în comunicat.
„Considerăm că sesizarea unor posibile încălcări ale procedurilor legale reprezintă un drept legitim al oricărui funcționar public și al oricărui participant la un concurs, iar exercitarea acestui drept nu poate constitui motiv pentru sancționare, intimidare sau exercitarea unor presiuni. Nicio abatere de la procedură nu poate fi acoperită prin presiuni asupra celui care o sesizează!
Sindicatul Național Meridian denunță și condamnă ferm ceea ce consideră a fi o campanie de retorsiune și răzbunare îndreptată împotriva polițistului local care a sesizat aceste probleme, manifestată prin acțiuni de hărțuire morală și presiune psihologică.
Este profund îngrijorător ca un angajat care solicită respectarea legii și verificarea legalității unei proceduri să ajungă, ulterior, să fie supus unor presiuni sau măsuri de natură să îl intimideze. Sindicatul Național Meridian nu va accepta ca sesizarea unor nereguli să fie transformată într-un motiv de răzbunare profesională.
Solicităm conducerii Poliției Locale Galați să asigure respectarea strictă a legislației privind funcția publică, a normelor referitoare la integritate și a drepturilor angajaților, precum și să înceteze orice formă de presiune asupra celui care a avut curajul să sesizeze neregulile.
De asemenea, solicităm instituțiilor competente să verifice cu obiectivitate toate aspectele semnalate și să stabilească eventualele responsabilități, astfel încât asemenea situații să nu se mai repete.
Sindicatul Național Meridian își exprimă sprijinul ferm pentru polițistul local afectat și va utiliza toate mijloacele legale disponibile pentru protejarea și apărarea drepturilor și intereselor sale legitime”, transmite instituția.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


