Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:41 21 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Matyas Gabriel, condamnat la închisoare pentru ultraj și conducere fără permis! Iată când este citat la Curtea de Apel Constanța

ro

21 May, 2026 17:00 132 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: Unsplash

Curtea de Apel Constanța a anunțat data la care va examina dosarul în care Matyas Gabriel a fost trimis în judecată pentru ultraj și conducere fără permis!
 
Instanța superioară a fost sesizată după ce acesta a primit la Judecătoria Constanța o condamnare de 4 ani de închisoare.
 
Procurorii spun despre Matyas Gabriel că la data de 26.07.2023, în jurul orei 20.00, în timp ce se aflau în faţa unui imobil din municipiul Constanța, acesta inculpatul l-ar fi ameninţat cu fapte păgubitoare pe M.D.A., agent principal de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Constanţa, pentru a-l intimida şi a-l determina să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător sarcinile de serviciu specifice funcţiei de poliţist, în scopul de a preîntâmpina o eventuală tragere a sa la răspundere penală pentru faptele de conducere de autovehicule pe drumurile publice, în condiţiile în care avea dreptul de a conduce suspendat.
 
De asemenea, la data de 22.08.2023, în intervalul 11.00 – 13:00, inculpatul ar fi condus pe drumurile publice din municipiul Constanța, autoturismul marca BMW, având dreptul de a conduce suspendat.
 
Anchetatorii au stabilit că faptele ar fi fost săvârșite în termenul de încercare de 4 ani al suspendării executării pedepsei sub supraveghere, după ce acesta inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de armă fără drept şi tulburarea ordinii şi linisţii publice.
 
Drept urmare, la data de 27.04.2026, Judecătoria Constanța a dictat prima condamnare, de 4 ani cu executare.
 
MINUTA

 

Soluția pe scurt: În baza art. 257 alin. 2 şi 4 cu referire la art. 207 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal şi a art.396 alin.1, şi alin. 2 Cod proc.pen. condamnă pe inculpatul M.G., ..., cetățean român, recidivist, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.
 
În baza art. 335 alin. 2 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal şi a art.396 alin.1, şi alin. 2 Cod proc.pen. condamnă pe inculpatul M.G., ..., cetățean român, recidivist, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 22.08.2023, ora 11.00).
 
În baza art. 335 alin. 2 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal şi a art.396 alin.1, şi alin. 2 Cod proc.pen. condamnă pe inculpatul M.G., ..., cetățean român, recidivist, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 22.08.2023, ora 13.00).
 
În baza art. 39 alin. 1 lit. d C.pen. contopeşte pedepsele stabilite, va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un sport de 8 luni rezultând pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare. Constată că prezenta infracţiune a fost săvârşită în termenul de încercare de 4 ani al suspendării sub supraveghere stabilită prin s.p. numărul 20/07.01.2022 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 752/212/2021 definitivă prin DP 518/P din 14.06.2022 a Curţii de Apel Constanţa.
 
În baza art. 96 alin. 4 C.pen. revocă suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare pe un termen 4 ani încercare dispusă prin s.p numărul s.p. numărul 20/07.01.2022 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 752/212/2021 definitivă prin DP 518/P din 14.06.2022 a Curţii de Apel Constanţa. În baza art. 43 alin. 1 C.pen., adaugă pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare stabilită prin s.p numărul s.p. numărul 20/07.01.2022 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 752/212/2021 definitivă prin (...) din 14.06.2022 a Curţii de Apel Constanţa la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 4 ani închisoare.


 
Pedeapsa închisorii se va executa în regim de detenţie, conform art. 60 C.pen, Ia act că persoana vătămată M. D.A. nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 274 alin. 1 cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 5600 lei, din care: 600 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi 5000 lei cheltuieli judiciare în faţa instanţei de judecată.
 
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1044 lei, pentru avocat C.O.M. conform delegaţiei pentru asistenţă juridică obligatorie seria AV nr. 1293/10.03.2026, va rămâne în sarcina statului Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată după redactare prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţe, conform art. 405 alin. 1 cod procedură penală, azi, 27.04.2026.

Document: Hotarâre  471/2026  27.04.2026

 
Matyas Gabriel a atacat decizia cu apel, fapt pentru care cauza a fost înaintată spre soluționare la Curtea de Apel Constanța.
 
În cauză, instanța superioară, a stabilit termenul de judecată în iunie, anul curent.
 

 
Surse de documentare: Portalul Instanțelor de Judecată și Rejust.ro - Hotarâre nr. 471/2026 din 27.04.2026 pronunțată de Judecătoria Constanța
 
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Scandal și focuri de armă lângă terasa Filicori, din Constanța. Pronunțare amânată

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii