Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:52 27 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

RO-ALERT în Constanța! Avertizare de vreme severă! Ploi torențiale și acumulări de peste 35 l/mp

ro

27 Oct, 2026 15:59 509 Marime text


Locuitorii din Constanța și din mai multe localități ale județului au fost vizați de o alertă RO-ALERT privind producerea unor averse torențiale, cu acumulări importante de apă.

Potrivit mesajului transmis pe telefoanele mobile, avertizarea este valabilă astăzi, în intervalul orar 16:00 - 19:00. Cantitățile de precipitații pot depăși 25 - 35 de litri pe metru pătrat, iar în unele zone s-au acumulat deja 35 - 40 l/mp.

ANM a emis o avertizare de tip nowcasting de cod portocaliu de vreme severă în mai multe localități din județul Constanța.

Iată localitățile vizate: Constanța, Medgidia, Năvodari, Ovidiu, Murfatlar, Mihail Kogălniceanu, Eforie, Cumpăna, Valu lui Traian, Techirghiol, Tuzla, Lumina, Cogealac, Nicolae Bălcescu, Topraisar, Agigea, Corbu, Castelu, Poarta Albă, Mihai Viteazu, Cuza Voda, Istria, Săcele, Pantelimon, Târgușor, Fântânele, Tortoman, Grădina.

Prin mesajul RO-ALERT, populația este sfătuită să evite deplasările pe durata manifestării fenomenelor periculoase și să ia măsuri de adăpostire și autoprotecție.

Totodată, județul Constanța se află sub o atenționare meteorologică Cod Galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă până miercuri, 28 octombrie, la ora 12:00. Sunt prognozate acumulări de 20 - 30 l/mp și, izolat, cantități de peste 40 l/mp.




Citește și:
Dronă descoperită pe un teren agricol din județul Buzău: Aparatul ar fi căzut neobservat de radare

Ti-a placut articolul?

Comentarii